Corina Stoica: „Libertatea, în lumea asta care ne vrea sclavi, asta e extravaganța mea”

Mi-a fost greu să fac un interviu-portret cu Corina, pentru că aveam senzația că știu deja toate răspunsurile. Ne leagă nu doar plăcerea cu care savurăm o cafea povestită, petrecutul nopților în fața calculatorului și voluptatea trezitului târziu, ci și norocul de a avea o familie care să ne sprijine și dragostea pentru presă, așa cum era ea odată. Vă invit să o descoperiți un pic mai mult decât se dezvăluie zilnic, în paginile revistei virtuale care e sufletul ei. Corina e un ninja plin de energie și de voință, care-ți spune, de câte ori ai nevoie, să nu-ți fie frică. Chiar dacă trăiește acum peste ocean, sunt convinsă că, în curând, Elton John va cânta „Sacrifice” numai pentru noi două.

Care sunt primele lucruri pe care le faci dimineața?

Nu vreau să fiu siropoasă și enervantă, dar primul lucru pe care-l fac e să-l pup pe soțul meu, că ne trezim cam în același timp. Deschid geamul și mă uit afară, să văd cum e vremea, să văd dacă e vreo veveriță prin copacul din fața casei. Apoi mă duc la bucătărie și pun pe foc ibricul de cafea, să fiarbă până mă spăl pe dinți și beau un pahar mare cu apă.

Care ar fi, pentru tine, scenariul unei zile perfecte?

Ar începe după 10.00, în orice caz. Aș fi cu Paul, oriunde, nu contează, și-am avea toată ziua program de voie. Aș scrie ceva pentru revistă, iar el sigur ar edita un interviu, după care unul din noi ar propune o cafea în oraș. Sau o gustare, sau doar o plimbare, sau toate la un loc. Seara, un film bun la cinema, un duș și discuții până noaptea târziu.

Care s-a dovedit a fi cel mai înțelept lucru pe care l-ai făcut în viață?

Să încep să fac sport și să meditez. Să mă împrietenesc, în sfârșit, cu mine.

Dacă ar fi să dai timpul înapoi, în ce moment al vieții tale ai vrea să te oprești? Ai schimba ceva?

Când eram mică și mă jucam prin curte sau prin grădinile altora, cu prietenii mei. N-aș schimba nimic.

Care este forma de artă care te emoționează cel mai mult?

Muzica, și-apoi pictura. Îmi văd zece vieți într-un cântec și într-o pânză desenată.

Trei obiecte fără de care viața ți-ar fi mai grea: laptopul, pachetul de țigări, periuța de dinți.

Care e cel mai mare viciu al tău?

Unii ar spune că fumatul, dar eu nu-l văd ca pe un viciu. Un viciu e ceva teribil, care te consumă și te face să te simți vinovat. Deci, cred că viciul meu cel mai mare e statul în exces la calculator, până mă prinde 3.00 dimineața. Ia uite, acum e aproape 4.00…

Care a fost momentul tău cel mai crunt de disperare? Dar cel în care ai fost cel mai curajoasă?

Momentul cel mai crunt de disperare a fost atunci când am simțit că am pierdut totul, și pe mine însămi. Când mi-am pierdut o parte din familie (pe tatăl meu), o prietenă foarte bună și două joburi, toate într-o perioadă de numai câteva luni. Când simțeam că nimeni nu mă mai vrea și nu mai are nevoie de mine.
Un moment anume de curaj n-aș putea să identific în viața mea, lucrurile pe care cei din jur le consideră curajoase eu le-am făcut din dorință, pasiune și curiozitate, amestecate cu pură inconștiență. Sau le-am făcut pentru că nu aveam încotro.

Care e cel mai bun sfat pe care l-ai primit vreodată?

Să fiu deșteaptă și fără frică. De la fratele meu, Harry.

Care e cea mai folositoare invenție, pentru tine?

Internetul, clar. Și penseta.

Care e cel mai prețios secret de frumusețe pe care l-ai descoperit?

Somnul pe săturate! Auto-masajul facial. Și-apoi, un fond de ten bun nu strică.

Care e cel mai prost obicei pe care-l ai?

Nu dau semne de viață atât de des pe cât aș vrea oamenilor care-mi sunt dragi.

Care e cel mai frumos loc din lume, pentru tine?

La mine în curte, la Vulcan. Și-apoi, Bavaria!

Care e artistul pe care arzi de nerăbdare să-l vezi concertând?

Elton John, să-l văd și să-l ascult cântând „Sacrifice”, mai ales.

Care e scena de film la care plângi întotdeauna?

Prima care-mi vine în mine: când Leeloo din „Al cincilea element” descoperă ce înseamnă războiul, când vede toate acele imagini cumplite, care se încheie cu bomba de la Hiroshima, și începe să plângă.

În ce te-ai costuma dacă ai merge la un bal mascat?

Aș fi un ninja, dar nu ca să ucid pe cineva, ci doar de dragul ideii că aș putea fi atât de bine antrenată, concentrată ca o rază laser, o energie fluidă și plină de voință, care poate cuceri orice. Am fost costumată în ninja la un carnaval, în clasa a patra.

Care e calitatea pe care o admiri cel mai mult la un bărbat?

Puterea, sau măcar capacitatea de a-mi crea iluzia puterii.

Care e calitatea pe care o admiri cel mai mult la o femeie?

Bunătatea, deci frumusețea felului ei de a fi.

Ce te enerveaza cel mai mult la oameni?

Egocentrismul, blocajul în propria persoană, incapacitatea de a ieși din sine și de a privi în jur, către ceilalți și nevoile lor.

Cea mai sexy piesă vestimentară din garderoba unei femei cred că este… cea care-i stă cel mai bine. Poate fi o rochie frumoasă sau o pereche de pantaloni de trening.

Ținuta mea de zi favorită este compusă din… încălțăminte fără toc, pantaloni și o bluză sau o cămașă. Pe deasupra, eventual, un șal sau un pulover din cașmir.

Nu aș purta niciodată… haine pe care să scrie, mare, eventual cu sclipici, numele firmei care le-a produs. Încălțăminte cu platformă. Ciorapi plasă!

Care sunt plăcerile tale de zi cu zi?

Cafeaua de dimineață, cafeaua de după-amiază… 🙂 Scrisul pentru revistă, cititul. Discuțiile cu Paul sau momentele când mâncăm împreună.

Care sunt cele mai mari extravaganțe ale tale?

Libertatea, în lumea asta care ne vrea sclavi, asta e extravaganța mea.

Dacă ai putea fura ceva fără să fii prinsă, ce ai fura?

„Terasa cafenelei noaptea”, a lui Van Gogh. Iți spun asta doar așa, de dragul întrebării, dar nu-s atât de egoistă, cred că aș lăsa-o în muzeu, s-o poată vedea toată lumea.

Ce îți place cel mai mult la lucrul la revistă?

Când oamenii reacționează la ce scriu – fie că dau un simplu Like pe Facebook, fie că-mi lasă un comentariu, fie că-mi scriu în privat și-mi spun că le-a plăcut sau că nu-s de acord, că i-a pus pe gânduri, că i-a mișcat cu ceva. Recunosc, mă bucur enorm când văd asta. Cel mai trist lucru e să fii ignorat.

Care este principala ta satisfacție când faci un interviu?

Depinde dacă e bun! Nu-s toate strălucite. E bun și am satisfacții atunci când am reușit să extrag din acel om o poveste nespusă, un adevăr nerostit până atunci sau măcar o idee în care mulți oameni se regăsesc sau îi ajută.

Ai renunța la statutul de freelancer pentru a lucra din nou într-o instituție media?

Nu, nu cred. N-aș renunța la libertatea pe care o am acum decât dacă aș mai găsi vreodată un loc în care să pot fi eu însămi și să fac doar ce-mi place. Asta e un fel de ac în carul cu fân.

Dacă ar fi să poți avea succes într-o altă profesie, pe care ai alege-o?

Aș fi sportivă, probabil gimnastă, yogină de performanță. Sau aș face dans contemporan.

Care crezi că a fost (sau este) marele tău noroc, în viață?

Că am o familie ca a mea, cei mai buni oameni din lume!

Care este marele tău regret?

Că nu am mai mult succes cu revista. Dar nu stau să regret, așa, letargic, zi de zi. Învăț, caut să fiu mai bună și să muncesc mai deștept și cu rezultate mai vizibile decât acum. Le sunt recunoscătoare tuturor celor care citesc revista și știu că, în timp, gașca noastră va fi tot mai numeroasă!

Privind la viața ta din afară, acum, ce sfat ți-ai da?

„Nu-ți fie frică!”

Dacă ar fi să scrii o dorință pe o bucată de hârtie și s-o ascunzi într-o cutie pe care să o deschizi peste 10 ani, ce ai scrie?

„Mi-aș dori să am sănătate și energie, să pot munci mult și să pot avea grijă de familia mea, mereu!”

Ce faci în fiecare seară înainte să adormi?

Zic „Înger, îngerașul meu”, un obicei din copilărie la care nu pot renunța, e deja un reflex. Îl pup pe Paul. 🙂 Și-apoi iar ne luăm la discuții, până când unul dintre noi începe să sforăie, știm noi cine…

***

Acest interviu a fost publicat astăzi, 1 martie 2016, pentru a marca trei ani de când există LaRevista.ro. 

Semnat de Anda Docea