La opt luni de la moartea lui Bobbi Kristina Brown, în locuința ei din Atlanta, un judecător din statul american Georgia a cerut ca rezultatele autopsiei sale să fie date publicității. Ele au fost dezvăluite vineri, când fiica lui Whitney Houston ar fi împlinit 23 de ani.
Conform medicilor legiști, Bobbi Kristina a murit din cauza unei combinații de factori – înecare și intoxicare cu droguri. Specialiștii nu au putut determina dacă moartea fetei a fost sau nu un accident. Conform CNN, medicii „au descoperit mai multe tipuri de droguri în corpul lui Brown, inclusiv marijuana, alcool, un produs derivat din cocaină, sedative, medicamente anti-anxietate și morfină. Doctorii nu au putut stabili dacă prezența morfinei în sânge reprezenta de fapt un semn al consumului de heroină”.
Bobbi Kristina a murit în iulie 2015, când a fost găsită inconștientă în baia vilei sale din Roswell, o suburbie a orașului Atlanta. În mod bizar, circumstanțele în care a fost găsită se aseamănă izbitor cu cele în care a murit mama sa, Whitney Houston, în februarie 2012. Bobbi, care prezenta urme de violență pe corp, a fost plasată în comă indusă, iar medicii au diagnosticat-o apoi cu leziuni cerebrale ireversibile. După luni de zile petrecute în comă, fata a murit într-un centru de îngrijiri din Atlanta.
Nick Gordon, principalul suspect în investigație
În această perioadă, Nick Gordon, logodnicul lui Bobbi, este acuzat, într-un proces de 10 milioane de dolari, că i-a provocat acesteia leziuni cauzatoare de moarte, precum și că i-a furat aproximativ 11.000 de dolari din contul bancar, în timp ce ea se afla în comă. Procesul se află în desfășurare în statul Georgia și a fost intentat de administratorii averii lui Bobbi Kristina Brown. Fiica lui Whitney Houston a moștenit de la mama ei o avere de 20 de milioane de dolari. Tutorii săi sunt tatăl ei, rapperul Bobby Brown, și Pat Houston, soția fratelui lui Whitney, Gary.
În seara în care a avut loc presupusul accident, Bobbi Kristina s-ar fi certat cu logodnicul ei, Nick Gordon, iar episodul zgomotos a fost auzit de martori. Disputa s-a încheiat violent, potrivit acuzațiilor aduse în proces, iar Bobbi ar fi fost atât de grav atacată fizic de Gordon, încât și-a pierdut cunoștința. Când a fost găsită în cadă, „nu prezenta semne vitale de viaţă şi era în stare de inconştienţă, cu faţa în jos în cadă, cu gura umflată şi cu un dinte lipsă”, spun acuzațiile.
Nick Gordon este „fiul adoptiv” al lui Whitney Houston. El a fost crescut de artistă încă de la vârsta de 12 ani, fără a fi însă vreodată adoptat în mod oficial. După moartea vedetei, Bobbi Kristina și Nick au început o relație și au anunțat că s-au logodit, dar nu s-au căsătorit niciodată.
Bobbi Kristina Brown era singurul copil al lui Whitney Houston. Ea s-a născut în 1993, când artista era căsătorită cu rapperul Bobby Brown, de care a divorţat în 2007.