duminică , 17 decembrie 2017

Cinema de vară în aer liber, la Muzeul Țăranului Român

afis1

În perioada 4 – 7 iulie, Ambasadele Republicii Federale Germania, Austriei şi Elveţiei prezintă o serie de filme artistice şi de scurt metraj din cele trei ţări. Proiecțiile vor avea loc începând cu ora 21.15, la cinematograful în aer liber din curtea interioară a Muzeului Național al Țăranului Român.

În seara de gală, pe 4 iulie, seria de proiecții va fi deschisă la ora 20.00, de către reprezentanţi ai celor trei ambasade, înaintea difuzării filmului artistic austriac „Die Lebenden” din anul 2012 (în germană, cu subtitrare în engleză/română). Filmul a câștigat anul acesta Austrian Film Award și a fost special ales, atât pentru scenariul și rolul de excepție al actorilor cât și pentru conexiunile cu România. Personajul central al filmului este o tânără care îşi explorează trecutul şi caută să afle rolul pe care l-au jucat părinţii şi bunicii în cel de-al doilea război mondial. Cercetările o conduc în Polonia şi o fac să-şi descopere rădăcinile în România.

Pe 5 iulie, cinematograful de vară prezintă filmul artistic germano-elveţian „Nachtlärm“ (2012, în germană, cu subtitrare în engleză/română). În acest film, unor tineri părinţi depăşiţi de situaţie, li se fură maşina şi bebeluşul care se află înăuntru, în timpul unei dispute într-un loc de popas. Urmează o cursă nebună de urmărire, în care perechea se confruntă cu diferite dificultăţi şi, mai ales, cu propriile sale probleme.

Pe 6 iulie va rula filmul artistic german „Ganz nah bei dir” (2009, în germană, cu subtitrare în engleză). Filmul are ca subiect povestea de dragoste care se naște între două personaje foarte diferite: unul plictisitor, închis, straniu, celălalt plin de poftă de viaţă, mare iubitor de muzică, orb. Din acest amestec se nasc multe situaţii diferite şi amuzante.

Pentru ultima zi, 7 iulie, sunt rezervate şapte filme diferite de scurt metraj din cele trei ţări, apreciate deopotrivă de critici și de public, în care sunt abordate diverse teme.

Intrarea este liberă în fiecare zi. Din 5 până în 7 iulie, proiecțiile vor începe în jurul orei 21.00. În caz de vreme nefavorabilă, filmele vor fi difuzate în sala de cinema a muzeului.

Pentru mai multe detalii consultați:

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus