joi , 19 octombrie 2017

Depresia de vară: cum o recunoaștem și ce ne ajută să o combatem

Depresie de vara

Vara este anotimpul vacanțelor şi al zilelor însorite petrecute alături de cei dragi, însă ce ne facem atunci când starea de spirit ne împiedică să ne bucurăm de toate acestea şi în schimb suntem copleşiţi de tristeţe, iritabilitate sau oboseală excesivă? Medicii specialişti au demonstrat că aceste stări, atât de similare cu melancolia de toamnă, se manifestă şi în perioada de vară, în cazuri din ce în ce mai numeroase, şi este considerată o adevărată afecţiune medicală diagnosticată ca „depresia de vară”.

Depresie de vară: ce o declanşează şi cum o recunoaştem?

Deşi, în general, tulburările afective sezoniere apar odată cu venirea anotimpului rece, atunci când zilele se scurtează, pentru unele persoane această problemă apare în timpul verii. Mecanismul prin care soarele poate duce la apariţia acestor probleme nu este complet clar, simptomele putând fi declanşate de supraîncălzirea corpului sau de cantitatea de lumină în exces care stimulează retina. Depresia rămâne, totuşi, o boală de natură multifactorială, astfel că există numeroase elemente care o pot declanşa sau înrăutăţi. În realitate, fiecare schimbare de anotimp, nu doar toamna sau primăvara, aduce cu sine o formă mai mult sau mai puţin vizibilă de depresie, cea sezonieră, care afectează mai ales persoanele mai sensibile.

Predispoziţia către depresia de vară este corelată cu moştenirea genetică, vârsta şi reacţiile chimice ale organismului, dar şi cu o serie de alţi factori:

  • Nivelul de melatonină – melatonina este un hormon care contribuie la reglarea ritmului biologic al corpului şi este profund influenţat de luminozitate. Schimbările sezoniere afectează echilibrul normal al melatoninei, esenţial pentru starea psihică şi menţinerea unui ciclu regulat de somn.
  • Ritmul circadian – acesta reprezintă de fapt un ceas intern al organismului,  localizat în creier şi care ajută corpul să-şi regleze ciclurille emoţionale, intelectuale şi fizice. Acesta  depinde şi de cantitatea de lumină solară, ce poate întrerupe ritmul circadian şi altera chimia creierului.
  • Nivelul de serotonină – scăderea nivelului de serotonină, substanţa chimică produsă de creier ce afectează emoţiile, starea de bine şi fericirea, joacă un rol esenţial în declanşarea depresiei sezoniere.

Cei care suferă de depresie de vară se pot confrunta cu simptome specifice asteniei de primăvară, dar şi cu manifestări noi: stare de agitaţie accelerată, pierdere în greutate, scăderea poftei de mâncare, somnolenţă, imunitate scăzută, insomnii, anxietate, gânduri şi sentimente suicidale.

Cum combatem depresia de vară?

În combaterea depresiei de vară, mişcarea are un rol foarte important, deoarece eliberează stresul şi anxietatea. Chiar dacă temperaturile crescute pot constitui un impediment în acest sens, medicii recomandă cel puţin câte o plimbare pe zi, seara, în parc. Depresia sezonieră poate fi combătută şi cu ajutorul alimentelor pe bază de acizi graşi omega 3 (nucile, heringul, somonul), şedinţele de yoga sau acupunctură.

O altă soluţie este şi creşterea consumului de antioxidanţi, atât cu ajutorul dietei, cât şi prin intermediul suplimentelor alimentare. Antioxidanţii au rolul de a creşte tonusul şi vitalitatea fizică, dar şi emoţională, ajută la regenerarea celulelor deteriorate de acţiunea radicalilor liberi şi eliminarea toxinelor din organism.

Spirofit este un supliment alimentar pe bază de spirulina, o algă cu un conţinut sporit de proteine, cu o puternică combinaţie de substanţe esenţiale pentru organismul uman, unele dintre ele fiind extrem de rare şi neîntâlnite în hrana vegetală, oferind avantaje nutritive unice şi protejând organismul împotriva stresului oxidativ. Conţinutul bogat în aminoacizi, vitamine, minerale, carotenoizi, lipide, antioxidanţi, micro şi macroelemente include spirulina în categoria suplimentelor alimentare indispensabile organismului.

Foto: www.ketv.com

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus