vineri , 22 septembrie 2017

Danny DeVito și soția lui și-au anulat divorțul

DannyRhea

Danny DeVito și soția sa, Rhea Perlman, au pus în cui actele de divorț pe care anunțaseră că le înaintează în instanță în octombrie 2012.

Actorul, în vârstă de 68 de ani și partenera sa de viață, de asemenea actriță, în vârstă de 64 de ani, și-au anunțat despărțirea în toamna anului trecut, după 30 de ani de mariaj. De atunci, însă, cei doi au încercat să-și îmbunătățească relația și să-și acorde o nouă șansă de a rămâne împreună. „Se iubesc. S-au iubit întotdeauna și se vor iubi mereu”, a declarat o sursă din preajma celor doi actori, pentru revista People.

Danny DeVito și Rhea Perlman s-au cunoscut în 1970 și s-au căsătorit în 1982. Ei au împreună trei copii – Lucy, Grace și Jacob – și au fondat, într-un parteneriat de succes, compania de producție de filme Jersey Films, care stă în spatele uneia dintre cele mai populare pelicule ale tuturor timpurilor, Pulp Fiction, a lui Quentin Tarantino.

Întrebat cum este viața sa de bărbat singur, după despărțirea soție, Danny DeVito a declarat, acum câteva luni: „Nu e ceva cu care te obișenuiești. Rhea și cu mine suntem foarte apropiați. De fapt, suntem încă împreună, separați, dar împreună”, a spus starul. Întrebat apoi dacă există șanse să se împace cu soția sa, actorul a răspuns: „Lucrăm la asta”.

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus