luni , 20 noiembrie 2017

„Divergent: Allegiant” – A treia oară e un pic mai rău

allegiant

„Lumea clădită acum 100 de ani în jurul celor cinci facțiuni a început să se clatine, iar bătălia pentru umanitate începe. Un film senzațional, Divergent: Allegiant, din 11 martie în cinema!”

Așa glăsuiește comunicatul oficial, suficient cât să-ți dea brânciul necesar pentru a te înființa cu popcornul în brațe (sau cu McPuișorul în geantă, după caz) într-o sală cu ecran uriș și sunet care-ți sparge timpanele.

Eu ce să zic despre această a treia producție a seriei „Divergent”? Păi, zic că e oleacă mai slabă decât primele două, care mi s-au părut mai închegate ca acțiune și mai profunde ca mesaj. Minunile făcute pe computer sunt și de data asta spectaculoase, dar parcă prea scremute, zici c-a stat un manager cu biciul pe băieții de la butoane, doar-doar or scoate săracii (vorba vine) ceva nemaivăzut, că altfel nu pupă salariu. Și astfel s-a născut, cred, ideea acelor drone cam de joc video infantil, o să vedeți voi la ce mă refer.

Mai spun și că Theo James e tot mai sexy și nu-și dezamăgește admiratoarele. Nu-i genul meu de mascul, doar am constatat suspinele feminine din sală, la fiecare scenă mai cu pectorali la vedere. Mai ocupată eram să mă minunez cum se face că Shailene Woodley are chip bucălat, de mâncătoare de clătite, și trup fit, de mâncătoare de răbdări prăjite. Mi-a fost dor și de Kate Winslet, fară ea povestea a pierdut mult din farmec. Ce păcat că în ultima vreme e prea ocupată cu jucatul în filme bune…

Mă rog, una peste alta, „Divergent: Allegiant” nu-și va dezamăgi prea tare fanii, nu vă luați după mine, știți că sunt ușor de dezamăgit, mai ales dacă mă prinde seara vizionării obosită și sictirită din motive ce nu țin de cinema. Mai mult, scenariștii au lăsat loc berechet pentru aventuri viitoare ale seriei, așa că pentru următorul film poate găsesc în tolba cu inspirație o poveste mai densă și mai sofisticată, că de buget de tocat pe efecte speciale sigur nu duc lipsă.

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus