sâmbătă , 25 noiembrie 2017

Dintr-o noapte de Crăciun

Craciunfoto

La mine e încă noapte, de fapt, o fi spre dimineață deja? Ia uite, e trecut de 4.00 și nici gând să merg la culcare, nu mi-e somn, mi-e doar bine și liniște, și-așa vă doresc și vouă.

Mi-aduc aminte, habar n-am de ce, de o noapte de Crăciun de-acum cine știe cât timp, trebuie să fi avut vreo patru ani, poate. M-am trezit când era încă întuneric afară, cu gândul că am adormit și l-am ratat pe Moș Crăciun, deși le dădusem de grijă alor mei să nu care cumva să nu mă trezească atunci când vine. I-am strigat să mă audă din camera cealaltă și a venit Padre – nu știu cum de-a venit el, că mama era mereu cea prezentă – și mi-a zis, cum spun toți părinții: „Aaaa, pai a trecut Moșu’ pe aici, dar a plecat, că avea drum lung de făcut, îți dai seama că în noaptea asta el trebuie să ajungă la toți copiii! Culcă-te la loc și te uiți dimineață să vezi ce ți-a adus!” Și-așa de tare m-am supărat, mi-a venit să plâng de ciudă. „Hai, mă, tată, doar ți-am zis clar să mă trezești!”

Foarte vie mi-e în minte supărarea aia de copil, mi-a rămas în amintire ca o ocazie unică, un moment pe care, dacă nu ești acolo să-l trăiești, îl ratezi pentru totdeauna, căci nu se mai întoarce (deși, în anii următori, l-am văzut pe Moș Crăciun de câteva ori). Mi-a rămas în minte chestia asta, acel moment ratat, irepetabil, la fel ca timpul pe care l-am avut cu taică-meu și pe care nimeni, niciodată, n-o să ni-l dea înapoi, să facem altceva cu el, nu ce-am făcut noi. Să ne spunem, poate – azi, dac-ar mai fi – „Crăciun fericit!”, să fim mai puțin orgolioși și răi de gură, să râdem mai mult, să nu ne mai rănim, să nu ne pierdem (pentru nimic).

E bine că-mi amintesc, din când în când, să am mare grijă ce fac cu timpul și cu momentele unice pe care mi le-aduce. Pentru că, știți ce? E adevărat că, după iarna aia, l-am văzut pe Moș Crăciun de mai multe ori, dar n-a fost niciodată Moșul ăla, de atunci, din noaptea aia în care taică-meu a venit – și e singura oară când îmi amintesc să fi venit când l-am strigat… A venit lângă patul meu și m-a liniștit, și m-am dus la culcare îmbufnată, dar am dormit avându-i pe amândoi părinții în camera cealaltă, lucru care azi – dac-ar mai fi – ar fi un moment unic, din care n-aș vrea să lipsesc.

Semnat de

2 comentarii

  1. Corina te felicit, ai harul de ati depana amintirile, traindu-le cand le scrii si facandu-ne pe noi cititorul, sa ne retraim propriile amintiri, devenind pentru o clipa si noi copii. Nu degeaba se spune ca, copilaria nu are varstra, o poti retraii pe tot parcursul vietii si fericiti sunt aceiea care au acest noroc, tu si Nuti puteti sa va declarati norocosi. Ma gandesc ce norocosi vor fi copii tai, avand asa o mama sa le insufle dragostea si iubirea pentru frumos si ce-i dragi vouo. LA MULTI ANI !

  2. Va multumesc foarte mult! Ma bucur ca gasiti cate ceva interesant sau placut de citit aici, pe site. Inseamna mult pentru mine faptul ca sunteti aici.
    An Nou fericit si norocos sa aveti!

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus