LaRevista.ro Priveste lumea altfel
Dacă nu ai chef să citești tot articolul, îți spun din start de ce să-ți pară bine: pentru că, după 30, urmează curând 32!
Când eram puștoaică, pe la vreo 10-11 ani, am aflat că verișoara mea Mădălina urma să împlinească 32 de ani. Nu știu să vă spun de ce, dar când am auzit-o pe mama spunându-mi chestia asta, mi s-a părut ceva extraordinar. „Ce bine de Mădălina!”, m-am gândit, după care am realizat cât de mult mai aveam de așteptat până să ajung la cea mai faină vârstă. Să ai 32 de ani – nu 30, nu 35, nu 38, ci 32, neapărat! – mi se părea echivalent cu împlinirea supremă în viață. Conform unor idei pe care societatea mi le inocula încă de-atunci, eram convinsă că la vârsta aceea trebuie să ai deja tot ce ți-ai putea dori: școala terminată, un serviciu bun, soț și copii. Și că, de-acum, că ești realizată în viață, poți începe s-o trăiești de-adevăratelea.
Azi, când savurez anul 32 al vieții mele, îmi dau seama cât de bine am intuit frumusețea acestei vârste. Chiar dacă am făcut-o motive greșite, pentru că azi, să te realizezi în viață înseamnă pentru mine cu totul alte lucruri. Am de mult școala terminată, dar asta nu m-a ajutat să pun mâna pe vreun serviciu bun, așa cum e el perceput în viziunea altora. Am în schimb o profesie pe care n-aș schimba-o vreodată și am revista asta, pe care vă mulțumesc că o citiți zi de zi și unde sunt liberă să fac tot ce vreau. N-am soț, încă, dar am un iubit cum n-am mai avut, cu care vreau să trăiesc mult, mult și bine, căsătoriți sau nu. N-am copii, dar îmi ticăie ceasul biologic de zici că acum ori niciodată, deci nu cred că mai durează mult până când o să-ncep să-mi cumpăr haine de gravide. De fapt, deja am început – uneori, când îmi iau vreo bluză nouă, într-un colț al minții mă întreb dacă o s-o pot purta și când o să fiu însărcinată. V-am zis, e acum ori niciodată! 🙂
Nu m-am realizat în viață conform principiului pe care-l credeam valabil când eram mică, dar la 32 de ani, mă consider mai realizată ca oricând, în felul meu. Nu m-am trezit peste noapte așa, a fost un proces care a început, pe cuvânt, în perioada în care am împlinit 30 de ani. La scurt timp după acea aniversare. Inițial, mi-am spus că nu simt nici o diferență în faptul că 2 s-a transformat în 3, dar în primă fază schimbarea a fost prea subtilă și o resimt cel mai bine azi, la o distanță destul de mare în timp. Au ajutat mult și sportul, yoga și meditația, trei dintre cele mai bune lucruri pe care le-am putea face pentru corpul și spiritul nostru. Niște lecții pe care a trebuit să le învăț au fost dureroase, dar binevenite. Și în final, mi-am amintit cine eram atunci când credeam că 32 de ani e vârsta cea mai frumoasă, și nu cine ar fi vrut alții să devin între timp.
Dar, ca să mă țin de promisiune și să răspund la titlul acestui articol, o să vă spun mai clar de ce vârsta pe care o trăiesc acum mi se pare ideală. Cele care n-ați ajuns încă aici puteți să începeți să vă bucurați, iar cele care ați depășit-o deja ne puteți spune dacă nu cumva ne așteaptă ceva și mai bun în viitor!
- Te-ai certat atât de mult cu tine și cu ceilalți în trecut, încât ești mai dispusă ca oricând să faci pace. Ești sătulă să-ți tot faci reproșuri și ești sătulă și să-i critici pe alții pentru lucrurile care, oricum, nu se schimbă niciodată. Așa că începi să te împaci cu tine și cu lumea din jur, să fii mai tolerantă, mai îngăduitoare, iar asta îți face viața din ce în ce mai bună.
- Odată ce te-ai împăcat cu tine, devine din ce în ce mai ușor să te iubești. Majoritatea fetelor tinere sunt intoxicate de mesajele din mass-media, care au avut și asupra mea un efect subliminal simțitor, deși în fiecare secundă am știut că e o manipulare. Știi adevărul, însă, pe undeva, continui să crezi minciuna, vi s-a întâmplat? Dar, odată ce ai înțeles și ai acceptat că părul tău e rar sau că ai gleznele cam groase și că nu prea ai ce face ca să schimbi asta, pasul următor, logic și natural e să începi să ți le iubești așa cum sunt. Fără efort, pur și simplu. Știu milioane – bine, nu milioane, dar foarte mulți – oameni care nu învață cu anii să se iubească și, vă spun eu, de la asta se trag toate! 🙂 V-am dat un exemplu superficial, dar nu cred că putem subestima puterea iubirii de sine în toate aspectele, inclusiv față de exteriorul nostru.
- Pentru că te accepți și te iubești, îți vezi corpul în alte lumini și fiecare dintre ele îți dezvăluie câte ceva nou despre tine. Și pentru că îți place trupul tău așa cum e, ești mult mai conectată cu tine și cu propria sexualitate, și mult mai atentă la ea (citește AICI un studiu care chiar confirmă asta!). Dacă ai 25 de ani și crezi că te cunoști din punctul ăsta de vedere, află că ești abia pe la jumătatea drumului. După 30 ai să fii surprinsă de cât de multe ai mai învățat despre tine între timp și de cât de profund ți se pot modifica gusturile, percepțiile, dorințele și, mai ales, senzațiile! Probabil că asta se întâmplă și datorită faptului că – și acum vine partea gro-za-vă! – pe la vârsta asta ți se varsă în corp un soi de hormoni ai senzualității și ai feminității – cel puțin la femei, bărbat n-am fost niciodată, să vă spun cum e. Sunt sigură că e un cocktail de estrogen și alte câteva substanțe pe care încă nu le-am dibuit, dar tare bucuroasă sunt că nu m-au ocolit. În final se creează o ecuație fericită rău de tot: corpul produce hormonii minunați => tu te simți tot mai bine în pielea ta => în felul ăsta continui să-ți alimentezi aceste senzații plăcute => ele stimulează creierul să producă și mai multe serotonine, oxitocine și alte bunătăți. Rezultatul: aș zice că e ceea ce spaniolii numesc salerosa, un cuvânt căruia nu i-am găsit încă o traducere expresivă în română. Poate „grațioasă”, „savuroasă”, „senzuală”? Vine de la „sal”, care înseamnă „sare”, deci descrie o femeie care are aromă și care creează o ambianță interesantă în jurul ei, numai bună de gustat.
Da, cred că „savuroasă” ar fi cuvântul cel mai potrivit. Și sunt puține lucruri mai plăcute și mai benefice pentru o femeie decât ăsta! Indiferent de felul în care arăți, starea aceasta îți va conferi un magnetism care nu are cum să treacă neobservat. E acel je ne sais qui care te face să spui despre cineva că e atrăgător, deși nu are date fizice excepționale. E o stare (mereu prezentă) pe care cei din jur o resimt poate la jumătatea intensității ei, pe când femeia care o emană se scaldă la infinit în ea, așa cum te-ai scălda într-o materie fină și densă, moale, călduță și răcoroasă în același timp, un mediu ideal, perfect, în care nimic rău nu poate pătrunde, în care nu e loc decât pentru tine și confortul tău. Ce mai vreți? 🙂
- Înveți să te îmbraci mai bine. Sau mai deștept. Nu știu dacă pe la vârsta asta ne conturăm cu toții un așa-zis stil personal, dar până acum ar trebui să știi deja ce haine te flatează și ce culori să eviți. În plus, ești mai puțin înclinată să cumperi tâmpenii și încep să te intereseze cu adevărat piesele care trec testul timpului. Cum ar fi, de exemplu, un pulover bej din cașmir. Cu guler pe gât, clasic, simplu, fin. Pentru mine, cel mai luxos și util lucru pe care-l am în garderobă la 32 de ani. Da, știu că sunt scumpe. Cam cât zece tricouri ieftine de care te plictisești după o lună.
- Arăți mai bine. Serios, eu cred că arăt mai bine acum decât la 20 +. La vârsta aia eram atât de toantă, încât confundam setea cu foamea, dacă vă puteți imagina. Beam extrem de puțină apă, pe motiv că „nu mi-era sete”, și pentru că mi-era de fapt foarte sete, simțeam mai mereu nevoia să mănânc ceva – fructe, un iaurt, ceva cu multă apă (că doar mi-era sete, dar habar n-aveam!). Despre sport ce să mai vorbim? Mersul pe tocuri, dacă se pune la socoteală, pe care l-am înlocuit între timp cu lucruri ceva mai sănătoase: aerobic, Pilates, yoga, alergare, ceea ce vă doresc și vouă.
- Devii mai puțin preocupată de lucrurile care nu contează cu adevărat. Iar asta îți dă o detașare care te lasă să trăiești mai bine și mai frumos. Poate voi erați și înainte, eu, nu prea. Îmi făceam griji și mă stresam pentru orice nimic.
- Știi mai bine ce (nu) vrei. Pentru o femeie, asta e mare lucru, nu credeți? 🙂 Da, pe de o parte devii tolerantă cu lucrurile ce nu se pot schimba, dar pe de altă parte, începi să-ți prețuiești tot mai mult timpul și fericirea, și-atunci ești tot mai puțin dispusă să înghiți vreun rahat de la cei din jur. Fără să faci un caz din asta, fără să vrei să jignești pe cineva, ci doar să te protejezi. Spui „nu” și ridici un scut de protecție în jurul tău ca și cum ar fi cel mai natural lucru din lume. Asta o să te ajute în tot ce faci și în toate relațiile cu oamenii.
- Ești mai adaptabilă și renunți mai ușor la lucruri, persoane, situații care știi ca îți îngreunează viața. Ești conștientă că îți merge mai bine când nu ai bagaje grele de cărat, așa că le lași în urmă fără (prea multe) zbateri și regrete.
- Ești mai prezentă și mai recunoscătoare. Pentru toate „nimicurile” pe care înainte le luai ca pe un dat. Te trezești dimineața, te uiți pe geam și vezi că e soare, iar asta îți e de ajuns să-ți începi ziua cum nu se poate mai bine. Citești o carte care-ți place la nebunie, bei o cafea bună, vezi un film sau te întâlnești cu un om pe care-l îndrăgești, și savurezi toate astea cu mult mai multă voluptate și prezență de spirit.
- Pentru toate aceste motive, realizezi mai profund ca oricând cel mai mare clișeu despre viață, ăla care zice că „e un dar și e minunată”. Iar tu abia ai început s-o trăiești de-adevăratelea.
