sâmbătă , 25 noiembrie 2017

Concert la București: trupa Roxette a sărbătorit 30 de ani de existență

RoxetteFoto: Alex Bărbulescu

Trupa Roxette a susţinut aseară un concert plin de energie în cadrul Arenelor Romane, reuşind să încălzească sufletele miilor de fani rămaşi în fața scenei după ploaia torenţială ce a cuprins Bucureştiul. Concertul face parte din turneul aniversar al trupei ce sărbătoreşte astfel treizeci de ani de carieră.

Arenele Romane şi-au deschis porţile la ora 19:00, într-o zi însorită de duminică ce avea să găzduiască cel de-al doilea concert susţinut de Roxette la Bucureşti. La 19:40, The Amsterdams a urcat pe scenă, însă, la scurt timp, norii au acoperit cerul şi s-a declanşat o puternică furtună. Concertul Eskobar a fost anulat din condiţii de siguranţă, însă show-ul Roxette a început puţin după ora 21:30, după ce s-a oprit ploaia şi s-au făcut ultimele verificări la instalaţiile tehnice.

Deşi unii dintre spectatorii prezenţi au ales să părăsească Arenele Romane din cauza ploii, mulţi dintre ei revenind la timp pentru concertul Roxette, cei mai mulţi au rămas, bucurându-se până la ultima notă de un show memorabil pe care Marie, Per şi muzicienii lor l-au oferit cu entuziasm. Întregul concert a fost un periplu printre cele mai cunoscute piese Roxette, nelipsind hituri precum „Sleeping In My Car”, „Spending My Time”, „Crash! Boom! Bang!”, „How Do You Do!”, „It Must Have Been Love”, „Dressed For Success”, „Dangerous” sau „Joyride”, trupa păstrând pentru bis celebrele „Listern To Your Heart” şi  „The Look”. Unul dintre punctele culminante ale serii a fost şi intervenţia muzicală a chitaristului Christoffer Lundquist, care a cântat la chitară acordurile piesei româneşti „Andrii Popa”, publicul cântând în cor versurile. Momentul a fost savurat nu doar de fani, ci şi de muzicienii de pe scenă, care au aplaudat la rândul lor prestaţia celor din public. Energie, bună dispoziţie, zâmbete, emoţii şi aplauze au cuprins Arenele Romane timp de o oră şi jumătate, fanii Roxette rămaşi alături de trupa lor favorită bucurându-se de fiecare moment al concertului.

Show-ul de la Bucureşti a fost cel de-al patrulea concert susţinut în această etapă europeană a turneului XXX – 30th Anniversary Tour, următoarea destinaţie fiind Budapesta.

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus