duminică , 17 decembrie 2017

Cum influenţează dietele de slabit imunitatea

Dieta1

În fiecare an, sărbătorile sunt nu numai prilej de voie bună alături de cei dragi, ci şi motivul pentru care kilogramele în plus se instalează mai repede decât în mod normal. Ne gândim apoi la dieta salvatoare şi devorăm o multitudine de feluri de mâncare, bazându-ne pe soluţia salvatoare. Însă, dacă vrei să pierzi cele câteva kilograme acumulate de Paşti, nu trebuie să ţii o dietă care să-ţi dea peste cap metabolismul sau să te lase cu un gust descurajator, atâta timp cât te bucuri de fiecare masă cu moderaţie.

În plus, fiecare schimbare de anotimp aduce cu sine o varietate de fructe şi legume de care te poţi bucura şi pe care e bine să le incluzi şi în alimentaţia ta zilnică. Chiar dacă încă nu există un singur aliment care să îţi întărească sistemul imunitar, o dietă sănătoasă cu o varietate de alimente poate să-ţi menţină imunitatea la cote maxime. Ca să ai parte de toţi nutrienţii de care ai nevoie, trebuie să ai o dietă echilibrată în fructe şi legume, deoarece acestea abundă în fitonutrienți şi sunt o sursă benefică de antioxidanţi. Avem nevoie de antioxidanți pentru a echilibra procesele din corpul nostru care duc la oxidare. Procesele oxidative sunt o parte normală a metabolismului, dar oxidarea poate avea o acţiune agresivă asupra celulelor, dacă nu este ţinută sub control, şi poate slăbi capacitatea organismului de a lupta împotriva bolilor. Deci, corpul nostru se bazează pe o sursă constantă de antioxidanţi din fructe şi legume pentru a reduce acest stres oxidant şi, la rândul său, pentru a putea sprijini funcţia imunitară.

Cercetătorii americani de la Univesitatea Tufts din Boston, au descoperit că, dacă mâncăm puţine calorii şi slăbim spectaculos, „câştigăm” puncte preţioase şi la capitolul imunitate. Mai întâi, au constatat pe cobaii de laborator că slăbirea creşte imunitatea. Apoi, au început un studiu amplu dedicat efectelor benefice pe care le are asupra organismului uman reducerea numărului de calorii consumate zilnic. Astfel, medicii au convins 46 de voluntari supraponderali, cu vârstele între 20 şi 40 de ani, să consume cu 30 la sută mai puţine calorii timp de șase luni. Regimul alimentar a fost stabilit de medici. La finalul dietei, specialiştii au evaluat starea de funcţionare a unor celule ale sistemului imunitar şi au constatat că acestea lucrau impecabil. Este primul studiu de acest fel care stabilește o legătură directă între slăbire şi imunitate.

Se spune că imunitatea majorităţii oamenilor funcţionează până la 50%. Cercetările au demonstrat însă că alimentele pline de nutrienţi şi antioxidanţi au capacitatea de a dubla funcţionarea sistemului imunitar în prevenirea bolilor, ţinând cont că odată cu vârsta, toxinele (din alimentaţie şi din mediul înconjurător) se depozitează în corp, intervin schimbările hormonale, iar corpul se va îmbolnăvi mai repede şi mai uşor.

Obiceiurile sănătoase ca spălatul pe mâini, sportul regulat, somnul suficient şi vizitele periodice la medic ajută la menţinerea unui sistem imunitar puternic. Dar şi ce şi cât mănânci poate să-ţi influenţeze la fel de mult sănătatea. Dietele, de exemplu, pot afecta pozitiv, dar şi negativ organismul, în funcţie de alimentele pe care alegi să le consumi.

Totuşi, alţi cercetători consideră că înfometarea nu este deloc o soluţie bună. Să urmezi o dietă „după ureche” îţi afectează sistemul imunitar şi poate provoca afecţiuni virale sau la nivel digestiv (ulcer, colecistita, pancreatită), malnutriţie, dereglarea metabolismului şi secarea organismului de resurse. Iar asta nu e tot: regimurile hiperproteice cresc riscul de apariţie a bolilor cardiovasculare, a anorexiei nervoase şi a bulimiei, boli care pot duce chiar la deces şi, totodată, slăbesc masa musculară şi determină apariţia ridurilor, celulitei, vergeturilor şi iritaţiilor pielii. O alimentaţie drastică afectează sistemul imunitar deoarece nu asigură echilibrul optim între vitamine, minerale şi alţi nutrienţi de care ai nevoie zilnic. În plus, adeseori regimurile de slăbit atrag după sine scăderea capacităţii de memorare ori diminuarea atenţiei. Pentru a evita efectele nocive ale alimentaţiei insuficiente sau necorespunzătoare, nu urma cure de slăbit în mod repetat, nu reveni la asocierile nepotrivite dintre alimente, nu uita să combini dieta cu exerciţiile fizice şi hidratează-te corespunzător.

Pagosten – suplimentul alimentar care te ajută să-ţi controlezi eficient greutatea

Pagosten  de la Ropharma reprezintă o combinaţie inovativă a două componente active: penta-acetil-glucoză şi inulină. Penta-acetil-glucoza constituie o formă uşor administrabilă de acid acetic (oţet) şi este un remediu vechi şi recunoscut în curele de slăbire, prin scăderea nivelului de zahăr din sânge, reducerea apetitului şi menţinerea unei senzaţii de saţietate mai multă vreme. În plus, studiile au demonstrat că oţetul scade nivelul colesterolului rău şi îl creşte pe cel bun.

Cel de-al doilea ingredient, inulina, este o fibră solubilă utilă în curele de slăbire datorită senzaţiei de saţietate pe care o determină, fără a creşte nivelul de zahăr din sânge sau a mări numărul de calorii. Un alt beneficiu pe care îl aduce inulina organismului se răsfrânge asupra sănătăţii intestinului, datorită proprietăţilor sale probiotice. Acestea acţionează mai mult decât o simplă fibră alimentară, contribuind la hrănirea bacteriilor intestinului, care sunt benefice organismului. Totodată, inulina previne apariţia cancerului de colon şi asigură un bun tranzit intestinal. De asemenea, consumul de inulină favorizează întărirea sistemului imunitar şi scade riscul apariţiei diareei sau a constipaţiei.

Cercetările au demonstrat că 6 grame de inulină au aceeaşi capacitate de supresie a poftei de mâncare cu echivalentul a 260 calorii. Totodată, inulina stimulează absorbţia calciului, reduce concentraţia glucozei în sânge şi îmbunătăţeşte metabolismul.

Foto: turbulencetrainingworkout.net

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus