vineri , 21 iulie 2017

Cum se schimbă femeia, după ce se așază la casa ei

fier de calcatfoto

N-aș fi crezut că, în loc de bluze, genți sau pantofi, am să visez vreodată să-mi cumpăr un fier de călcat. Mereu m-am descurcat onorabil cu tot felul de treburi casnice, dar călcatul și cusutul le-am detestat ca pe nu știu ce. Să mă pui să trec cu mașina cu aburi peste vreo cămașă sau să-ți cos vreun nasture la pantaloni? Mai bine-mi dădeai de aspirat un hotel întreg, decât să mă jignești în halul ăsta. Ehee, iată că, după o vârstă, când te așezi, vorba aia, la casa ta, începi să poftești la chestii care s-o utileze, inclusiv blide frumoase, pături pufoase sau mașini de călcat.

Când am ajuns în America și Paul m-a invitat la prima cină, i-am zis: Stai așa, doar să-mi calc repede o bluză din bagaj! Unde ții fierul de călcat? Mă gândeam că are, evident, un aparat ca astea de aici, care se bagă-n priză, se încinge, scoate aburi și-ți face hainele impecabile. În schimb, el m-a luat de mână și m-a dus în debara, unde mi-a prezentat, deosebit de mândru și de încântat, aparatul lui de „călcat”: o chestie lunguiață, cu niște peri la capăt, care a început să foșnească și să scoată aburi pe nări când am pus-o în priză. Cu obiectul ăla bizar, cică, „nu faci decât să treci ușor peste haine și acționează ca un fier de călcat”. Hm, zic, interesant, ia să vedem. Eu, cum sunt mai de la țară, și cum mă interesa subiectul nevoie mare, nu auzisem până atunci de drăciile astea. „Se cheamă steamer”, mi-a spus Paul, „și e mult mai bun decât fierul, că protejează țesătura hainei”. (Îi spusese lui vânzătoarea, ca să-l facă să cumpere porcăria.) Măi, zic, câte chestii au americanii ăștia, deștepti mai sunt! Și dă-i și-apasă, și dă-i și te luptă, că nu avea niciun efect, tot ce făcea stimărul ăsta era să aburească și să mototolească hainele, arătau de ziceai că tocmai le-ai luat din coșul de rufe murdare.

Multă vreme m-am chinuit eu cu steamerul, de teamă să nu creadă proaspătul meu logodnic că am venit în casa și-n viața lui să-i schimb regulile. Multă vreme am mai înjurat în gând și-am blestemat invenția asta inutilă, gândindu-mă că până și bunică-mea, la țară, în satul Cuza-Vodă din Brăila, își călca rochiile mai bine, chit că avea o fierătanie veche pe care o încingea pe soba cu lemne.

Câteva luni mai târziu, am primit cadou un card pentru cumpărături pe Amazon, de la amicul meu Eric, motiv numai bun de schimbat macazul în gospodărie. Ce credeți că mi-am luat? Creme, pantofi, hăinuțe? Sau măcar cărți? Eheee… M-am prostit atât de tare, încât mi-am comandat un set de tăvi de copt și un fier de călcat. Cu abur, cu talpă ceramică, cu reglaj fin, cu tot tacâmul, cum e cel de la Philips pe care-l are mama în România. Când a ajuns pachetul și l-am deschis, am făcut dansul indienilor Apache prin casă, cu chiuituri de bucurie că am scăpat, în sfârșit, de stimăr! Nu l-am aruncat pe fereastră (încă), pentru că, oricum, stau la casă și ar ateriza în curte, de unde tot eu ar trebui să-l culeg. Dar aștept ziua în care o să urc în Empire State Building, să-l azvârlu de sus și să-l văd cum se dezintegrează, piesă cu piesă.

hobbyfoto

A fost, totuși o lecție bună, cu suciri neașteptate de perspectivă. Dacă până de curând mi se părea cea mai mare pedeapsă, acum calc cu plăcere hainele, și la următoarea rundă de shopping plănuiesc să-mi iau și o masă mai bună de călcat! V-am zis că m-am prostit, de parcă, la cununie, mi-ar fi netezit cineva circumvoluțiunile cu fierul încins.

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus