marți , 26 septembrie 2017

Cum poți ameliora afecțiunile ORL cu leacuri naturiste

NatureFoto: lieveheersbeestje.deviantart.com

Nasul, gâtul şi urechile noastre sunt cele mai importante porţi de comunicare cu exteriorul, însă deseori, sunt şi cele mai neglijate. Zone extrem de vulnerabile în faţa infecţiilor, ele au nevoie de atenţie şi protecţie permanentă. Dar când răul s-a produs deja şi te-ai pricopsit cu o răceală, învaţă cum să scapi de ea fără să umbli la dulapul cu medicamente.

Laringita

Inflamaţia mucoasei laringiene cere un repaos vocal, odihnă la căldură şi inhalaţii cu substanţe balsamice, care uşurează durerea şi calmează. De asemenea, este indicat un amestec de jumătate de pahar de suc de lămâie, alături de un pahar de miere, pusă la fiert, la foc mic, preţ de câteva minute. Câte o linguriţă din acest amestec se înghite la intervale regulate.

Ceaiuri recomandate: fenicul, mac, nalbă, arnică, cimbru, mentă, lumânărică.

Amigdalita

Inflamaţia amigdalelor şi a faringelui provoacă dureri puternice în gât, însă există câteva leacuri naturiste care să le vină de hac. Pentru calmarea rapidă, încearcă un ceai de cimbrişor în care să presari un vârf de cuţit de piper, chiar în momentul în care apa dă primul clocot. Totodată, eficiente sunt şi compresele calde pe gât, cu oţet, eucalipt sau infuzie de salvie, propolisul mestecat şi tinctura suedeză, înghiţită în cantităţi mici.

Ceaiuri recomandate: cimbrişor, salvie, coada calului, sunătoare, coada şoricelului, muşeţel.

Faringita

Apare ca urmare a unei răceli, gripe sau din cauza unei iritaţii a mucoasei gâtului. Se recomandă aplicarea unor comprese calde în zona gâtului cu oţet de mere şi infuzie de salvie, băi calde la picioare, gargara cu infuzie de muşeţel sau cu apă sărată, frecţiile cu oţet de mere.

Ceaiuri recomandate: salvie, coada calului, sunătoare.

Sinuzita

Este una dintre cele mai supărătoare afecţiuni din sfera ORL, dar poate fi ameliorată, în episoadele acute, cu soluţii la îndemâna oricui. Specialiştii recomandă ca, atunci când durerile sunt mai mari, să bei încet un pahar cu apă în care ai adăugat două linguriţe de oţet de mere şi miere. Binevenite sunt şi inhalaţiile cu infuzie de gălbenele, iar propolisul şi mierea sunt şi ele aliaţi de nădejde împotriva inflamaţiei.

Ceaiuri recomandate: muşeţel, tei, soc, coada calului.

Rinita alergică

Pentru inflamaţia mucoasei nazale se recomandă masajul exterior al nasului efectuat în fiecare zi. În acelaşi timp, inhalaţiile şi spălăturile nazale ar trebui făcute la cel târziu două zile. Pentru rezultate rapide şi efecte antialergice, încearcă infuzia din muguri de coacăz negru, dar nu adăuga mai mult de o linguriţă într-o cană. Eficientă este şi baia de abur cu decoct de muşeţel, frunze de eucalipt sau cimbrişor.

Ceaiuri recomandate: coada şoricelului, trei fraţi pătaţi, ţelină, mentă, coajă de cruşin.

Durerea de urechi

Nu o lăsa să îşi facă de cap, ci acţionează din timp asupra ei. În primul rând, stai departe de frig şi ai grijă ca întreaga zonă a cefei şi a urechilor să fie acoperită şi ferită de curenţi. Durerea, dacă nu este provocată de o infecţie, cedează, de regulă, la aplicarea de căldură locală. Un săculeţ cu sare încălzită reprezintă un remediu care funcţionează de minune! De asemenea, puseurile pot fi calmate de un masaj local făcut cu blândeţe.

Siropul de brad, o minune naturală

Nu degeaba era cel mai folosit leac al mamelor noastre, în copilărie, pentru când eram bolnavi. Siropul de brad are efecte uimitoare în afecţiuni ORL şi nu prezintă contraindicaţii.

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus