vineri , 21 iulie 2017

Cum să slăbești cinci kilograme în trei săptămâni. Dă click aici ca să afli!

restaurantfoto

Ei, v-am prins cu titlul ăsta cancanoid, nu? 🙂 O să vă spun, pas cu pas, ce am făcut ca să slăbesc nu mai puțin de cinci kilograme în ultimele trei săptămâni, fără să mă abțin de la pâine, dulciuri și carbohidrați! Sincer, e cea mai eficientă dietă pe care am încercat-o vreodată și nu vă costă nimic s-o probați și voi, dimpotrivă, câștigați și suma incredibilă de opt dolari pe oră dacă o veți urma! 😂

  • primul pas: angajează-te la un restaurant pe post de hostesă, unde, teoretic, nu faci decât să saluți clienții și să-i conduci la masă, cu meniurile. Un job elegant și lejer, de tânără domnișoară care nu dorește să se spetească muncind.
  • important este să nu mai fi lucrat niciodată în industrie, astfel încât să fii moartă – folosesc femininul, că bărbații nu vor citi textul ăsta – de frică, să nu poți mânca nimic, absolut nimic în primele zile de muncă, să fii atât de stresată încât să ți se înfunde urechile din cauza tensiunii ridicate, să te ia cu amețeli, cu leșin, tot tacâmul. Dar să reziști triumfător, cu zâmbetul pe buze! 😊
  • descoperă, în prima zi la serviciu, că, de fapt, trebuie să faci mult mai multe lucruri, despre care nu ți s-a pomenit un cuvânt la angajare. Mai întâi, trebuie să stai în picioare cinci, șase sau zece ore, în funcție de cât de lungă ți-e tura. Să stai, vorba vine, că tu de fapt alergi de-a lungul și de-a latul restaurantului, încercând să-i mulțumești pe toți cei care vor ceva de la tine: o furculiță, o Cola pe care ospătărița a uitat să le-o aducă, șervețele, sosuri, diverse. Apoi, ai de făcut așa: să fii la post, adică la intrare, tot timpul, în caz că vine vreun grup nou de clienți. Să-i conduci la masă, dar să te asiguri mai întâi că e ștearsă și are vase, șervețele și tacâmuri curate. Exact, iei cârpa și dezinfectantul și o ștergi, că oamenii angajați să facă asta sunt afară, la țigară, sau se ascund în toaletă, și tu nu poți ține clientul așteptând o veșnicie, că-ți sare-n cap și te întreabă de ce nu-l așezi, din moment ce ai masă liberă. Apoi, dacă au bebeluș(i), fugi repede să le aduci un scaun special. Dacă fac vreo glumă, ceva, le răspunzi, ești spiritual și simpatic. După aia fugi repede înapoi la intrare, că încep să vină grupuri-grupuri hămesite de foame. La un moment dat, restaurantul geme de lume, iar tu nu mai ai unde să-i așezi pe toți, așa că ce faci? Le explici (frumos!) că e un timp de așteptare pentru masă, ei zic „ok”, chiar dacă e vorba de 30-40 de minute, și tu le dai un pager, ca să ai cum să-i anunți când e vremea. Notezi (frumos!) numărul pagerului, numărul de persoane (ca să știi la ce masă-i pui) și dacă vor sushi sau hibachi, că, am uitat să vă spun, cârciuma are două încăperi mari – într-una se mânâncă numai sushi, în cealaltă, bucătarii gătesc chestii la grătar, în fața clientului. În weekend, zici că dă strechea în toți: vin cu toată familia, cu copii, unii mici de tot, cu mamele și mătușile și toți prietenii, și toți se uită la tine cu speranță și cu foame-n ochi, doar-doar le dai și lor o masă. Așa că în permanență alergi prin restaurant, să vezi ce s-a mai eliberat și, dacă trebuie, cum spuneam, te apuci și strângi, și cureți, și pregătești masa pentru clienți noi. În tot acest timp, umbli cu telefonul lipit de palmă, în caz că sună careva pentru comenzi la pachet. Și sună, nu se încurcă! Și unii habar nu au că tu ești singur în tot haosul ăla pe care trebuie să-l dezlegi, și te țin la telefon să le înșiri tot meniul. În fine, ai terminat de luat comanda, țuști cu ea în bucătărie, unde o lași și strigi tare „Order!”, să te audă bucătarii. Când e gata mâncarea – trebuie să verifici – tot tu trebuie să te ocupi de sosuri și salate, adică să le pui în cutiuțe de plastic, apoi să aduni totul într-o pungă și s-o duci la intrare, unde vine clientul s-o ia și să plătească. Uneori, clientul își amintește că ar mai vrea și un sos nu știu de care, așa că fuga repede înapoi la bucătărie, pui sosul și te întorci val-vârtej, cu sosul în dinți, ca un erou care a salvat planeta. Și nu uitați, în tot acest timp, tu trebuie să fii și la intrare, să saluți clienții, să-i întrebi ce mai fac și cum o mai duc și să-i conduci la masă, da? Și frumos, da? Cu zâmbetul pe buze – don’t forget to smile, da? 😄
  • Nu intru în detalii legate de situațiile în care clientul e nemulțumit fie că nu-l așezi mai repede la masă, fie pentru că, deși l-ai așezat, ospătarul n-a venit, încă, să-l bage în seamă, pentru că are de luat și de adus comenzi la alte mese și pur și simplu nu mai face față. Despre asta o să vă scriu altădată, că am niște povești savuroase. Tot ce le-aș spune acestor clienți e să nu uite că avem în permanență acces la cuțite foarte bine ascuțite, care ne fac cu ochiul din când în când! 👿
  • În final, sfatul meu ar fi să vă angajați într-un restaurant nu doar foarte cunoscut, ca să munciți cât mai mult, ci și cu patroni cât mai ai dracu. Să predomine regimul fricii, da? Să tremure toți în fața lor și să nu îndrăznească să se plângă de ceva, și să te învețe și pe tine să taci și să înghiți, da?

Da, dragilor, am slăbit cinci kilograme de care nici dieta, nici sportul nu m-au ajutat până acum să scap, dar stați liniștite, nu mă invidiați, că nu arăt mai bine. Sunt (din nou) slabă și hainele se așază mai frumos pe mine, dar la față mi se pare că am îmbătrânit deja cu 10 ani. Joi, vineri, sâmbătă și duminică viața mea arată așa cum v-am descris-o mai sus, corpul și mintea sunt într-o stare prelungită de șoc, așa că nici măcar nu mi-e foame, și dacă aș avea timp să mănânc. Luni sunt în comă, dorm mult, mănânc câte un croissant și un fruct și nu mai am nevoie de altceva, marți și miercuri mă mai remontez un pic, după care joi, înapoi! Welcome to America, my friends! 😒

Dar știu că nu va dura la nesfârșit, am început să-mi caut alt job încă din prima zi la restaurant, când m-am prins că eu sunt un om care poate munci enorm și poate rezista fantastic la stres, dacă are o miză! Am mult respect pentru cei care fac mâncare, îi admir pe cei care fac mici opere de artă în bucătărie, dar eu știu acum că nu mă voi jertfi niciodată pentru un platou cu sushi. O să-l mănânc și o să-l aplaud, aici sunt prima, dar, în rest, provocați-mă să scriu despre un subiect care contează cu adevărat, să fac un interviu de zile mari, să pregătesc o campanie bună de PR. Pentru toate astea, da, stau în picioare cât e nevoie, alerg cât e nevoie, nu dorm și nu mănânc, și-mi face și plăcere! Cea mai mare plăcere. Orice altceva aș face, o să mă străduiesc mereu să fiu cât mai bună, chit că e vorba de dat cu mopul sau de făcut pe hostesa, dar n-o să am niciodată senzația că am realizat un lucru care schimbă lumea cu ceva….

P.S. Pentru că mulți dintre voi v-ați arătat surprinși de titlu, voiam să vă spun că e doar o glumă, un sarcasm la adresa imbecililor din mass-media. LaRevista.ro nu publică astfel de titluri decât ca să râdă de alții. Pentru că putem. 🙂 

#CorinainAmerica

Semnat de

5 comentarii

  1. MIHAELA GRIGORAS

    Ah, titlul m-a prins, apoi ochii citeau dar gandurile strigau : fugi, Corina ! apoi, cand deja tensiunea imi crescuse, m-am linistit brusc la prima propozitie a ultimului aliniat . Cumpara o masina, orice masina si nu pierde timpul acolo mai mult decat e necesar. Jobul tau preferat te astepta undeva prin apropiere , trebuie doar sa il cauti nitel. Stiu eu asta.

    • Mihaela, n-as pune niciodata un titlu de genul asta, la modul serios. Era un sarcasm vizavi de titlurile din tabloide – „Click aici sa vezi nu stiu ce”, „N-o sa-ti vina sa crezi cand o sa vezi asta!”. 🙂
      De cumparat masina, acum, e exclus, draga mea. Am o prioritate pe care trebuie s-o rezolv, abia dupa aia pot strange bani de masina… Asa ca, pana atunci, o sa fac joburi din astea de alergatura, ca nu prea am incotro.
      Te pup si iti multumesc mult pentru sustinere, te simt aproape. 🙂

  2. Corina dragă, îți las un gând bun, să rezolvi prioritatea aia. Apoi, mai vezi.
    P.S. Ca să dovedesc că nu sunt vreun robocop, pentru a introduce comentariul trebuie să fac tot soiul de operații matematice. Aparent simpliste, dar pfff, trei secunde tot e nevoie să mă gândesc 🙂

  3. Stiu ce zici si te am si”vazut” alergind”prin restaurant. Iar povestea cu miza e singura care ne tine.Te imbratisez Corina!

  4. Stiu ce zici si te am si”vazut” alergind”prin restaurant. Iar povestea cu miza e singura care ne tine.Te imbratisez Corina!

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus