miercuri , 12 decembrie 2018

„The Danish Girl“, o dramă cu prea multe volane

the danish girlfoto

Am văzut The Danish Girl și rolul de aur al lui Eddie Redmayne rămâne, în opinia mea, cel din The Theory of Everything, o poveste construită realist şi gradată convingător.

În filmul despre Einar Wegener, devenit mai apoi Lili Elbe, inspirat și el din realitate, s-a simţit nevoia romanţării cam prea duioase a întâmplărilor. Scenariul în care un bărbat însurat dornic nevoie mare să-şi reguleze nevasta pe nefăcute ochi, dimineaţa, se transformă ţac-pac într-o muieruşcă hiperfragilă şi extrem de senzorială nu a reuşit să mă convingă deloc să empatizez cu adevărul, altfel dureros, sunt sigură, din spatele falusului prevăzut accidental de natură.

Hiperfeminizarea dorinței de a fi femeie a dus aproape către caricaturizarea personajului (nicio altă muiere din film nu se mângâie atât pe maxilare şi nu flutură atât de sfios din gene) și m-a determinat, în mod paradoxal, să nu-i pot înghiți pe nemestecate feminitatea excesiv de meticulos și languros construită din toate clișeele posibile despre cum ar trebui să se poarte, să se miște, să privească o femeie. Să nu uităm totuși că și ovarele secretă testosteron.

Ok, am înţeles, sinele estrogenic abia ieşit la suprafaţă, ezitant şi translucid ca un fluture abia ieşit din cocon, descuraja manifestări de genul „Zoe, fii bărbată“ tocmai pentru a se crea un contrast mai izbitor cu masculinitatea căzută în dizgrație, dar parcă nici chiar aşa. Aş fi vrut să văd un mai complex zbucium interior, manifestări și gesturi care să nu mă ducă atât de des cu gândul la „Mrs.Doubtfire”, o luptă un picuţ mai acerbă între masculul şi femela găzduiţi o vreme de acelaşi trup. Și mi-ar fi plăcut şi o nevastă mai puţin martirizată în relația cu bărbatul ei culcat în pantaloni şi trezit a doua zi în fustă. Se pare că Gerda cea reală ar fi știut dintotdeauna că soțul ei e o femeie captivă în trup de bărbat (s-a speculat că mariajul lor s-a bazat mai mult pe rațiuni artistice decât pe vreo iubire necondiționată) şi chiar nu era moarte de om sau de calitate cinematografică dacă se urma îndeaproape adevărul istoric – unul cu tușe mult mai aspre, mai puţin involănat şi mai fin pudrat decât cel din film, dar sunt sigură că perfect capabil să genereze empatie și emoție.

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus