sâmbătă , 25 noiembrie 2017

Curiozitatea care n-a omorât pisica. „Întrebări mari de la cei mici… la care răspund niște oameni foarte importanți”

intrebari-mari-de-la-cei-mici

Orice adult s-a trezit, măcar o dată în mod sigur, pus în încurcătură de o întrebare aparent simplă venind din partea unui copil și la care nu a știut ce să răspundă. Din momentul în care încep să vorbească și să ia cunoștință de lumea care-i înconjoară, cei mici ne bombardează cu întrebări care mai de care mai neașteptate și mai bizare. Deși încuietoare, pentru adulți astfel de întrebări reprezintă cel mai bun îndemn de a sta locului o clipă și de a privi ei înșiși lumea cu ochi de copil. Cu ochi care abia descoperă minunile, misterele și neînțelesurile universului în care locuim, dar de care, odată trecuți de pragul maturității, uităm să ne mai bucurăm.  

De ce oamenii au pielea de culori diferite? De ce folosim bani? De ce sughiț? Cum funcționează mașinile? De ce nu trăim veșnic? De ce le plac maimuțelor bananele? De ce este cerul albastru? De unde le vin scriitorilor ideile? Cum intră bulele de gaz în băuturile acidulate? Cine este Dumnezeu? De ce mă plictisesc? Din ce este făcut curcubeul? De ce numai oamenii mari hotărăsc ce-i de făcut? E bine să mănânci râme? sau, una dintre cele mai originale întrebări (și care și-a primit răspunsul argumentat științific) Dacă o vacă nu ar mai trage pârțuri timp de un an întreg, iar apoi ar trage unul mare, ar putea zbura în spațiu?… sunt doar câteva dintre primele întrebări „existențiale” cu care copiii din lumea-ntreagă îi pun în încurcătură pe adulți și le demonstrează că, de fapt, nici ei nu știu tot.

Părinte ea însăși, Gemma Elwin Harris a avut ideea de a strânge cât mai multe astfel de întrebări de la cei mici, după care a convins numeroși profesioniști din diferite domenii să răspundă la ele, dar nu prin vaste demonstrații științifice, ci pe înțelesul lor. Provocarea a fost acceptată cu plăcere, iar rezultatul a fost această antologie care pare că pornește de la celebra maximă a lui Einstein: „Dacă nu poți să-i explici unui copil de șase ani, înseamnă că nu ai înțeles nici tu însuți”. Așa că, dacă întrebările vi se par de tot hazul, stați să vedeți și felul în care oameni în toată firea, artiști, doctori, exploratori, scriitori sau cercetători, încearcă „să dea în mintea copiilor” pentru a putea născoci cele mai inteligente și mai amuzante răspunsuri.

Volumul – apărut la editura Humanitas – constituie o lectură fascinantă atât pentru puștii între patru și doisprezece ani care au trimis întrebările, cât și pentru adulții din viața lor. Și asta pentru că, dincolo de dorința de a le veni în ajutor părinților din lumea-ntreagă pe care-i trec transpirațiile când aud o întrebare care începe cu „De ce…?”, cartea mai are încă un merit foarte mare: acela de a-i invita pe cei mari să se obișnuiască din nou să privească lumea, să devină din observatori pasivi în privitori activi, să nu mai ia de la sine înțelese lucrurile care-i înconjoară și să se bucure (din nou) de lucrurile mari sau mici din care este făcută, până la urmă, viața fiecăruia.

Vei fi cu atât mai fericit, cu cât va trăi în tine copilul ce ai fost”, spunea marele istoric Nicolae Iorga și asta pare să spună și editoarea volumului atunci când povestește cum i-a venit, într-o seară oarecare, ideea cărții: „…când fiul meu mi-a pus întrebarea despre Lună, eu îmi făceam în minte o listă cu ce aveam prin frigider pentru cină. Stând în cărucior, el privea curios superbul cer înstelat și zărea pentru prima dată un glob palid și misterios strălucind pe bolta cerului. Întrebându-mă «Ce-i aia?», îmi cerea, de fapt, să mă uit și eu la acea Lună plină. M-am oprit și am privit-o îndelung alături de el. Mi se părea și mie atât de ciudată! Parcă atunci aș fi văzut-o întâia oară”.

Semnat de

Un comentariu

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus