Trupa Bazzar şi prietenii lor – Jimmy, Luis Gonzales şi Xabier Huarte Ruiz îşi unesc vocile pentru o cauză nobilă: campania „Donează un zâmbet”, eveniment care va avea loc pe 3 noiembrie, începând cu orele 22.00 în clubul Old City din Centrul Vechi al Capitalei. Preţul biletului de intrare este 10 lei, fondurile rezultate din vânzări urmând a fi folosite pentru cumpărarea de alimente și hăinuțe groase celor 40 de copii aflaţi în centrul social „Mia’s Children”.
„Mia’s Children” este o organizaţie non-profit, înființată pentru a îndeplini un vis al Miei Scarlat, pe care copiii o numesc „mama Mia”, acela de a oferi şansa la un trai decent copiilor care au avut nenorocul de a se naşte în locul nepotrivit. Abandonaţi sau abuzaţi, privaţi de bucurii, proveniţi din familii care nu i-au dorit niciodată sau ai căror părinţi nu le pot oferi hrană, educaţie, haine şi, de cele mai multe ori, nici sprijin psihic adecvat, cei 40 de copii ai Miei au povești de viaţă şocante. Un micuţ a fost găsit abandonat lângă un copac, la marginea drumului, când avea doar două zile, iar altul este atât de traumatizat, încât se teme şi de apa care curge la robinet. Pentru Mia, aceşti 40 de copii sunt totul, iar ea este totul pentru ei.
De la abuzuri fizice și emoţionale, până la diferite forme de exploatare, deseori aceşti copii s-au luptat pentru a supravieţui în condiţii îngrozitoare. Discriminați, blamați, etichetați de societate, copiii Miei poartă răni sufletești şi fizice dureroase, obstacole dificil de depășit în dezvoltarea și transformarea lor în adulţi fericiţi şi sănătoşi.
Copiii care vin la „Mia’s Children” sunt, de multe ori, marcaţi de lipsa de igienă, aflați într-o stare fizică precară, cu probleme dificile, de la paraziţi și malnutriţie, la infecţii sistemice, hepatită sau alte boli grave. Personalul Mia’s Children se asigură că fiecare copil primeşte îngrijirea medicală potrivită şi controale medicale regulate. Totodată, copiilor le sunt asigurate mese potrivite, gustări şi vitamine. În casa „Mia’s Children”, cei mici au parte de educaţie, consiliere, cursuri de artă, canto, creaţie literară, teatru sau activităţi sportive.
Eforturile care se depun pentru a asigura copiilor confortul necesar sunt supraomeneşti, de aceea au nevoie de ajutor pentru a trece cu bine peste iarnă, cu burticile pline și îmbrăcaţi cu haine groase.
La iniţiativa Black Card Events, trupa Bazzar şi prietenii lor – Jimmy, Luis Gonzales şi Xabier Huarte Ruiz – au decis să se implice în strângerea de fonduri pentru ajutorarea celor 40 de copii aflaţi în grija fundaţiei „Mia’s Children”. Petrecerea caritabilă din clubul Old City va începe la orele 22.00 şi va continua până dimineaţă, pe ritmurile alese de DJ Kriss. Cu doar 10 lei plătiți la intrarea în club puteți oferi celor mici zâmbetele care le-ar face copilăria mai ușoară.
Rezervările pentru concert se pot face sunând la numărul de telefon: 0729.377.774.
Semnat de LaRevista.ro