marți , 18 septembrie 2018

Dana Dorian: „Am atâţia oameni în jur care merită iubiţi, încât, uneori, iubirea mea nu mai ajunge şi la mine”

Dana

Foto: Bogdan Marcu

Ador să stau de vorbă cu Dana Dorian. Fie că ne alegem un subiect pe care-l desfacem în fâșii lungi, cât să ne ajungă la o cană mare de cafea, sau că vorbim, fără țintă, despre ce ne vine la îndemână, o conversație cu ea mă împrospătează mereu. De data asta, am întrebat-o despre Compania de Artiști, pepiniera ei de talente, căreia mulți dintre oamenii pe care-i vedeți azi pe scenă îi datorează aproape totul. Am vorbit despre muzica de azi și despre artiștii de care ne e dor. Despre copilărie, despre alegeri, despre iubirea pentru sine și pentru ceilalți. Și a fost, așa cum mă așteptam, o bucurie adevărată, la care vă invit să luați parte.

Ce mai faci tu, Dana Dorian? Știu că întrebarea asta nu se pune în interviuri, dar eu chiar vreau să ştiu ce mai faci, întâi de toate.

Fac… ce pot. Plătesc rate, adorm cu gânduri, mă trezesc cu speranţe… ca orice om normal.

Cum îţi merge Compania de Artişti?

Bine, mulţumesc de întrebare. Mai e puţin şi împlinim 10 ani de existenţă. În weekendul 13-14 septembrie organizăm, la clubul St. Petersburg din Centrul Vechi, preselecţia pentru a douăsprezecea promoţie a Companiei. Mă bucură succesul copiiilor mei mai mult decât mă bucură succesul meu şi, în general, sper să trăiesc mult ca să enervez pe alţii. (râde) De altfel, aş vrea să te pun la treabă şi să îmi cânţi. Aşa că intri matale frumos pe site, www.companiadeartisti.ro, te înscrii sau vii direct la preselecţie. Nu te tentează să înveţi să cânţi? Nu? Ce vehement dai din cap! Vorba lui Radu Herjeu: „Faceţi şi minuni?” Dacă nu pentru a învăţa să cânţi, măcar pentru a auzi nişte voci minunate.

afis

Care crezi că e cel mai important lucru pe care îl faci la şcoală, că trainer de artişti?

Predau încrederea în forţele proprii şi în şansă. Talentul este prioritar în admitere. Consecvența studiului este obligatorie în evoluţie. Însă, dacă nu ştii că poţi, că ai toate resursele pentru a-ţi atinge scopul, simţi că munceşti degeaba. Acest „degeaba” este începutul sfârşitului. Cunosc oameni extrem de talentaţi care au abandonat înainte de a gusta din bucuria muzicii, doar pentru că nu au crezut în propria reuşită sau pentru că nu au găsit resursele sau motivaţia care să-i împingă spre studiu. Vocalize predă toată lumea, şi pe alea poţi să le faci şi singur, acasă, nu de alta, dar există atâtea metode de canto pe net, încât nu te opreşte nimeni să le încerci pe toate, eventual în acelaşi timp. Îţi dai seama că nici prin cap nu-mi trece să descriu ceea ce fac exact în Companie. Dar eşti binevenită, oricând, să vezi!

Care sunt artiştii români care-ţi plac acum?

Dintre cei foarte cunoscuţi, cei care mi-au plăcut dintotdeauna: artişti. Şi lista e atât de scurtă, încât playlistul meu se termină repede. Sunt însă foarte mulţi excepţionali, de care publicul mare încă nu a auzit. Încă.

Dar din afară?

Indiferent că sunt din străinătate sau din România, îi respect şi admir pe aceia care sunt veridici, talentaţi, muncitori şi decenţi.

Și de cine ți-e dor, din așa-numita „gardă veche”? Uite, mie mi-e tare dor de Sanda Ladoși…

Sanda… hmmm… Mi-e dor să râd zgomotos cu Sanda, așa cum mi-e dor să stau la taclale cu Elena. Mi-e dor să îi aud ciripitul Cătălinei Toma, deși nu e din garda veche, și aș vrea să mai stau la o cafea cu Laura. Mi-aș dori să o aud cântând, ca odinioara, pe Aura.

Cum ai califica azi muzica românească? La ce nivel de calitate crezi că se află?

Uite, nu o să-ţi răspund prin cuvintele mele, ci prin cuvintele unei fetiţe, Anastasia, de 11 ani, pe care am cunoscut-o la „Next Star” şi care m-a surprins prin maturitatea sa. „Mă dor urechile de la comercialul ăsta de doi lei. De-aia nici nu ascult muzică românească şi de-aia nu ascult posturile comerciale de radio.” Mă uitam, mută, la copilul ăsta de 11 ani, în timp ce analiza, cu atâta lejeritate, „muzica de calitate în comparaţie cu muzica forţat comercială”, şi mă întrebam: Doamne, eu la 11 ani cunoşteam atâtea cuvinte?

Evident, sunt multe piese foarte bune, scrise de creatori tineri. Întotdeauna este o bucurie să descoperi că muzica bună este bună, pur şi simplu, orice gusturi ai avea ca ascultător şi orice vârstă ar avea autorul.

Ai mai alege aceeaşi carieră pe care o ai azi, dacă ar fi să te întorci în timp? Ce altceva crezi că ai fi făcut, dacă ai fi mers pe alt drum?

Au fost atâtea răspântii în viaţa mea… Însă, orice alt drum aş fi ales, nu cred m-ar fi putut ţine prea departe de muzică. Toate meseriile pe care le-am practicat m-au umplut de satisfacţii, pentru că nu a fost niciuna pe care să o fi făcut-o din obligaţie sau din lipsă de opţiuni. Ah, uite cum minţeam! Statistica sanitară nu mi-a plăcut neam! Dar, până şi atunci când am lucrat ca optician, mi-a făcut plăcere să fac lentile pentru cinematografie. Dacă însă ar trebui să aleg un drum care să nu aibă niciun fel de legătură cu muzica, teatrul, dramaturgia sau jurnalismul, aş alege criminalistica. Habar n-am dacă aş putea practica meseria asta, însă, că orice îndeletnicire pe care nu o cunoşti, din afară pare fascinantă.

Şi ce te vezi făcând în viitorul îndepărtat?

Exact ceea ce fac şi acum, ceea ce fac de vreo 15 ani. E o meserie frumoasă, plină de satisfacţii.

O să mai faci parte din echipa vreunui show de talente? Mulţi dintre cei care au lucrat la Vocea României au mers la alte televiziuni, după ruptura de ProTV… O să te revedem şi pe tine undeva?

Dar eu nu sunt un „produs Pro”, aşadar, nu am părăsit nicio barcă şi nu m-am rupt de nimeni. Este foarte adevărat că Mona Segall este cea care mi-a dat şansa de a face ceea ce ştiu mai bine, într-un context extrem de favorabil, făcând parte dintr-o echipă extraordinară şi oferindu-mi libertatea de a crea. În timpul în care Mona Segall pleca, urmând-o toată echipa, am fost cooptată de Dana Mladin în echipa sa şi mi-aş dori să pot fi de folos acestui sezon din „Next Star”, de la Antenă.

Pe Dana Mladin o cunosc din TVR, de acum mulţi ani, de când era o puştoaică ireal de frumoasă. Ţin minte că sorbeam, amândouă, fiecare vorbă a domnului Titus Munteanu. Pe ea a însemnat-o virusul televiziunii, pe mine cel al muzicii, iar acum, după atâţia ani, avem ocazia să lucrăm împreună. Pentru mine e o mare bucurie! Şi ce voci absolut fantastice am auzit! Ce copii minunaţi! E o fericire nesperată să vezi atâta pasiune pentru muzică, la vârste atât de fragede.

Mi-amintesc cu câtă plăcere am citit cartea ta, Strict interzis. Ai mai scris ceva, mai scrii?

Deocamdată, nu. Mai nou, de când am casa mea cu grădină, în timpul liber sunt florar şi legumicultor. (râde molipsitor) Dar mi-am făcut un plan pentru anul 2015. Sper să îl urmez fără chiuluri. Dacă nu, îl amân pentru 2016. Nu-i nicio grabă. Scrisul, pentru mine, e un hobby, nu o meserie. Dacă o să mai simt că ard pe dinăuntru de patima asta, am să scriu. Dacă nu, înseamnă că atât a fost să fie: o piesă de teatru şi un roman.

Altfel, ce te mai animă? Aş vrea să ştiu, de exemplu, dacă eşti îndrăgostită…

Eu sunt veşnic îndrăgostită. Găsesc în oameni calităţi şi sensibilităţi care merită atenţie, chiar dacă uneori ele sunt ascunse temeinic.

De ce crezi că multor oameni le e aşa de greu să fie fericiţi în dragoste? Eu văd mai mult divorţuri şi despărţiri în jurul meu sau, dacă nu, oameni singuri, care pur şi simplu nu întâlnesc pe nimeni de care se pot lega… De ce?

Habar n-am. Cred că una dintre probleme este lipsa de constanță a dorinţei: ceea ce vreau azi să vreau şi mâine, cu aceeaşi intensitate. Pe de altă parte, povestea asta devine periculoasă când se transformă în încăpăţânare sau ambiţie prostească. Deci… cum spuneam: habar n-am! Fiecare om e un cumul de calităţi, defecte, slăbiciuni, vulnerabilităţi, idei fixe… etc. Doi oameni implicaţi în aceeaşi poveste înseamnă două seturi de calităţi, două seturi de defecte, două seturi de idei fixe și așa mai departe. E atât de dificil, ca o combinaţie de cifre cu posibilităţi nenumărate, că cele două seturi să se potrivească între ele.

Care crezi că e cea mai urâtă boală a societăţii de azi?

Superficialitatea. Sau nepăsarea? Sau falsa moralitate?

Care e omul cel mai apropiat de sufletul tău, prietenul tău cel mai bun?

Sunt o norocoasă, pentru că prietenul meu cel mai bun… sunt vreo 10. Împreună, formează o familie pestriţă, cu personalităţi diferite, dar care au în comun caracterul frumos şi spiritul justiţiar.

Dar crezi că există prietenie sau relaţiile interumane pe care le numim prietenii sunt doar nişte legături născute dintr-un interes sau altul, dintr-o nevoie sau alta?

Bineînţeles că există prietenii adevărate, consistente, aşa cum există relaţii bazate pe interes comun sau chiar unilateral. Sunt şi relaţii care au ca ţel dorinţa de a alunga singurătatea. Sunt relaţii care pornesc din dorinţe sexuale sau materiale. Dar prietenia e un cuvânt de o dimensiune aparte, care exclude, din start, interesul sau beneficiul personal şi se axează pe bunăstarea celuilalt. Dacă nu există altruism de ambele capete ale eşarfei prieteniei, atunci relaţia se numeşte oricum, mai puţin relaţie de prietenie. Ştiu, poate ţi se pare că sunt prea radicală, însă „prieteniile” conjuncturale au denumirea spectaculoasă de „oportunităţi”. Ce prietenie e aia în care ne folosim unii de alţii de parcă am fi toţi tacâmuri de plastic de unică folosinţă?

Care e amintirea ta preferată de când erai mică?

Masa de Sărbători, când eram toţi, cu naşi şi fini, bucatele bunicii mele, mirosul de fericire, verişorii mei, râsetele noastre atât de cristaline, de copii fără griji, bunicul meu care ne cânta la mandolină şi bunica sorbindu-l din ochi. Noi, copiii, care spre dimineaţă moţăiam cu nasul în farfuriile cu tort, dar nici de-ai naibii nu plecam la culcare… E filmul meu preferat. Atât de multe s-au schimbat de atunci!

Ce crezi că ai reuşit să păstrezi din tine de atunci, de când erai copil? 

Ţăcăneala, cheful de joacă, dragul de muzică… şi groaza de matematică. (râde)

Cum te-ai văzut în oglindă, de-a lungul anilor?

Oglinda mea reflectă atât părţile nerezolvate, întunecate, greşelile şi nemulţumirile, cât şi realizările, deciziile corecte, luate cu sacrificiu, gândurile pozitive, evoluţia. Aşa că, în oglinda mea, văd adevărul crud şi necosmetizat. Cunosc oameni care reuşesc, şi jur că nu ştiu cum reuşesc, să se mintă continuu. Oglinda lor înregistrează o realitate paralelă, deformată, exacerbat interpretată, în care gesturile normale sunt fapte eroice, iar dulapul cu „păcate” este veşnic gol. Cu mine Dumnezeu a fost bun: mi-a dat imaginaţie, să mă pot juca de-a creaţia, dar mi-a făcut cadou şi simţul realităţii.

Ţi-a fost greu sau uşor să te iubeşti?

Aş minţi cu neruşinare dacă aş spune că am tras linie şi am ajuns la o înţelegere deplină cu mine. Procesul este în desfăşurare. Uneori e mai uşor, alteori pare imposibil. Câteodată îmi vine să mă pup singură, alteori mă fac ca la uşa cortului. Iubirea de sine… hmm… nu e punctul meu forte. Am atâţia oameni absolut minunaţi în jurul meu, care merită iubiţi cu prisosinţă, încât uneori, iubirea mea nu mai ajunge şi la mine. Şi nu ştiu de ce mi-a intrat mie în cap că iubirea de sine e un soi de egoism învecinat cu narcisismul?! Poate de la exemplele pe care le-am întâlnit în viaţă?

Cum a trebuit să te iubeşti mai întâi, pe dinafară sau pe dinăuntru, ca să încerci să ajungi la un echilibru fericit?

Nu sunt într-un echilibru fericit, dar mi-aş dori să fiu. Iau fiecare zi aşa cum vine şi încerc să iau din fiecare zi câte ceva. Anul acesta am decis să fac două schimbări majore… Zilele astea am înţeles că urmează şi a treia. Îmi trebuie niţel timp să mă obişnuiesc cu noile condiţii, să mă resetez cu noile idei, să mă recalibrez perfect. Aşa că, ţine minte întrebarea şi adresează-mi-o prin decembrie.

Cât priveşte iubirea de exterior versus iubirea de interior, povestea e simplă: iubeşte-te pornind de la oricare din aceste două părţi, numai fă-o! Şi nu uita de una în favoarea celeilalte. Asta zic eu, în teorie. Vezi cum le ştiu eu pe toate? (râde) În practică, vorbim în decembrie, cum ziceam… sperând că măcar atunci să îţi pot da un răspuns.

Cât de importantă crezi că e frumuseţea fizică, în viaţă, pentru o femeie? 

Foarte importantă… doar că trece. Femeia zilelor noastre trăieşte la intensitatea cumulată a vreo patru vieţi. Îţi dai seama ce uzură? Astăzi, femeia înseamnă o fiinţă care are două servicii, îngrijeşte copiii, calcă, spală, face menaj, face piaţa, găteşte, are grijă de bărbat, participă la activităţi sociale şi are timp să meargă şi la saloane de frumuseţe, shopping pentru ea şi casă etc. Dacă doar frumuseţea ar conta, am trăi, toate, într-o magică poveste.

Dar pentru bărbaţi, cât de importantă crezi că e frumuseţea fizică a femeilor?

O să-ţi răspund cu un banc prost, pe care o să-l scrutez până devine şi mai prost.

Într-o zi, un flăcău bogat se hotărăşte să se însoare şi, pentru că nu ştia pe care să o aleagă din cele trei femei iubite, i-a dat fiecăreia dintre ele câte 5.000 euro, de cheltuială. Prima şi-a cheltuit banii pe cosmetice, să fie frumoasă şi atrăgătoare pentru iubitul ei. A doua i-a cumpărat omului smartphone, tabletă, playstation, plasmă, pentru a-i arăta cât e de generoasă. A treia a investit toţi cei 5.000 euro în acţiuni, bani pe care, în scurt timp, i-a triplat. Iar flăcăul nostru a ales-o să-i fie soţie fix pe cea care avea sânii mai mari.

Astăzi, cum te vezi în oglindă? Ce ai pierdut pe drum, ce ai câştigat? Ce-ţi doreşti? Ce poţi oferi?

Se zice că Dumnezeu îţi dă să trăieşti de atâtea ori o experienţă, până înveţi, o dată pentru totdeauna, lecţia restantă. Renunţ foarte greu la oameni, după multe lupte cu mine însămi. Şi îmi pare rău că mă încăpăţânez să aştept revelaţii acolo unde este atât de evident, din capul locului, că nu vor exista.

Am pierdut timp, dar mă recâştig, la intervale de timp. Am pierdut clipe pe care puteam să le dăruiesc celor care merită, dar am câştigat putinţa de a ierta.

Ce îmi doresc? Vreau să nu se schimbe nimic din ceea ce este bun şi frumos, aşa cum vreau să suporte modificări tot ceea ce poate fi îmbunătăţit.

Ce pot oferi? Pe mine, cu tot bagajul de întâmplări, cuvinte, emoţii adunate într-o viaţă… şi absolut nimic celor care consideră că nu au ce să ia.

Ce faci în fiecare seară, înainte să adormi?

Împart gânduri oamenilor care contează în viaţa mea.

Dana Dorian & Compania de Artiști

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus