duminică , 24 septembrie 2023

Competiție culinară între Ruxandra Dragomir, Alina Dumitru și Monica Roșu

AD

Trei reprezentante de marcă ale sportului românesc – Ruxandra Dragomir, Alina Dumitru și Monica Roșu – se vor lua pentru prima oară la întrecere, însă nu în domeniul în care au devenit celebre, ci în cadrul competiției gastronomice „What’s Cooking@Barbizon”, organizată la World Trade Center (WTC) din București, pe 29 august, de la ora 19.00.

Trei invitați din domeniile business, media, cultură, politică sau sport concurează, în fiecare lună, la evenimentul „What’s Cooking@Barbizon”, găzduit de Cristina Chiriac, noul director general al WTC. Luna aceasta, invitatele sunt trei femei care au făcut performanță în domeniul sportiv, și care au răspuns provocării organizatorilor de a-și demonstra și talentul în arta culinară. Ruxandra, Alina și Monica vor trebui să gătească, pentru 30 de persoane, un meniu ce cuprinde trei feluri – aperitiv, main course și desert – și vor fi asistate de talentatul chef al restaurantului Barbizon, Dumitru Bucșă. Fiecare dintre invitate va fi însoțită de 10 prieteni, care vor deveni membri ai juriului. Cele trei sportive vor purta cămăși personalizate și vor avea la dispoziție o cameră a hotelului Pullman, pentru a se antrena înainte de eveniment.

„Suntem nerăbdători să dăm startul acestui nou cooking show și să alegem o câștigătoare din rândul celor trei sportive. Va fi o seară veselă, în care pasiunea și creativitatea vor fi la ele acasă. Acesta este cel de-al doilea eveniment din seria What’s Cooking@Barbizon, unde ne propunem să reunim personalități ale societății românești într-un mod inedit și într-o atmosferă destinsă, la restaurantul Barbizon din cadrul WTC”, declară Cristina Chiriac, amfitrioana serii.

Cristina ChiriacCristina Chiriac, prima femeie aflată la conducerea WTC, a adus un suflu nou, dinamism și prospețime calendarului de evenimente desfășurate aici. Prima ediție „What’s Cooking@Barbizon” a avut loc pe 25 iulie, cu personalități din lumea financiar-bancară, iar seria va continua în fiecare lună, până în decembrie, când va fi ales un câștigător, în cadrul unei gale la care vor participa laureații fiecărei etape. Invingătorul va fi premiat cu o excursie la unul dintre hotelurile lanțului Accor, din care face parte Pullman, unde se va bucura de un curs de gătit oferit de un chef celebru.

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *