luni , 20 noiembrie 2017

Cum s-a sfârșit lunga mea istorie de amor cu pantofii cu toc

pantofi cu toc

Maică-mea n-a fost niciodată o femeie extraordinar de cochetă. A fost mereu foarte curată și îngrijită, și are un miros special, de vară și de flori de câmp uscate, pe care-l recunosc dintr-o sută, dar n-au preocupat-o nici în tinerețe tendințele în modă, cele mai noi parfumuri sau cele mai sofisticate machiaje. Pentru că în adolescență n-am avut alte influențe feminine în preajmă, i-am călcat pe urme maică-mii și am abordat mereu un fel de stil casual, cum s-ar spune. Până într-o zi…

…când mă pregăteam pentru cea mai tare petrecere din liceu, majoratul prietenei mele Bianca. Era party cu restaurant închiriat, cu toată clasa, cu toate neamurile și prietenii, deci nu mergea nimeni așa, orișicum. Nu casual, în orice caz! Ce să fac, ce să fac? Auzindu-mă că am nevoie de sfaturi și idei, o amică bună s-a oferit imediat să mă consilieze, nici n-a așteptat s-o rog, ea fiind o tipă foarte dichisită și pricepută la transformări miraculoase prin țoale, coafură și machiaj. Influențată de ea, pentru prima oară în viață mi-am cumpărat o pereche de botine negre, lăcuite și cu toc – ceva nemaipomenit de extravagant pentru mine, care nu purtam decât pantofi cuminți și comozi. Am găsit și hainele potrivite pentru ele, mi-am făcut părul onduleuri și m-a machiat prietena mea cu tot ce se poate aplica pe fața unei femei – anticearcăn, fond de ten, pudră, fard de obraz, fard de ochi, rimel, dermatograf, ruj, tot tacâmul… În seara aia, toți colegii mei au căzut pe spate, mai să nu mă recunoască, fiindcă nu mă mai văzuseră niciodată așa, divă, cu botine de lac și machiată până-n dinți! Iar pentru mine petrecerea aia a fost intrarea într-o nouă eră, a pantofilor cu toc, a părului despletit pe umeri și a machiajului… mai de Doamne-ajută.

shoes
Singura problemă a fost că m-am îndrăgostit atât de tare de pantofii cu toc, încât i-am eliminat din dulap pe toți ceilalți. Fie iarnă, fie vară, eu eram pe toace, cum zice maică-mea, nu mai conta unde mă duceam și ce treabă aveam. Toată facultatea am umblat pe tocuri, ca o bezmetică, indiferent cât aveam de mers pe jos. Chiar și pe tren, când aveam de cărat bagaje grele de la Brașov la Cluj, le căram „cu stil”, pe cele mai înalte tocuri! 🙂 Apoi, când m-am mutat la București și am început să lucrez la ziar, tot asta purtam zi de zi și, credeți-mă, ziaristica e mai ales muncă de umblătură, cel puțin în primii ani, când vrei să faci carieră și să-ți faci, vorba aia, un nume. Alergam pe la evenimente și conferințe de presă și, mai ales, între etajele cu holuri interminabile de la Casa Presei, cocoțată pe tocuri și chinuindu-mi picioarele de dragul unei imagini care, credeam eu, era cea mai bună imagine a mea.

chase
Nu spun că nu arătam mai bine, căci știm că tocul înalță și face piciorul mai lung, dar efortul mi se pare acum de neimaginat! Noroc că m-am prins, la un moment dat, că ce făceam era o prostie, că nu era nicio șmecherie să umblu toamna prin mocirlă în pantofi cu toc prețioși, să mă căznesc iarna prin zăpezi în botine înalte și vara să sufăr de dureri cumplite de picioare, tot din cauza afurisitelor de tocuri… Și-am înțeles ce-mi tot spunea Harry, fratele meu: că eleganța înseamnă în primul rând să te îmbraci potrivit cu anotimpul și ocazia, deci nu să-ți pui cojoc de blană la plajă sau pene colorate la înmormântare. Eleganța ține mai întâi de logică și de bun-simț, și-abia apoi putem vorbi de geometrii și valențe estetice.
Mi-aduc aminte că am renunțat la tocuri într-o vară fierbinte, așa cum sunt verile în București, când tot ce-ți dorești e să porți o pereche de șlapi comozi. Asta mi-am și luat – niște șlapi mai fancy, ce-i drept, foarte frumoși, pe care i-am putut purta și la redacție, și la evenimente, fără să par venită de la plajă. Minunată a fost eliberarea și n-am mai vrut niciodată să mă întoc în jug! Azi, pentru mine primează confortul. Port iarna cizme groase și comode, vara sunt în sandale sau șlapi, iar în rest, balerinii și, mai nou, adidașii (asortați cool) sunt vedete în dulap. Am o singură pereche de pantofi cu toc – superbi, cumpărați cu opt ani în urmă și purtați o singură dată, la o nuntă…

shoes 2
Acum vreo șase ani, când am început să fac mișcare, mi-am mai dat seama de o chestie: tocul e doar o iluzie, o minciună, iar o postură feminină și picioare alungite și fine îți face gimnastica Pilates, nu o pereche de pantofi! Dar, dacă voi sunteți încă în era tocurilor și vă simțiți bine așa, uitați și modelele La Scarpa, poate vă găsiți chinul favorit! 😉

fotografii: Pinterest

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus