vineri , 26 mai 2017

#CorinaInAmerica: un an

corina in america

Nu fac bilanțuri, nu trag concluzii, ba chiar am zis că n-am nimic de zis, ca v-am povestit aproape tot ce am trăit în acest an de când m-am mutat in Statele Unite. Dar ați auzit voi femeie care să nu aibă, totuși, ceva de spus, chiar și atunci când zice că n-are? 😃 Așa că pun pe hârtia asta electronică vreo câteva gânduri răzlețe care-mi trec prin cap când mă uit la anul care a trecut.

  • am învățat câteva lucruri care cred că o să-mi prindă bine, indiferent unde mă va duce viața, că voi îmbătrâni în State sau nu. Primul: oamenii de aici au o capacitate limitată, spre deosebire de europeni, de a se implica activ în problemele altora, cu un ajutor concret sau chiar și numai cu un sfat. Sunt foarte absorbiți de propriile lor probleme și preocupări, așa că te ascultă mai degrabă din politețe, îți răspund cu câte o formulă-clișeu („Ei, o să fie bine, nu te îngrijora!”), după care se întorc rapid la ale lor. Dacă-i întrebi de ei, abia așteaptă să stea de vorbă cu orele. Terapeuții sunt scumpi, așa că de ce să nu te plângi gratis, dacă poți? 😀
  • în mod previzibil, bănuiesc, cea mai puternică și plăcută conexiune o am cu alți imigranți. Suntem curioși unii de ceilalți și simt că vorbim aceeași limbă, chiar dacă a mea e latină și a lor are rădăcini asiatice. Toți imigranții pe care i-am cunoscut sunt oameni unul și-unul, mă fascinează în continuare să stau de vorbă cu ei. Și cu americanii, nu vreau să fiu nedreaptă, dar între noi există un zid pe care încă n-am reușit să-l dobor.
  • am învățat o lecție importantă: nu-ți oferi niciodată serviciile gratis, cel puțin, nu în America. Oamenii vor crede că ai cine știe ce interes ascuns, li se va părea foarte straniu că vrei să le oferi timpul, talentul și munca ta cadou și se vor distanța de tine, chiar dacă tu ai cele mai bune și inocente intenții.
  • am învățat că trebuie să am grijă CÂT muncesc, cât din forța și energia mea ofer unui om care mă plătește pentru asta. Mi s-a spus că „muncesc prea mult”, când eu mă speteam pentru că-mi doream sincer ca lucrurile să meargă cât mai bine, iar asta s-a întors, într-un fel, împotriva mea.
  • am învățat ce înseamnă să muncești într-un restaurant, iar când merg eu însămi să mănânc undeva, acum, sunt un client cu totul diferit, nu că aș fi fost vreodată o scârbă cu ospătarii. Și am învățat să fac burritos, quesadillas și tacos! Până nu de mult, nici nu știam prea clar diferența dintre ele.
  • ce n-am învățat, încă? Atât de multe! De exemplu, cum să-ți găsești locul, mai ales profesional vorbind, într-o țară atât de mare și de diversă, cu atâtea servicii și specialiști, cu o mentalitate și un limbaj atât de diferite. Încă fac eforturi să descifrez ce „limbă” se vorbește în jurul meu și, da, încă mă simt o ciudată și o neadaptată. Mă simt altfel, și nu în sensul bun al cuvântului, dar îmi pasă tot mai puțin de asta, semn că-s pe calea cea bună, nu?
  • imaginea pe care o aveam despre America, în momentul în care am aterizat pe aeroportul din Atlanta, e aproape total diferită de realitate. Am venit încărcată de bine, după ultimii doi ani superbi petrecuți în Europa (în Bavaria, mai exact), am venit plină de curiozitate și de chef și de energie. Azi, după câteva coborâșuri abrupte, mi-am recăpătat mare parte din forță și vreau să continui să cred că pot avea și aici o viață frumoasă.

Vă mulțumesc că sunteți cu mine, chiar și așa, de la distanță. În mod ironic, vă simt mai aproape și mai prieteni decât pe mulți dintre oamenii care sunt fizic aici.

P.S. Nu știam ce poză să pun la articolul ăsta, așa că l-am întrebat pe Paul și a zis:
– Pune-o pe-asta!
– Bine, zic, dar ce legătură are?
– Cum adică? Ești tu în America! #CorinaInAmerica!
– Da, dar e neclară, nu vezi? Ca toate pozele pe care mi le faci tu…
– Și ce dacă? E o poză reușită, cum numai eu pot să fac! 😄
Așa că am pus-o pe asta.

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus