Depeche Mode au concertat aseară pentru prima dată la Cluj-Napoca, în faţa a peste 40.000 de spectatori, care au savurat una dintre cele mai intense experienţe muzicale oferite de trupa lor preferată.
Concertul a încheiat segmentul european al turneului „Global Spirit Tour”, care promovează albumul „Spirit”, cel mai recent material discografic al trupei. Pe scena Cluj Arena, artiștii au cântat numeroase piese noi, precum „Going Backwards” sau „Where is the Revolution”, dar şi câteva dintre cele mai îndrăgite hituri ale trupei, printre care „Enjoy the Silence” şi „Personal Jesus”, care a şi încheiat show-ul din Cluj.
Ziua concertului a coincis cu aniversarea lui Martin Gore, care a fost sărbătorit atât în culise, cât şi pe scenă. Dacă organizatorii s-au ocupat de desert, oferindu-i un tort special, în formă de sintetizator, colegii din echipa de turneu au fost puşi pe şotii, surprinzându-l cu numeroase glume, printre care şi o uniformă pe care au ales să o poarte toţi în ziua concertului, respectiv tricouri negre cu imaginea lui Martin şi mesajul „La mulţi ani!”. Fanii nu s-au lăsat nici ei mai prejos, aşteptându-l pe artist cu trandafiri roşii şi numeroase bannere cu mesaje şi urări, punctul culminant al serii fiind momentul în care întregul stadion i-a cântat „Happy Birthday!”.
Aflaţi la a treia vizită în România, Depeche Mode și-au confirmat încă o dată statutul legendar și iubirea oamenilor care-i ascultă de atâția ani.
Semnat de LaRevista.ro