marți , 26 septembrie 2017

Conferință la MNAR: „Argint și perle în pictura orientalistă”

OO afis 50x70 cm

Muzeul Naţional de Artă al României va invită să participaţi sâmbătă, 16 iulie, de la ora 12.00, la conferinţa „Argint şi perle în pictura orientalistă”, susţinută de dr. Carmen Tanasoiu, specialist în Artă Veche Românească. Evenimentul este organizat în cadrul expoziţiei „Oglinzile Orientului”. Punctul de plecare al conferinţei îl constituie atât bijuteriile expuse, cât şi cele reprezentate în lucrările din expoziţie – se vor discuta modalităţile în care erau purtate, simbolistica lor, tehnica şi modalităţile de realizare.

Călători la Constantinopol şi în Asia Mică, în Balcani, nordul Africii, Persia şi, uneori, până în Extremul Orient, pictorii orientalişti surprind exoticul peisajului, interioarelor şi atmosferei. Pătrundeţi alături de ei în spaţii ale intimităţii, priviţi desfăşurându-se ritualuri fascinante, descoperiţi veşmintele şi bijuteriile coborâte din poveştile unei culturi îndrăgostite de decorativ. Argint, perle şi corali – materiale cu rezonanţă, aproape sonore, în care poţi citi discret paşii cadânelor în dans, soarele aspru şi vârtejurile de nisip, fântânile deşertului şi incantaţiile muezinilor. Cercei şi coliere, brăţări şi podoabe de păr, inele, colane şi paftale, toate sunt expresii ale cultului naturii şi pun în valoare feminitatea, fie că sunt purtate cotidian sau în ocazii ceremoniale.

Mari maeştri ai picturii române – Theodor Aman, Carol Popp de Szathmary, Ion Georgescu, Nicolae Grigorescu, Iosif Iser, Ştefan Popescu, Nicolae Tonitza, Jean Steriadi, Nicolae Darascu, Victor Brauner – ne invită să intrăm în jocul de oglinzi al Orientului, seducător şi periculos, pe jumătate imaginaţie, pe jumătate istorie, descoperind atmosfera îndepărtată a perioadei fanariote, a Dobrogei şi Balcicului, a magicului Constantinopol, dar şi a Orientului Apropiat.

Pentru a participa la eveniment, este necesar să faceţi o rezervare prin e-mail la programari@art.museum.ro sau la telefon 021.314.81.19 până vineri, 15 iulie, ora 16.00. Biletul de acces costă 10 lei şi include vizitarea expoziţiei „Oglinzile Orientului”, deschisă până pe data de 25 septembrie 2016, la parterul Galeriei Naţionale.

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus