marți , 26 septembrie 2017

De cât timp avem nevoie ca să trecem peste o despărțire sau un divorț

DivorceFoto: www.thecollegesolution.com

Oamenii au nevoie de 11 săptămâni pentru a depăși momentul unei despărțiri, în timp ce un divorț îi afectează mult mai profund, fiind necesare 18 luni pentru ca suferința provocată de acest eveniment să se atenueze, arată un nou studiu american.

Analiza a avut drept scop observarea efectelor pozitive ale unei despărțiri și a arătat că oamenilor le trebuie o perioadă de trei luni pentru a trece peste dezamăgirea unei relații încheiate și pentru a conștientiza efectele benefice ale noului lor statut, notează Daily Mail.

Studiul, publicat în The Journal of Positive Psychology, a fost realizat de doi specialiști de la Monmouth University din New Jersey. Aceștia au chestionat 155 de persoane care au trecut printr-o ruptură sentimentală în ultimele șase luni. Rezultatele au arătat că 71 % dintre participanți au început să vadă efectele benefice ale despărțirii într-un timp relativ scurt. Pe de altă parte, în cazul unui divorț, participanții au demonstrat că au avut nevoie de mult mai mult timp pentru a se simți mai bine: 18 luni. Unul din șase respondenți a declarat că i-a fost greu să facă față eșecului unei căsnicii, iar 43 % dintre persoanele chestionate au spus că au trăit un sentiment de eliberare în momentul divorțului, iar 31 % au declarat că au avut o senzație de tristețe.

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus