vineri , 15 decembrie 2017

Dor de pisici

corina stoica

N-am pisici aici, e doar un motan negru și foarte șmecher care își face rondul prin preajma casei, în fiecare zi – îl vad mereu de la geam sau de pe verandă, dar mă ignoră.

N-am reușit să mă împrietenesc cu el, pare că e plecat cu treabă mereu și n-are timp să se oprească. În rest, nici urmă de mâță pe nicăieri, așa că de fiecare dată când ajung în Kennesaw, la Henry (aveți video cu el pe Facebook), stau de vorbă cu ăsta mic pe care-l vedeți în fotografie.

Mă rog, nu-i chiar mic, are 16 ani, dar se ține mai bine ca Sean Connery! Dacă vreți să-i știți secretul: Henry nu l-a dus la veterinar de vreo 10 ani, nu-i dă niciodată medicamente, îl lasă zilnic să se plimbe și să se joace în aer liber și-l hrănește cu cea mai bună mâncare. Stumpy, că așa îl cheamă, nu face decât să miaune toată ziua că vrea ba afară, ba în casă, așa că Henry e ușier de meserie. Un fel de sclav căzut în venerație pentru pisoi, gata să-i satisfacă orice capriciu, cum facem toți ăștia subjugați de burtici pufoase și sclifoseli adorabile.

stumpy

Mi-e dor de mâțele mele de acasă, de mâțele din lumea-ntreagă, de zici că mi-a luat cineva drogul preferat. Exagerez, desigur, dar nu credeam că mi se poate face atâta dor de pisici. Îmi iau doza de răsfăț o dată pe săptămână, cu Stumpy, dar visez la o noapte faină de iarnă în care să mă bag sub plapumă și să adorm în tors de pisică (și-apoi să mă trezească la 5.00, să-i deschid ușa).

***

Urmăriți jurnalul meu american și pe Facebook, sub hashtag-ul #corinainamerica!

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus