sâmbătă , 18 august 2018

Cinci minute de fericire

foto

Ce mai faceți și cum vă petreceți weekend-ul? Eu mi-am luat aproape toată sâmbăta liberă și am încercat să mă bucur de ea. Mi-a și ieșit – am dormit enorm, am citit, am stat mult în natură, m-am jucat cu un labrador, am mâncat un kil de pepene și plănuiesc să mai mănânc, imediat, și niște pepene galben, să știu o treabă.

Asta e bucurie plănuită, dar azi voiam să vă spun câte ceva despre fericire – fericire pură, care te ia pe neașteptate.

Eram la capătul unei zile extrem de lungi. Începusem să lucrez pe la 11:00, iar când m-am uitat la ceas, era 8:00 seara! Nu înțelegeam cum e posibil să mă fure munca atât de mult, încât să pierd noțiunea timpului. Mi-am dat seama că-s idioată, m-am schimbat în echipamentul de sport și m-am apucat de un antrenament.

Mi-am pus muzici exotice – Gloria Estefan, Celia Cruz, niște salsa de la Marc Anthony, Lila Downs, apoi am trecut la hip-hop arăbesc, Zorba și lambade și toate ritmurile la care apelez când am nevoie de o infuzie zdravănă de endorfine. După aproape o oră au început să mă lase bateriile, așa că am încheiat cu yoga/stretching/întins pe jos și ridicat sistematic din picioare, să nu zic că n-am făcut și Pilates.

După sport îți vin idei deștepte, așa că ce-am zis: stai așa, că mă duc și la piscină un pic, să mă răcoresc, ca tot omul.

Nu era nimeni. Cald afară de leșinai, cum îmi place mie. Se auzeau cicadele și greierii, piscina albastră clipocea toată, pe mine mă aștepta.

M-am aruncat spirală, ca în clasa a treia, când mă ducea Harry la piscina de la Cristal, din Poiana Brașov, și simțeam nevoia să mă dau în spectacol în fața tuturor. Și-am înotat dus-întors, nu știu câte ture de bazin, cu poftă, așa, cu mișcări largi și susținute, că eram încă turată după antrenament. Până mi-am dat seama că mi-ar prinde bine dacă m-aș liniști o clipă și m-aș uita un pic în jur.

M-am întins pe spate și am stat așa, un timp, habar n-am cât, eu zic că vreo cinci minute, deși e posibil să fi fost doar două, dar au fost cele mai intense minute de fericire de multă vreme încoace.

Când am privit în sus, cerul era limpede și plin de stele. Apa era călduță de peste zi și nu mai auzeam decât respirația mea, care s-a făcut tot mai adâncă și mai liniștită. Dădeam încet din mâini și din picioare, să mă mențin în plută, și nu-mi venea să cred câtă frumusețe văd și trăiesc. Câtă simplitate era în ea și-n același timp, mă scuzați pentru cuvintele pompoase, câtă măreție… Am amuțit, adică am ratat vreo două-trei respirații, pentru că toată faza m-a lăsat paf. Apoi m-am trezit zâmbind, de una singură. M-a furat complet acel moment, așa cum mă furase munca, mai devreme.

Cred că m-am și speriat de ce mi se întâmpla și am tresărit, la un moment dat. Mi s-a părut că aud, deși eram cu capul pe jumătate scufundat în apă, un zgomot ciudat (mintea mea cu gânduri stupide – „mi-am lăsat cheile pe șezlong, poate vine cineva și mi le fură, naibii”). M-am ridicat, nu era nimic și nimeni, doar cicadele, greierii, apa de la fântâniță curgând continuu. Am făcut pluta din nou și am mai stat așa, o vreme, cu mintea goală de toate lucrurile care nu făceau parte din acea clipă prezentă. Se rupsese vraja, că m-am auto-sabotat, dar minutele următoare le-am savurat conștient, fără griji și temeri.

Asta se cheamă mindfulness, o stare pe care milioane de oameni se străduiesc să o atingă, un concept atât de în vogă, acum, că ți se face și greață când auzi cuvântul. Mi-a luat multe sesiuni de meditație ca să pricep ce înseamnă mindfulness și am deseori momente pe care le conștientizez pe deplin, dar pe nici unul ca pe acela de zilele trecute, făcând pluta în piscină, singură, sub cerul înstelat.

Voi? Când ați fost ultima oară fericiți, fericiți cu adevărat?

***

P.S. Acest text a fost un newsletter LaRevista.ro. Foarte puține dintre ele apar și pe site. Dacă doriți să vă abonați, vă rog să poftiți pe-aici.

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus