sâmbătă , 25 noiembrie 2017

Ediţie eveniment Garantat 100%: actorul Klaus Maria Brandauer, în dialog cu Cătălin Ştefănescu

Klaus Maria Brandauer

După o ediţie specială dedicată lumii filmului, la Garantat 100% de duminică, 28 iunie, Cătălin Ştefănescu stă de vorbă cu cel care a făcut roluri legendare în Mefisto, Never Say Never Again, Out of Africa sau Colonel Redl. De la ora 24.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+    

Ediţie eveniment în această duminică la Garantat 100%: Klaus Maria Brandauer, unul dintre marii actori de teatru şi de film ai lumii, este invitatul special al lui Cătălin Ştefănescu la ultima ediţie în premieră a sezonului. Duminică, 28 iunie, de la ora 24.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+, urmărim un Garantat 100% înregistrat la Sibiu, unde tocmai s-a încheiat ediţia a 22-a a Festivalului Internaţional de Teatru şi unde Klaus Maria Brandauer a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor.

Klaus Maria Brandauer s-a născut în 1943, în Austria. Multă lume îşi aminteşte de rolurile sale legendare din Mefisto, Never Say Never Again (din seria James Bond), Out of Africa, alături de Merryl Streep şi Robert Redford, sau Colonel Redl. Dar Klaus Maria Brandauer a făcut filme şi din ipostaza de regizor.

„Invitatul nostru este însă şi un excepţional actor de teatru, şi profesor la Max Reinhardt Seminar de la Viena. Din lista absolvenţilor acestei şcoli de teatru, de-a lungul timpului, am să amintesc doar câteva nume – Hedy Lamarr, Pola Negri, Senta Berger, Marlene Dietrich, Martin Esslin, Friedrich Wilhelm Murnau sau, mai nou, excelentul actor Christoph Waltz”, completează Cătălin Ştefănescu prezentarea invitatului său la Garantat 100%.

Klaus Maria Brandauer a fost nominalizat la premiile Oscar şi BAFTA şi a câştigat un Golden Globe. Vorbeşte fluent, în afară de germană, engleza, franceza, maghiara, italiana. Iar pentru înregistrarea Garantat 100% de la Sibiu, actorul a acceptat să poarte discuţia cu Cătălin în limba engleză, deşi interviurile sale în limba engleză sunt rarisime.

La Sibiu, Klaus Maria Brandauer a jucat în spectacolul Ultima bandă a lui Krapp, de Samuel Beckett, în regia lui Peter Stein, şi a bucurat publicul cu prezenţa sa şi la Gala Festivalului Internaţional de Teatru.

„Doamnelor şi domnilor, suntem onoraţi să-i spunem bun venit la Garantat 100% actorului Klaus Maria Brandauer!” – este invitaţia lui Cătălin Ştefănescu pentru duminică, ora 24.00. Neapărat de văzut – la TVR 1, TVR HD şi TVR +.

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus