miercuri , 24 ianuarie 2018

Despre Internet, cu dragoste. Dacă-i rapid și cu măsură!

Laptop Internet CoffeeFoto: brand-cierge.com

(P) Nu știu voi cum sunteți, dar eu dintotdeauna mi-am prins urechile când a fost vorba de chestiuni tehnice. Știu și eu, ca tot omul, să mă folosesc de Internet, mă descurc să lucrez pe un site – ah, chiar am un site! -, mânuiesc cu pricepere vreo două programe de editare foto de bază și tocmai am primit cadou un Kindle cu care încă mă împrietenesc. Dar, dacă-mi cere cineva mai mult, ridic din umeri și zâmbesc tâmp, după care mă panichez la gândul că o să rămân pe veci blocată între un pixel și-un megabyte, fără să fi înțeles vreodată prea clar diferența dintre ele.

Pentru că petrec foarte mult timp în fața laptopului, scriind pentru revistă sau pur și simplu țopăind din site în site, mi-am interzis accesul pe Internet de pe telefonul mobil. Mi-am dorit ca, măcar atunci când plec de acasă, să nu pot intra pe net și să mă lăs atrasă în marea pânză de pâianjen care distruge relațiile interumane. M-am săturat să ies cu prieteni la cafea și să port cu ei conversații seci, pentru că ei sunt mereu cu ochii în telefon. „Auzi, da’ tu n-ai What’s Up?” și „De ce nu postezi poze și pe Instagram?” sunt întrebări pe care le aud tot mai frecvent de la cei din jur. „Pentru că n-am net pe telefon, deci n-am nici What’s Up, nici Instagram!” Răspunsul cade ca un trăznet, o pot citi în privirea lor. Oamenilor le vine greu să creadă, darmite să înțeleagă de ce ar trăi cineva cu mobilul neconectat la Internet. În cazul meu, e mai puțin un exercițiu auto-impus de (re)umanizare, e o necesitate: după ore întregi de stat pe net la birou și după alte câteva ceasuri pe care le petrecem online acasă, de ce am vrea să mai fim conectați la net și când mergem pe stradă?! Însă majoritatea oamenilor au nevoie de marea rețea ca de aerul pe care-l respiră. Nu se mai pot dezlipi de ecrane și de taste, așa cum, pe vremuri, nu se mai puteau dezlipi unii de ceilalți și își savurau reciproc prezența minut de minut.

Și, totuși, cine vorbea de dependență…?

Însă trebuie să fac dreptate: iubesc Internetul pentru lumile pe care mi le-a deschis, ca să nu mai amintesc de faptul că pasiunea mea, toată, e online – LaRevista.ro există doar aici. Prima mea grijă, dimineața, e să verific site-ul (cine vorbea de dependență, mai sus…?), iar când stau pe net, am pretenția la cel mai rapid net posibil! Știți citatul acela înțelept care circula pe Facebook? „Poți cunoaște foarte bine un om după reacția pe care o are când îi merge prost internetul.” Ei, eu sunt dintre cei pe care n-ar trebui să-i vedeți într-o astfel de situație, și mai multe nu am de gând să zic, ca să nu-mi stric reputația Zen! 🙂 Mă mișc repede în fața calculatorului, muncesc cu drag și spor și mă aștept ca internetul să fie pe aceeași undă cu mine, iar viteza lui să fie pe măsura entuziasmului meu. Când un text sau o poză se încarcă greu pe site, sau când conexiunea la net se pierde din cauza unui provider de slabă calitate, îmi pierd răbdarea imediat. Pentru că putem fi cei mai creativi artiști, putem avea cel mai interesant website sau cea mai performantă afacere – dacă ele nu sunt perfect susținute tehnic, într-o lume în care totul e tehnologie, toată munca noastră e degeaba.

Specialiștii, cei care ne lasă pe noi să fim poeți

Aici intervin specialiștii, pentru care am o simpatie aparte, căci mă lasă să fiu poetă în timp ce ei îmi țin penița-n mână! Și am o mulțime de prieteni și cunoscuți care-mi seamănă: sunt foarte preocupați de ceea ce fac, de proiectele și afacerile lor, și preferă să lase întreaga parte tehnică pe mâinile unor oameni care se pricep la ceea ce fac, așa cum ne pricepem și noi la ale noastre.

Cei care ne asigură legătura virtuală la lumea dimprejur ne-au făcut în ultimii ani viața mai lejeră: ne oferă nu doar conexiune la internet, ci pachete întregi de servicii diferite, la prețuri foarte prietenoase. Unul dintre cei mai importanți furnizori de comunicații din România, UPC, a dezvoltat o întreagă ramură separată, dedicată companiilor, prin care oferă servicii de internet în bandă largă, transmisii de date, telefonie și televiziune digitală, în aproximativ 200 de orașe. O echipă de specialiști antrenați să facă față celor mai provocatoare cerințe asigură companiilor – de la cele mai mici, până la firme naționale și multinaționale – toată tehnologia de care au nevoie pentru a-și îndeplini misiunea.

Portofoliul UPC dedicat companiilor:

  • Acces la internet de mare viteză (75 Mbps – 10 Gbps)
  • Soluții securizate de transfer de date
  • Servicii de voce, voice over IP
  • Televiziune digitală, Hospitality TV, Info Channel
  • Pachete complete de servicii de comunicații dedicate companiilor mici și mijlocii
  • Servicii dedicate operatorilor: Voice transit, IP transit, linii închiriate, IP peering
  • Buclă locală

Vedeți aici toate ofertele de servicii de comunicații ale UPC. Dacă doriți, alegeți-o pe cea care se potrivește cel mai bine companiei voastre. Apoi stați pe net și uitați-vă la televizor până vă faceți plinul, dar, nu uitați, când vă întâlniți cu prietenii sau cu familia, uitați de transmisiile de date și reactivați transmisia de stări și sentimente.

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus