marți , 21 noiembrie 2017

Cum vedea Thomas Hardy deznădejdea, prin vocea lui Tess D’Uberville

deathfoto

Rămâne una dintre cele mai iubite cărți din toate timpurile, căci apetența pentru tragedie pare să stea adânc cuibărită în natura umană. Mai jos, definiția deznădejdii, într-un fragment din „Tess DUberville” atât de profund victorian, încât scriitura lui Thomas Hardy devine lesne de recunoscut pentru connaisseurs.

„Adormi, dar aşa cum era şi de aşteptat, somnul îi fu neliniştit; i se părea că aude tot felul de zgomote curioase, dar îşi spuse că trebuie să fie vântul. Se gândi la Angel, care se afla acum de cealaltă parte a lumii, pe nişte meleaguri unde îşi închipuia că trebuie să fie foarte cald, în timp ce ea aici tremura de frig. Şi Tess se gândi dac-o fi existând pe lume o fiinţă mai nenorocită ca ea. Apoi, gândindu-se la viaţa-i irosită, spuse: „Totul e deşertăciune!”. Repetă cuvintele mecanic până când, la un moment dat, îi veni în minte gândul că, la urma urmei, acestea erau nişte consideraţii foarte nepotrivite pentru epoca modernă. Solomon ajunsese la asemenea concluzii cu două mii de ani în urmă. Şi Tess, cu toate că nu se afla în fruntea gânditorilor vremii, mersese totuşi mult mai departe. Şi dacă totul ar fi deşertăciune, cui i-ar mai păsa? Dar, din păcate, lucrurile stăteau mult mai rău: totul era nedreptate, pedeapsă, constrângere şi moarte. Soţia lui Angel Clare îşi trecu mâna peste fruntea bombată şi peste orbite, şi simţind oasele de sub pielea catifelată, gândi că va veni o zi în care aceste oase vor rămâne goale. Ce bine ar fi să fie acum, îşi spuse ea.”

Extras din Thomas Hardy, Tess D’Uberville”, editura Corint, 2013

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus