Dosar de frumuseţe: Alina Grozea

Mă ţin de săptămâni întregi să scriu acest material – şi Corina, săraca, a renunţat să mă mai întrebe de el. Însă mi-e nu ştiu cum ca după atâtea articole motivaţionale, revelatoare, care au aparut deja la această nouă rubrică, scrise de femei împăcate cu ele şi mândre de frumuseţea lor mai greu sau mai uşor dobândită, să vin eu aici cu ale mele, cu detalii deloc decorative, cu păţanii dureroase, cu lucruri care se spun rar şi în şoaptă şi în niciun caz pe blogurile de beauty. De ce o fac, totuşi? Pentru că ştiu că nu sunt singura care s-a luptat cu astfel de probleme, nu sunt singura care are complexe şi dacă, prin cele mărturisite de mine, pot să ajut pe cineva, fie. Pregătiţi-vă pentru un text lung – m-am apucat de scris, așa că vărs tot, altă dată nu ştiu dacă voi mai găsi curajul necesar.

Tenul meu, pacostea mea

Pe fondul unei moşteniri genetice nefaste (şi mama, şi tata au suferit de aceeaşi problemă) şi poate şi pe alte fonduri, că nimeni nu ştie exact, de vreo 20 de ani mă lupt cu o acnee severă şi cu urmele ei: cicatricele postacneice.

Până pe la 13 ani am avut un ten ca piersica, fără pori, cum au toate preadolescentele. Eram şi frumuşică rău, băieţii săreau pe mine să mă pupe – săreau la propriu, nu la figurat. Îmi amintesc că la ziua unei prietene, atâta mă hlizeam şi mă fâţâiam prin fața a doi băiețandri, conştientă de farmecele mele cu zvâc de Lolită, încât unul dintre puştani n-a mai rezistat şi s-a năpustit, practic, la mine, acoperindu-mă cu sărutări de-alea inocente – executate repezit, mărunt şi cu buzele lipite. Cu greu am scăpat din prinsoarea lui, ofticată că mândrul mă trăsese cam rău de pletele mele castanii şi lungi până-n talie. Aceasta este prima şi ultima mea amintire din viaţa în care eram în stare să înnebunesc (pui de) masculi, c-o privire şi-o unduire de şolduri pătrăţoase – că eram slabă-moartă.

Şi-apoi, parcă peste noapte, parcă printr-un coşmar din care nu m-am mai trezit, totul s-a schimbat. Fața mi-a înflorit – ăsta era, pe vremea aia, un eufemism foarte drăguţ şi des folosit pentru a descrie un ten cu probleme. Apropo, creativi de la Avon: „Crema care-ţi face tenul să înflorească“ e de porc. Nu maglavaisul, ăla o fi minunat, ci expresia. Comunicaţi exact contrarul a ceea ce v-aţi propus, iar poza aia cu un bulb de floare ce ţâşneşte din por… yac. Numai ideea de netezime şi catifelare nu ţi-o insuflă!

Dar să ne întoarcem la oile noastre şi la bubele mele. Din frumoasa-frumoaselor devenisem muma-pădurii. Eram plină de coşuri şi coşuleţe, unele mai vineții decât altele, unele mai dureroase decât altele. La şcoală copiii erau răi, iar eu eram tristă. Din campioană la recitări şi vorbăreaţa clasei, am devenit în scurt timp o închisă în mine și aşa am rămas până azi.

Am început, în acea perioadă, pentru că eram disperată, lupta şi circul tratamentelor de tot felul, unul mai chinuitor şi mai nefolositor decât altul. Am fost la cosmetică, pentru extragerea comedoanelor (mare greşeală). Am făcut autovaccin la institului Cantacuzino (vax). Mi s-a luat sânge din mână şi mi s-a băgat în popou, în aceeaşi şedinţă, vreme de vreo zece ședințe (groaznic). M-am spălat cu săpun cu sulf, cu săpun de casă, cu săpun antibacterian, m-am dat cu cremă pentru vaci (Mibazon, nu glumesc), mi-am pus pe față roşii, castraveţi, bicarbonat, pipi (da!). Încerc să-mi amintesc cu ce „terapii-minune” m-am torturat ani la rând şi zău dacă-mi doresc să retrăiesc, fie şi mental, toate aceste detalii. Am fost la medici dermatologi diverşi şi am ieşit plângând din cabinetele lor. Ce-am învăţat eu din aceşti ani de bâjbâială dermo-cosmetică şi ce-mi doresc să înveţe şi alţii aflați în situația mea? Iată:

• Sub nicio formă să nu mergi la cosmeticiană să te pigulească ea. Mai ales dacă ai o formă gravă de acnee, pustuloasă, nu două-trei coşuleţe, acolo. Să vă zic că pe mine m-a scobit una, săptămâni în șir, cu un ac dezinfectat cu flacăra de la brichetă? Nu va mai zic…
• Acneea nu trece „când îţi vine ciclul“, „când te măriţi“ sau „după ce o să faci primul copil“. Mă rog, ultima variantă n-am experimentat-o (a doua, cu măritatul, se referă la sex), deci nu ştiu dacă e adevărat. Dar cum să spui, tu, medic, aşa ceva, unei copile de 14-15 ani?
• Acneea nu se face de la praf, de la ciocolată, de la cartofi prăjiţi. Deşi o igienă riguroasă şi-o dieta sănătoasă ajută la ameliorarea situaţiei. Minuni însă nu fac.
• Folosirea săpunurilor şi substanţelor puternic degresante face mai mult rău decât bine. Abia la maturitate am învăţat cum stă treaba cu Ph-ul neutru şi că nu e ok să mă dau cu spirt medicinal pe faţă și să mă frec cu tot feluri de săpunuri care iau pielea de pe tine, dar coșurile tot acolo rămân.

Acum ştiu că dacă aş fi fost sfătuită mai responsabil în adolescenţă şi nu m-aş fi supus, ca un cobai, tuturor experimentelor păguboase și sfaturilor tembele oferite medici proști şi de vraci de ocazie, tenul meu ar fi arătat azi mult mai bine. La analize hormonale nu m-a trimis nimeni, eu am citit despre ele și am decis sa le fac, și așa am aflat că eram praf la capitolul ăsta, iar problemele cu fața din cauza dezechilibrelor hormonale profunde încep să coacă.

De acnee m-am vindecat, în proporţie de vreo 90% (pentru că de boala asta nu scapi 100% niciodată), abia pe la 35 de ani, cu ajutorul unui medicament numit Acutanne. Vă rog eu însă foarte insistent să vă documentaţi serios înainte de a apela la această medicaţie extrem de puternică şi cu efecte secundare scrise pe cinci metri de prospect. Oricum, aceste pastile nu se pot cumpăra fără reţetă şi nu sunt indicate:

• femeilor gravide sau celor care vor să facă copii în mai puţin de doi ani de la încetarea tratamentului (tratamentul determină malformaţii grave ale fătului!);
• celor care suferă de afecţiuni renale şi hepatice (ficatul şi rinichii sunt suprasolicitaţi);
• celor care suferă de afecţiuni psihice – pot cauza ori adânci stările depresive.

Eu n-am avut nicio problemă, pentru mine raportul riscuri/ beneficii a fost favorabil unui tratament care a durat cam doi ani. Fața mi s-a curăţat (deşi pielea de pe corp şi buzele se deshidratează de fac solzi), iar azi îmi mai ies aşa, ocazional, coşuleţe, ca oricărei persoane cu ten gras: înainte de ciclu, în perioadele de stres sau din senin, naiba ştie de ce. Oamenii au ajuns pe Lună, dar un tratament care să vindece pe deplin acneea nu s-a inventat încă.

Acesta fiind „materialul“, cum îl întreţinem? Păi, cu produse cosmetice de calitate, cu creme dedicate tenului gras şi acneic, cu loţiuni tonice uşor astringente, cu un fond de ten matifiant bun (acum folosesc Vichy Dermablend 3D, dar mă înțeleg excelent și cu Flower Perfection de la Burjois, cu fondul de ten compact, 3 in 1, de la Avon, iar pe caniculă sau când n-am chef de prea multă „tencuială“, crema CC de la Elmiplant e tot ce-mi trebuie). Pentru mine, nu contează prețul sau brandul, fac experimente, caut mereu alte şi alte produse încercând să găsesc unul de care să mă îndrăgostesc. Nu am găsit până acum, nu sunt fidelă când vine vorba de cosmeticale. 🙂

Rolling în the deep…

Am spus mai sus că acneea nu pleacă fără să lase urme. Cel puţin în cazul meu, a lăsat unele cam adânci, cărora, după vindecarea (aproape) completă a leziunilor, am încercat să le vin de hac. Şi iar am luat la rând, cu eforturi financiare cumplite pentru familia mea, toate tratamentele care promiteau că refac structura tegumentului şi că mă transformă, dermatologic vorbind, în sora mai scundă și mai brunetă a lui Nicole Kidman cea cu ten de porțelan. Aş! Am cheltuit mii de euro pe: dermabraziuni de tot felul, laserterapie cu CO2, laserterapie Fraxel și alte laserterapii. Nu dau amănunte, căutaţi voi pe Google. Scumpe, dureroase şi cu rezultate ce nu justifică sacrificiul bănesc. Adică, atenuări abia vizibile ale cictricelor.

De curând, tot căutând pe net soluţii moderne pentru problema mea, am citit despre această jucărie: dermarollerul. Dispozitivul arată ca în poza de mai jos (e chiar modelul cumpărat de mine), adică are o coadă, de care-l ţii, şi un cap „ţepos“ – o rolă cu sute de ace din titan, de diferite dimensiuni.

Ce face, mai exact, drăcia? Acţionează mecanic şi, prin acele microînțepături, pielea este stimulată să se regenereze. Acele foarte fine, făcute din metal chirurgical sau titan, pătrund, prin apăsare, în straturile de suprafaţă ale pielii, şi organismul, sesizând el chestia asta, ce face? Începe să producă repejor colagen, ca să vindece acele răni. Şi le vindecă respectând tiparul iniţial – astfel, celulele nou formate le înlocuiesc pe cele „stricate” de coşuri, de riduri sau de răni.

În funcție de problema pe care o ai şi de ce anume vrei să remediezi, îţi alegi un roller cu o anumită dimensiune a acelor. Cele de 0,5 -2 mm pătrund mai adânc în piele şi sunt recomandate pentru înlăturarea cicatricelor profunde, cum sunt cele lăsate de acnee sau de răni care s-au vindecat urât, iar cele cu ace de 0,3-0,5 mm dau un reset pielii atenuând ridurile fine şi împrospătându-i peste noapte aspectul. Există și rollere cu ace de 2,5 mm, dar pe acelea le folosește doar nenea doctorul, la clinică, pentru corp, în tratamentul cicatricelor lăsate de răni și în tratamentul anticelulitic. Legenda spune și că după tratamentul cu roller, dacă aplici crema pe care o foloseşti de obicei (hidratantă, antirid, nutritivă etc), efectul ei va fi mult intensificat.

Nu vreau să mă dau expertă, n-am apucat să mă roluiesc decât de câteva ori până acum, dar pe bune că simt că pielea mea s-a mai netezit, că e mai luminoasă şi că nu se mai îngraşă aşa de rău!

Ce trebuie să reţii (dar mai caută şi tu amănunte pe Google şi vizionează filmuleţele multe de pe YouTube):

• Nu te rolui (verb inventat de fanii acestei tehnici) mai des de o dată pe lună, dar când o faci, fă-o serios. Dacă ai pragul durerii foarte jos, folosește în prealabil o cremă cu anestezic.
• Nu te speria dacă îţi curge sânge – e normal. Ai grijă însă ca toată operaţiunea să se petreacă în condiţii de igienă exemplară. Rollerul se dezinfectează şi înainte, şi după folosire, şi se păstrează doar în cutia lui originală!
• Nu folosi rollerul dacă ai leziuni acneice active! Aşteaptă să se vindece coşurile şi abia după aia treci la treabă.
• Fă tratamentul seara, ca să nu trebuiască să ieşi din casă imediat după aceea. Ideal ar fi să-l faci vineri seara şi să stai cuminte în weekend, fără expunere la praf şi fără machiaj.
• Este absolut firesc ca la o zi, două după roluire, pielea să devină uşor solzoasă, ca după o arsură solară uşoară. Începi să te cojeşti, pentru că, uraa, celulele noi şi sănătoase le înlocuiesc pe cele vechi şi câh.
• Nu te expune la soare după tratament! Roluirile se fac, de preferinţă, primăvara şi toamna.
• Dacă observi orice fel de reacţie adversă în afară de înroşirea pielii, mici sângerări şi tenul îţi e umflat şi a doua zi, întrerupe tratamentul şi mergi la medic.

Oricum, nu folosi rollerul până nu te consulți cu dermatologul tău. Cum, nu ai așa ceva? Remediază rapid situația! Mie mi-a dat undă verde Miruna Chelemen, doctorița în care mi-am pus toată încrederea și simpatia.

Fața-i de pe Venus, corpul de pe Marte

Dacă nu te-ai plictisit sau n-ai adormit până acum citind peripeţiile tenului meu imperfect într-o lume crudă şi avidă de perfecţiune, mai rezistă un pic, că am ajuns la capitolul corp. Mai exact, la pielea de pe el. Ei bine, eu cred că sunt un fenomen al naturii – pe cât de gras mi-e tenul, pe atât de uscată îmi este pielea din anumite zone ale corpului. Bunăoară, cea de pe mâini. E ca un fund de bebeluş, nu are pori deloc. Dacă s-ar putea, mi-aş lua pielea de pe mâini şi mi-aş trânti-o pe meclă, dar nu se poate. Eu am zis să întreb, totuşi, şi l-am întrebat pe profesorul Lascar, cel mai tare chirug plastician de pe la noi. „Da, tehnic, se poate, dacă vrei să arăţi ca Michael Jackson“, mi-a zis omul, şi atunci m-am lăsat păgubaşă.
Aşadar, mâinile mele înghit tone de cremă, şi numai de-aia superhidratantă, onctuoasă. Acum mă mâzgălesc, peste zece minute pielea mai vrea un pic, aşa de uscată şi nesătulă e. Umblu deci în permanență cu o cremă de mâini în geantă. Îmi place mult una pe care scrie 35 – Mango Sunrise şi care se găseşte doar în magazinele Marionnaud. Ziua mea e pe 2 iunie, mulţumesc de întrebare.

Pe picioare, tot sete mare. Aici intervine măria-sa crema de corp, în cantităţi industriale şi dumneaei. Am încercat toate brandurile, toate texturile, am dat pe mine cu tot ce se putea da, însă n-am suspinat decât după o singură cremă: Girlfriend de la Sabon. Data naşterii o găsiţi mai sus.

Și, la cât am dat din casă până acum, ce mai contează încă o mărturisire care îmi va înjumătăţi lista de Facebook (presupunând că cealaltă jumătate nu va citi niciodată textul ăsta)! Ei bine, iat-o: nu folosesc zilnic gel de duş. Atunci măcar săpun? Nu, nice try. Asta nu înseamnă că nu mă spăl. Mă spăl şi mă săpunesc zilnic, de mai multe ori pe zi, în zonele esenţiale, ştiţi voi care sunt alea. Dar şi acolo folosind cele mai fine produse. Însă nu stau să mă frec pe corp din sculare până în culcare cu buretele îmbibat în chestii care fac clăbuc. Pielea îşi reface astfel mai în voia ei stratul lipidic, nu se mai usucă aşa de rău, nu mai e solzoasă şi e plăcută la atingere. De ce s-o chinui cu atâta frecuş, mai ales dacă peste zi nu te tăvăleşti în noroi sau nu eşti de meserie zugrav? O dată la două zile frec şi eu la ea ca la balamuc, cu burete de-ăla aspru, anticelulitic. Cu focus pe coapse, dar și pe coate și genunchi, să nu facă zgrumț. În rest, dacă nu-s peste 30 de grade afară, apă chioară şi atât! Cu excepţia axilelor, tălpilor şi zonelor unde nu te vede soarele decât dacă faci plajă la 2 Mai.

După duș, deodorant (Dove), cremă de corp şi, neapărat, cremă pentru călcâie (oricare). Dacă le ai crăpate rău şi aspre, dă-te seara cu multă cremă hidratantă specială pentru picioare, apoi pune-ţi o pereche de şosete subţiri, din bumbac, şi dormi cu ele. A doua zi, „bebe“ va scrie pe tălpile tale, aşa de catifelate se fac!

Am uitat să povestesc în primul paragraf despre ochi şi buze – tot ale mele sunt, deci pot să zic aici. Sunt absolut dependentă de cremele şi gelurile anticearcăn. Nu m-a vindecat niciuna de punguţa pe care o am sub ochiul stâng, dar perseverz. Mă dau în fiecare dimineaţă şi seară, e ca spălatul pe dinţi. Buzele, rămase cu o sensibilitate după tratamentul cu Acutanne, ţipă după strugurel toată ziua bună ziua. Le ofer ruj hidratant şi le-nchid gura, na! Dar vor şi seara niţica unsoare… de la Nivea (Repair) sau Sabon.

Pletele mele, doar cum vor ele

Am ajuns şi la capitolul păr. Un capitol la care am suferit iar toată viaţa, de data asta dintr-un capriciu: îl am foarte drept şi l-am vrut întotdeauna creţ. La 15 ani l-am făcut prima oară permanent (ca să semăn cu Sandra) şi aşa m-am prezentat la liceu. Dacă n-aş fi fost o elevă foarte bună (la mine nu ţinea aia cu „n-ai învăţat lecția, domnișoară, dar ai avut timp să te-ncrețești la păr”), probabil aş fi fost dată în şuturi afară din clasă. Numai că eu m-am organizat mereu foarte bine, îmi făceam zilnic timp să învăţ, dar și să mă încreţesc, să mă rujez, să mă împopoțonez. Şi să-mi scurtez sarafanul ca să-mi etalez picioarele aschilambice, despre care un băiat pe care-l iubeam îmi spusese că sunt frumoase.

Revenind la părul meu, are, săracul, şi părţi bune, şi părţi proaste. Partea cea mai bună e că nu cade mult şi a rezistat eroic la ani de încreţit şi de vopsit în toate culorile. Partea cea mai proastă e că am albit de la 25 de ani. Nu mai ştiu care e culoarea mea naturală, că n-am mai văzut-o din adolescență, cred că un castaniu destul de simpatic.

Îl spăl la două zile, pe el, pe păr, pentru că scalpul se îngraşă repede, are şi el păcatul tenului, nu putea să semene cu mâinile!
Şi, de puţină vreme, am făcut o pasiune pentru uleiuri! Până acum, având părul gras, le asociam cu ceva ce sub nicio formă nu trebuie să ajungă nici măcar în preajma căpățânii mele! Bine că m-am deşteptat la timp şi pot să mă bucur astăzi de binefacerile unui produs pe care îl iubesc: Exquisite Oil de la Matrix. Este un ulei pentru păr fragil, cum e al meu, are şi efect de volum (nu mă întrebaţi cum), textura părului este mult îmbunătăţită de când îl folosesc, adică de vreo doi ani, şi-i dă şi luciu.

Tot de puţină vreme nu mai pot trăi fără peria rotundă, electrică, pe care o car cu mine şi-n concedii. La ce foloseşte ea nu mai e nevoie să spun, însă pentru mine a fost o revelaţie după ani la rând în care m-am chinuit în fel şi chip să dau formă şi volum coamei mele pleoștite. Mai ales că la coafor nu-mi place să mă duc, ajung acolo doar când am nevoie să mă tund sau când mi se pune pata să-mi fac şuviţe. Și cum ajung, nu ştiu cum să fac paşi mai repede. Detest scaunul ăla de spălat pe cap care-mi dă dureri cervicale, nu, mulţumesc, nu vreau să-mi faceţi masaj, vreau să mă şamponaţi odată şi să mă lăsaţi să dispar naibii de-aici. Apoi hârșt, hârșt cu foarfeca şi gata, pa. Dacă am venit cu gând de vopsit, e jale, trebuie să vin şi cu un distonocalm, că nu suport ideea de a pierde patru ore la „stilist“. Şi o operaţie pe cord deschis cred că durează mai puțin.

Cam atât, că s-a făcut noapte şi pic de somn. Ăsta-i dosarul meu de frumuseţe, de urâţenie, de zbatere şi de răsfăţ deopotrivă. Dacă cineva are ceva de învăţat din el, nu pot decât să mă bucur.

***

Citiți și interviul-portret cu Alina Grozea, AICI! 

Semnat de Alina Grozea