sâmbătă , 21 iulie 2018

Despre nevoia omului de a se plimba

Mi-e greu să cred cât timp a trecut de când n-am mai scris un articol pentru voi. Am scris zeci, în perioada în care am lipsit de aici, dar pentru o altă audiență și din obligație: am un loc de muncă de 40 de ore pe săptămână, dar programul meu e cam elastic, așa că, într-o formă sau alta, ajung să muncesc aproape non-stop.

Nu mă plâng, chiar deloc. Muncesc cu multă plăcere și pasiune, poate cam prea multă, dar eu așa sunt, pătimașă – totul sau nimic. Dacă stau să mă gândesc, n-am avut niciodată un loc de muncă pe care să-l tratez doar ca pe un loc de muncă. Mereu m-am aruncat în joburile mele cu totul și toate au meritat – știți de ce? Nu pentru că toți oamenii pentru care am muncit mi-au făcut vreo statuie, ci pentru că doar așa am putut progresa. N-am muncit ca o nebună pentru alții, am muncit pentru mine. Faceți cea mai bună treabă de care sunteți în stare, pentru voi!

***

În rest, poate vă întrebați ce mai fac. Mă plimb. Cum prind ocazia și cât pot de mult! Nu reușesc să fac plimbări lungi decât cam o dată pe săptămână – duminica – dar atunci sunt plimbări de șase-șapte ore. Merg pe jos până-mi amorțesc picioarele, apoi mă opresc un pic și iar mai merg. Am o poftă teribilă de umblat pe jos, indiferent de vreme. Fac și sport, mă uit la filme, mai citesc câte o carte, dar simt că plimbatul e singurul care mă resetează și mă relaxează cu adevărat.

Am fost și în Charleston, de curând, chiar de Paștele nostru. Nu mai ieșisem nicăieri de când am fost în România, anul trecut, și visam la două-trei zile undeva, departe de Atlanta. Am avut două ghinioane – pe drum încolo, ni s-a stricat mașina și a început și să plouă cu spume, până a doua zi, noaptea. Un vifor de nedescris, că doar Charleston e la ocean, și un frig ca de noiembrie la Brașov. Nu mi-a păsat. Mașina am reparat-o acolo, iar ploaia, vântul și frigul le-am ignorat și am mers pe jos peste tot. A treia zi, s-a uscat și s-a făcut mai cald, așa că am umblat și mai mult și am văzut zone din Charleston pe care nu le știam.

Am făcut enorm de multe fotografii. Dacă ne știm și pe Instagram, poate le-ați văzut. Dacă nu, vă invit să le vedeți aici – Charleston e o bijuterie, cred că-mi place acum mai mult decât Boston.

Unde vă recomand cel mai mult să mergeți, dacă ajungeți în Charleston? Știți că am gusturi cam bizare: locul meu favorit rămâne cimitirul Bisericii Unitariene, cea mai veche din oraș și una dintre cele mai bătrâne din sudul Statelor Unite. V-am povestit mai multe aici. Am descoperit din întâmplare acest cimitir, o grădină plină de istorie și mistere, unde m-am întors de fiecare dată.

***

Mâine e duminică, nu voi munci decât puțin, dimineață, și-apoi ghiciți ce plănuiesc: să-mi distrug iar picioarele și să mă întorc acasă la miezul nopții, frântă și bucuroasă!

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus