miercuri , 13 decembrie 2017

Cum te poate face un inel să-ți pierzi capul, înainte să te măriți

casatoriefoto

Paul s-a hotărât în timp record. Bijutierul i-a arătat câteva modele, a probat vreo trei și a ales unul în decurs de vreo două minute. Știți cât mi-a luat mie să-mi aleg verigheta? Zile! Și zeci de ezitări și răzgândiri, și mai multe excursii la magazin, de am zis că, dacă nu mă mai ia bărbatul de nevastă, chiar n-aș avea de ce să-l condamn!

Dar n-am fost așa năucă din prima, să știți. Am pornit cu gândul că e doar un inel și că nu mă interesează prea tare cum arată. Știam doar că vreau aur alb, în rest, jur că nu-mi păsa. Dar, ce să vezi, când intri într-un magazin de bijuterii, cum e acesta, și începi să te uiți cu atenție la toate modelele din care ai putea alege, ceva bizar se petrece în creierul tău femeiesc. Din senin, orice urmă de rațiune își ia tălpășița, și tu rămâi ca secerată în fața vitrinei cu bunătăți, cu toate gândurile secretate de ovarele tale copleșite de situație: Doamne, eu chiar mă mărit acum! Deci acum trebuie să-mi aleg verigheta? Pe care o s-o port pentru tot restul vieții? Aoleu, stați așa, stați să mă uit bine, da? (Mă uitasem înainte și la 549573649 de modele pe Amazon.) Probezi un inel și ți se pare superb, zici, gata, pe-ăsta îl vreau! După care vezi altul și parcă ar fi mai frumos, parcă se potrivește mai bine pe mâna ta, parcă-ți flatează degetele ca nimic altceva. După care altul îți fură privirea, de parcă s-ar lua la întrecere, și vă spun, te zăpăcești de cap de nu mai știi cum te cheamă, deși numele nu ți l-ai schimbat, încă. 😍

„Deci îl luați pe ăsta? Sau vă place ăstălalt?”

Eu m-am și găsit să merg la magazin cu vreo jumătate de oră înainte de a se închide. Cum să-ți alegi inelul vieții într-o juma’ de oră? M-am învârtit printre ele, am probat nenumărate, nu mă puteam decide nicicum. Toate, inele cu diamante, niște splendori! Când să zic că în sfârșit m-am hotărât, vânzătorul mă umple iar de îndoieli: „Deci îl luați pe ăsta? Sau vă place ăstălalt? Ăsta are mai multă strălucire, că are mai multe diamante, vedeți? Vreți să-l probați?” Și dă-i și probează, și probează, până când gata, am ales. Bărbatul meu, de o răbdare și-o delicatețe unică, a răsuflat ușurat și bucuros că m-a văzut mulțumită. La fel și bijutierul, care făcuse o vânzare bună și putea în sfârșit să plece acasă. Am plătit verighetele, am ieșit din magazin pupându-ne, ca-n filmele americane, toate erau bune, frumoase, romanțioase. Până am ajuns acasă.

„Nu face parte din mine, înțelegi?”

Am avut îndoieli de cum am intrat pe ușă. În mașină deja îmi zumzăia în minte ideea că l-aș fi putut alege pe celălalt. A doua zi, eram deja plină de ciudă că sunt atât de femeie și că nu pot lua, naibii, o decizie clară legată de o chestie atât de minoră. 😞 Că parcă era mai frumos celălalt, care mi-a plăcut prima oară, că parcă ăsta nu mi se potrivește, nu se asortează cu ce mă îmbrac, nu face parte din mine, înțelegi?, îi tot spuneam lui Paul. Am mai ținut-o așa vreo două zile, după care nu s-a mai putut. Ne-am întors la magazin – eu toată numai un zâmbet mieros – i-am explicat vânzătorului că e vorba despre o clasică situație femeiască, de care el sigur a mai văzut, și l-am convins să ne schimbe inelul. M-am întors la prima mea alegere, o verighetă care arată exact ca asta de aici. Degeaba am vrut eu o bandă simplă, clasică, fără artificii, arăta sec pe inelarul meu. Așa că am ales o verighetă din aur alb, cu diamante mici prinse pe jumătatea exterioară, un inel care mi se potrivește (și am știut-o din prima, doar m-am lăsat derutată), care se asortează nu doar la toate ținutele mele, ci și la felul meu de a fi. Un inel care face parte din mine, înțelegeți? 😄

Sigur, a trebuit să mai facem încă două-trei excursii la magazin, să ajustăm ambele verighete pe măsura noastră. A doua oară, bijutierul n-a mai ieșit din camera lui de lucru, l-a trimis pe un băiat să ne servească, semn că-i era tare dor de noi.

Aș vrea să vă mai spun încă ceva și gata, vă las: cine crede că verigheta e doar un inel (Nu! E cel mai frumos inel din lume!), că certificatul de căsătorie e doar o hârtie (Nu! E cel mai important act pe care-l semnezi!) sau că schimbarea de nume e o simplă formalitate birocratică (Hahaaa, îmi trebuie un alt articol pentru tema asta!), n-a fost niciodată căsătorit. Dar despre toate astea, va urma!

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus