vineri , 26 mai 2017

Cum ne ajută mierea în problemele de sănătate

mierefoto

Mierea este un remediu remarcabil pentru tot felul de afecţiuni. Evaluată ca îndulcitor natural cu mult înainte ca zahărul să devină disponibil, în secolul al 16-lea, ea a fost folosită pentru proprietăţile antibacteriene şi antifungice din cele mai vechi timpuri. Conţine vitamine, enzime, aminoacizi şi minerale precum calciu, fier, clorură de sodiu, magneziu, fosfat şi potasiu. Citiți despre zece dintre beneficiile pe care ni le aduce în diverse probleme de sănătate.

Atenuează alergiile

Mierea are efecte anti-inflamatorii şi capacitatea de a calma tusea, și poate reduce simptomele alergice sezoniere. Cu toate că nu există studii clinice care dovedesc eficacitatea sa, specialiştii susţin ca mierea acţionează ca un vaccin natural. Ea conţine mici cantităţi de polen, care, în cantităţi moderate, poate declanşa un răspuns imun care produce anticorpi la polen. Puteți încerca păstura în combinaţie cu mierea de salcâm.

Sursă naturală de energie

Mierea este o excelentă sursă de energie și conține doar 17 grame de carbohidraţi/lingură. Acest zahăr natural neprelucrat – fructoză şi glucoză – intră direct în fluxul sanguin şi produce un impuls rapid de energie. Creşterea nivelului de zahăr din sânge acţionează ca o sursă de energie pe termen scurt pentru antrenament, în special în exerciţii de anduranţă mai lungi. Puteți încerca biscuiţii digestivi cu miere şi polen.

Ajută memoria

Mierea este bogată în antioxidanţi, care previn leziunile celulare şi stimulează buna funcţionare a creierului. Un studiu publicat în 2011 a reliefat faptul că o lingură pe zi de miere de albine poate stimula memoria femeilor aflate la menopauză şi reprezintă o terapie alternativă contra declinului intelectual. După patru luni de consum a 20 de grame de miere pe zi, femeilor li s-a îmbunătățit memoria pe termen scurt, mai mult decât în cazul celor care au luat pastile cu hormoni.

Antitusiv

Mierea este un medicament natural atunci când vine vorba de răceli. O tuse persistentă poate fi remediată cu uşurinţă cu două linguriţe de miere, potrivit unui studiu publicat în anul 2012 în revista Pediatrics. Copiii cu vârste cuprinse între 1 şi 5 ani, cu tuse pe timp de noapte, au primit două linguriţe de miere cu 30 de minute înainte de culcare, iar efectele au fost pozitive. Spray-ul de gât cu propolis contribuie la sănătatea căilor respiratorii superioare, la creşterea rezistenţei şi a capacităţii de adaptare a organismului la sezonul rece.

Oferă un somn liniştit

Mierea poate fi un real ajutor în nopţile fără somn. Ea provoacă o creştere a nivelului de serotonină – un neurotransmiţător care îmbunătăţeşte starea de spirit. De asemenea, mierea conține mai mulţi aminoacizi, inclusiv triptofan, care este frecvent asociat cu reglarea somnului.

Tratează mătreaţa/dermatita seboreică

Un studiu din 2001, publicat în European Journal of Medical Research, a constatat că aplicarea de miere diluată cu apă caldă pe zonele cu probleme elimina mâncărimea şi problemele scalpului, cum ar fi mătreaţa, în doar o săptămână. Datorită proprietăţilor antibacteriene şi antifungice ale mierii, aceasta poate trata cu succes dermatita şi mătreaţa seboreică.

Vindecă rănile şi arsurile

Mierea are efect cicatrizant atât pe plan intern, cât şi extern. Poate fi utilizată ca tratament pentru răni şi arsuri, asupra cărora acționează ca un dezinfectant.

Întăreşte sistemul imunitar

În perioadele de imunitate scăzută veţi fi mai expuşi bolilor. Mierea intervine ca un întăritor al sistemului imunitar, pentru că are proprietăţi anti-bacteriene şi antioxidante.

Ajută în afecţiunile gingivale

Pentru că mierea are acţiune antimicrobiană, ea ajută în lupta contra afecţiunilor gingivale, în ciuda conţinutului de zaharuri. Cercetătorii afirmă că există o enzimă în miere care este responsabilă pentru crearea de peroxid de hidrogen. Peroxidul este cel ce dă mierii calitatea antimicrobiană, care elimină placa bacteriană şi limitează cantitatea de acid. Pur şi simplu se diluează miere şi se foloseşte ca o apă de gură sau se utilizează în locul pastei de dinți.

Reglează colesterolul

Colesterolul este necesar, pentru că ne ajută să digerăm grăsimea, dar nivelul lui trebuie ținut sub control. Este esenţial să monitorizăm cantitatea de carne, ouă, produse lactate, precum şi alte alimente bogate în colesterol pe care le consumăm. Iar dacă vă luptaţi cu niveluri ridicate de colesterol, luaţi în considerare adăugarea unei linguri de miere în dieta zilnică.

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus