Ciudățenii în America

foto

Doar câteva lucruri fără prea mare însemnătate, pe alocuri comice (când nu mă scot din sărite), pe care le-am observat de când trăiesc aici.

• Nimeni nu-ți oferă șervețele la restaurant. În cele mai multe dintre ele găsești pe masă un șervet din pânză cu care trebuie să te descurci, chiar dacă mănânci un burger din care-ți curg toate sosurile și-ai da orice pentru un pătrat din hârtie în care să-l poți înveli. Dacă ceri șervețele, ți se spune: „Yeah, sure!”, de parcă ar fi cel mai normal lucru din lume, ceea ce și e! De ce nu le pun însă pe masă înainte de a te servi sau când îți aduc mâncarea – asta rămâne pentru mine o necunoscută.
• Dacă tot am amintit de obiceiuri din restaurante: fie vară, fie iarnă, în pahar ți se pune automat o tonă și jumătate de gheață, să nu cumva să te supraîncălzești și să te apuce bufeurile, la mijlocul lui ianuarie. Aici e imperialismul gheții. Oriunde ai ieși în oraș, trebuie întotdeauna să specifici că nu vrei gheață, altfel, ei presupun că doar nu ești nebun să-ți bei apa sau sucul fără.
• Aspiratoarele pe care le-am văzut aici, cel puțin în casele în care am fost până acum, par relicve dinaintea erei noastre. Niște dihănii cu care te lupți prin casă ca un dement, mari și grele ca pietrele de moară, cu un capăt butucănos cu care nu poți să aspiri în toate colțurile. Nu știu cine o fi inventat magaoaiele astea, tare mă întristează.
• Laundromats. Spălătoriile publice. Ați pomenit ceva mai ciudat decât să ieși din casă cu un sac cu rufe murdare și să te duci la mama naibii, să stai după mașină să le spele (aceeași mașină în care și alții și-au spălat chiloții), și-apoi să mai stai o tură de vreo 40 de minute să ți le usuci în uscător? Eu nu pricep cum cea mai avansată nație de pe planeta asta încă își spală rufele în public, la propriu, când până și în România aproape orice om, fie el cât de modest, s-a învârtit cumva și-a reușit să-și cumpere o mașină de spălat.
• Aici se mănâncă pâine cu paste, și eu sunt singura de la masă căreia i se pare ceva redundant în asta. Lasagna e servită alături de un coș plin cu chifle pufoase (eventual unse cu unt!) și chiar azi am văzut la TV o reclamă la paste, care la final erau prezentate pe o farfurie lângă două felii de pâine. (?!!)
• Oamenii pe care i-am cunoscut aici nu-și aerisesc casele. Când am venit prima oară în America, în februarie, și am deschis ușa la balcon, dimineața, să intre aer curat, prietenii mei s-au uitat la mine de parcă aș fi vrut să-i împușc (împușcăturile sunt, de fapt, ceva comun, dar asta-i altă discuție!). Apoi, când găteam și toată casa mirosea a diverse mâncăruri, am deschis geamul, ca să nu duhnim toți după aia ca niște gospodine de modă veche. Iar s-au uitat la mine de parcă i-aș fi înjurat de mamă. Tot ce-i interesează e să păstreze frigul în casă vara (aparatele de aer condiționat sunt pornite zi și noapte) și căldura pe timpul iernii, chiar dacă asta înseamnă să nu respire aer curat în casă niciodată.
• Fiecare a doua casă are arborat steagul american sau, dacă nu, măcar o fundiță, o pănglicuță, o ceva cu imprimeul național. În permanență, nu doar de 4 iulie. Eu n-am să înțeleg prea curând de ce ar trebui să fim atât de mândri că aparținem unei nații sau alteia. La urma urmei, n-am trecut proba de obstacole înainte să venim pe lume, ca să fim selectați ca parte a unui popor în funcție de reușite. Nu-i alegerea și nici meritul nostru unde ne naștem, deci împăunarea, mândria sau simpla bucurie naționalistă mi se par bizare. Totuși, nu mă deranjează, mai degrabă mă distrează. Și românii sunt mândri când câștigă Simona Halep vreun meci, pe același principiu – după mine, ușor rizibil.
• Prețurile din magazine nu includ taxele. Să zicem că vrei să cumperi o bluză și vezi ca e 25 de dolari. Ei bine, what you see is not what you get: la casă o să ai de plătit $ 27 și ceva, pentru că la prețul afișat pe etichetă se adaugă taxele. Nu mă deranjează că mai dau doi dolari în plus, pentru că dacă-mi place ceva, o să cumpăr lucrul ăla oricum. Principiul în sine e incorect și manipulator, ca prețurile noastre cu „99” în coadă, care vor să te facă să crezi că ai avea mai puțin de plătit.

Atât am avut de raportat, dar declar articolul fără final, sunt sigură că în timp o să mai observ și altele.

***

Urmăriți jurnalul meu american și pe Facebook, sub hashtag-ul #corinainamerica!

Semnat de Corina Stoica