Cristina Mazilu: „Sunt recunoscătoare că în fiecare zi fac doar ce-mi place”

Foto: joaonogueirafotografia.com

Cristina Mazilu, creatoarea mazilique.ro și una dintre inspirațiile mele în materie de gastronomie, e dintre norocoșii care fac ce le place și sunt și plătiți pentru asta. Când nu-și pătează cămășile cu ulei de măsline gătind pentru prieteni și când nu scrie apoi despre asta pe blog, este redactor-șef la BBC Good Food. Sau invers. Dar asta nu înseamnă că nu-i rămâne timp să călătorească, să probeze restaurante noi și, mai ales, să savureze un prosecco, în timp ce acordă un interviu. Autentică, firească și amuzantă, ca întotdeauna: MAZILIQUE, pentru LaRevista.ro. 

Care sunt bucuriile pe care ţi le aduce „jucăria” ta, mazilique.ro?

Cred că doar cititorii mei pot spune asta, ei ştiu cel mai bine ce-i face să mă urmărească, să mă citească şi să revină. Eu sunt foarte fericită că pasiunea şi meseria mea se suprapun, şi foarte recunoscătoare că în fiecare zi fac doar ce-mi place, lucrez cu oameni frumoşi, întâlnesc persoane care mă inspiră, călătoresc mult şi descopăr mereu ceva nou. Niciodată nu mă plictisesc şi (aproape) niciodată nu obosesc – asta e e marea mea bucurie.

Care crezi că sunt „secretele” unui blog de succes? Tu ce faci mereu şi ce nu faci niciodată în relaţie cu oamenii care te citesc?

Cred că un blog de succes are în spate oameni care muncesc mult şi susţinut, care sunt într-un continuu proces de inovare, care sunt ghidaţi în egală măsură de pasiune şi de strategie. În cazul meu a fost mai mult o întâmplare, un noroc că mi-am descoperit pasiunea pentru mâncare. Apoi, firea mea „obsesiv-adictivă” a făcut restul: am început să citesc, să învăţ, să experimentez şi să scriu.

Cât despre oamenii care mă citesc – relaţia e la fel ca oricare alta dezvoltată cu cei prezenţi în viaţa mea. Le sunt recunoscătoare că mă vizitează, că mă întreabă ce mai fac şi-mi spun ce mai e cu ei. În schimb, îi tratez la fel ca pe orice alt prieten. Nu mint niciodată. Cred că e foarte important să nu pierzi încrederea oamenilor din viaţa ta, iar asta se traduce pe blog într-o politică de bun simţ: nu recomand niciodată ceva ce n-aş folosi, nu maschez materialele advertoriale în articole editoriale şi nu fac concesii. Blogul e un passion project, în care am investit foarte mult timp, energie şi pasiune, aşa că nu am de gând să-l compromit în vreun fel.

Cum arată o zi obişnuită pentru tine? 

Din fericire, nu seamănă între ele. Într-o zi testez reţete pentru blog, în alta pregătesc meniuri pentru BBC Good Food, mă întâlnesc cu prieteni şi bem prosecco la 10:00 dimineaţa, într-o zi de luni, sau mă văd cu clienţi şi discutăm proiecte. De exemplu, acum, în timp ce-ţi răspund la întrebări, e 8 seara, într-o zi de duminică, iar eu sunt la birou, unde am editat articole pentru revista care intră săptămâna viitoare la tipar. În jumătate de oră mă duc cu un prieten la restaurantul meu italian preferat şi s-ar putea ca luni dimineaţă să fiu un pic mahmură. Iar marţi plec din ţară să vizitez podgoriile în Republica Moldova.

Mazilique + Prosecco = Love

Ce-ţi place şi ce-ţi displace din ceea ce faci într-o astfel de zi?

Îmi place că am un program foarte încărcat, dar că îl aranjez cum vreau, că mereu fac ceva nou, că lucrez la proiecte care mă entuziasmează. Zilele mele sunt foarte frumoase.

Ştiu că te ocupi şi de consultanţă pentru restaurante sau companii de produse alimentare. Mai exact, ce faci? Cum decurge o altfel de colaborare? 

Colaborările pe care le am cu restaurante înseamnă, de cele mai multe ori, dezvoltarea de reţete şi consultanță pe partea de meniu. Nu există un flux anume, dar de regulă se porneşte de la un brief – poate fi vorba de un refresh pe un meniu, de introducerea unor reţete pe o temă dată (light & healthy,  tapas, deserturi etc.), sau poate fi doar o ajustare a reţetelor existente şi o eficientizare a meniului – şi apoi treaba mea e să vin cu soluţii. Îmi plac foarte mult aceste colaborări, sunt nişte provocări frumoase, cu rezultate pe măsură.

Care a fost cel mai inedit sfat pe care l-ai oferit în timpul unei sesiuni de consultanţă?

Nu cred că dau sfaturi inedite, dar sper să fie folositoare. Şi asta doar cei care le-au primit pot spune.

Care crezi că e principala problemă a restaurantelor din Bucureşti?

Nivelul calităţii livrate, secondată de lipsa de consecvenţă în aceasta, urmată de serviciile care lasă de dorit.

Găteşti o mulţime de bunătăţi, testezi tot felul de produse, eşti în permanenţă în preajma mâncării. Cum îţi menţii o siluetă aşa frumoasă? Ziua mănânci, iar noaptea faci sport?

Nu e nici frumoasă, nici menţinută. Am cu câteva kilograme mai mult decât ar trebui şi cu cel puţin vreo 10 mai mult decât mi-aş dori. Dar, având în vedere jobul meu şi ritmul meu de viaţă (a se citi „cât de mult mănânc”), probabil că ar trebui să fiu mulţumită că am arderi aşa rapide – putea fi muuuult mai rău.

Tocmai pentru că ştiu că ar fi mai sănătos să-mi echilibrez stilul de viaţă, la începutul anului am început să fac mult mai mult sport – cam cinci zile pe săptămână. În aprilie deja aveam meniscul rupt, aşa că acum trebuie să fac o operaţie înainte de a relua antrenamentele de squash şi vacanţele la ski.

Crezi că e nevoie de talent ca să poţi găti bine? Sau totul ţine de exerciţiu, de stăpânirea tehnicii, de respectarea reţetelor?

Talentul e un dar care trebuie educat. Iar dacă nu-l ai, trebuie învăţat. În oricare dintre categorii te-ai încadra, ca să poţi găti bine (aici depinde de fiecare cât de sus ţi-e setată ştacheta) trebuie să înveţi, să exersezi, pentru ca apoi să poţi progresa. Ştiu că unii tratează bucătăria ca pe un spectacol de improvizaţie, dar părerea mea e ca înainte să cânţi jazz, trebuie să ştii notele. Abia apoi poţi să te joci.

Care sunt tabieturile tale, atunci când găteşti?

Nu-mi place să gătesc singură şi nu-mi place să gătesc doar pentru mine. De asta am o bucătărie mare, în care încap mulţi prieteni. De cele mai multe ori decantăm o sticlă de vin roşu şi frapăm una de vin alb, în timp ce eu pregătesc ceva rapid, iar ei mă ajută. Atmosfera e efervescentă, la fel şi băuturile din pahare. Eu râd mult şi tare, şi inevitabil mă pătez cu ulei de măsline pe cămaşă.

Ce îţi place cel mai mult să faci atunci când nu trebuie să faci nimic?

Momentele de „nefăcut nimic” vin de obicei după nişte perioade foarte intense, aşa că atunci când mă „decompresez”, o fac cu un exces de guilty pleasures: de la feluri de mâncare deep fried (jumări, anyone?!), la sticle de băuturi frizzante, chick flick, seri lungi cu prietenii şi cumpărături de bilete de avion.

Cum îţi imaginezi că vei fi peste 10 ani?

Cu o viaţă frumoasă şi plină. Ca acum, dar mai bine.

MAZILIQUE, PE SCURT

Ce-ţi plăcea cel mai mult să mănânci când erai mică?

Minciunele, gogoşi (deep fried, cum ziceam!), platouri pline cu bezele. Se pare că gusturile mele savoury s-au dezvoltat mai târziu.

Later edit: Nu mi-am adus aminte altceva, aşa că am întrebat-o pe mama. Nu mă aşteptam la răspunsul pe care l-am primit: cozonac cu varză murată (se pare că nu mă putea opri nimeni), potopala (adică portocală), tacatata (aka ciocolată). Dar, în general, se pare că eram mofturoasă şi nu mâncam cu plăcere, ci mai mult pentru că eram obligată. Mda, sooo not the case anymore!

Iar azi, care e mâncarea ta preferată?

Nu am o mâncare preferată, îmi place să mă bucur de diversitate.

Cum îţi bei cafeaua?

Chemex, Aeropress, V60, de cele mai multe ori la Origo.

Care-i cel mai bun desert din lume?

Cel care-ţi place. Pentru mine e important să aibă o combinaţie de texturi (deci să nu fie plictisitor), arome puternice şi să nu fie foarte dulce. De exemplu, îmi place foarte mult sorbetul de fructul pasiunii în crustă de ciocolată albă cu şofran, crema de mentă şi bezea de la Baracca.

Cine este marea ta inspiraţie, dintre toţi artiştii gastronomi?

Pentru moment – Yottam Ottolenghi. Se schimbă imediat ce descopăr ceva nou şi (mai) interesant.

În ce țări ai mâncat cel mai bine?

Nu cred că poţi să compari ficatul de gâscă de la Paul Bocuse cu cârnaţii din Borough Market sau cu o bistecca fiorentina. Peste tot pe unde am fost am mâncat ceva bun sau interesant şi a reprezentat o nouă experienţă.

Care a fost cea mai complicată reţetă pe care ai încercat-o vreodată?

Cred că reţetele clasice franţuzeşti au fost printre cele mai elaborate şi laborioase.

Care e mâncarea pe care o găteşti cu cea mai mare plăcere?

Următoarea masă pentru prieteni.

Care e cea mai bună mâncare ce se poate face repede-repede?

Paste AOP, ribeye medium-rare, sandwich din croissant proaspăt cu unt, prosciutto, rucola şi felii de parmezan, pizza homemade (da, chiar se face repede!), orice de aici.

Dacă ar fi să faci un duo în bucătărie cu un chef celebru, alături de cine ţi-ar plăcea să găteşti?

Jöel Robuchon. Să mai învăţ şi eu ceva.

Ce fel de mâncare ţi se pare supaestimat? 

Homarul.

Ce ai găti pentru un bărbat pe care ai vrea să-l dai gata?

N-aş face asta. N-aş găti pentru nimeni cu scopul de a impresiona.

Ţie cine îţi găteşte?

Nişte bucătari pricepuţi, câţiva prieteni dragi, mama îmi face borş cu cartofi, iar tata – mămăligă.

Fotografii: Facebook Chez Mazilique

Semnat de Corina Stoica