sâmbătă , 12 august 2017

Cristina Cernei: „Tinerii designeri vor fi cei care vor domina lumea modei româneşti”

Cristina Cernei

Designerul Cristina Cernei vorbește despre pasiunea sa pentru modă, despre creațiile sale inedite și proiectul Fusion by Cernei, precum și despre creatorii săi de modă favoriți și felul în care se îmbracă femeile din România.

De ce aţi ales să fiţi designer? 

Totul a pornit de la o adevărată pasiune pentru haine, culoare şi forme, chiar de când eram copil, care s-a dezvoltat pe parcurs. Am realizat că acesta este lucrul pe care pot să-l fac cel mai bine şi care îmi dă cele mai multe satisfacţii.

Cum a început proiectul Fusion by Cernei?

Mixul de stiluri, materiale cu texturi şi imprimeuri diferite, cât şi concentrarea mai multor idei, este o caracteristică importantă a hainelor mele. Și atunci m-am gândit să denumesc acest brand (linie vestimentară) simplu: Fusion By Cernei. Acest proiect l-am început în 2007, dar are denumirea aceasta doar din 2008.

Care sunt elementele care vă diferenţiază de alţi creatori de modă?

Cred că tocmai fuziunea despre care am vorbit, dar acordând atenţie egală formelor anatomice şi feminităţii, pe care n-am dorit să le minimizez.

Care sunt materialele folosite în realizarea colecţiilor şi care este motivaţia alegerii lor?

În principal folosesc materiale naturale, cursive. Şi materiale despre care s-ar putea spune că sunt nonconformiste: izopen, neopren, burete sau fibre de materiale maleabile, care au în compoziţie fire metalice. Prefer materiale Uni, pentru că permit inserţia altor texturi (broderii, dantelă, pictură) şi aplicaţii manuale.

Cum caracterizaţi femeia care îmbraca ţinutele Cernei?

Sunt femei cu multă personalitate, fără prejudecăţi, cu o minte deschisă şi sunt artistic feminizate.

Care sunt piesele vestimentare care nu ar trebui să lipsească niciodată din garderoba unei femei?

În principal, accesoriile diverse, care pot creşte valoarea oricăror ţinute, dar cred că o femeie trebuie să poarte rochie, care este un articol definitoriu al garderobelor feminine.

Ce părere aveţi despre felul în care se îmbraca româncele în viaţa de zi cu zi?

Cred că fac tot posibilul să respecte eticheta momentului sau situaţiilor, respectând şi regulile impuse de  job și societate, oarecum rigide. Poate ar trebui  mai mult curaj şi voinţă.

Cum aţi caracteriza „jobul” de designer în România de azi?

Prea des întâlnit, întrucât eu îl consider un job mai mult vocaţional decât voluntar.

Ce case de modă sunt în topul preferinţelor dvs?

Din punct de vedere istoric, consider că Chanel este o mare casă, dar pentru prezent înclin mai mult spre Yoji Yamamoto, Kenzo, Manisha Arora, Husein Chalayan. Iar în România, pe lângă cei consacraţi şi cunoscuţi, consider că tinerii designeri vor fi cei care vor domina lumea modei româneşti.

Care este partea cea mai frumoasă şi care vă oferă cele mai mari satisfacţii ca designer?

Finalizarea concepţiei produsului. Prin apariţia lui fizică, iar apoi fericirea, mulţumirea şi satisfacţia celui căruia îi este destinat.

Cristina Cernei







Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus