sâmbătă , 16 decembrie 2017

Efectele negative ale Facebook: depresie, invidie, însingurare și lene

Face

Depresie, invidie, însingurare, lene, amânare. Tot mai multe studii dezvăluie efectele negative pe care rețeaua socială Facebook le are asupra vieții utilizatorilor săi.

De exemplu, un studiu realizat la Universitatea Gothenburg din Suedia arată că primul lucru pe care îl fac 70 % dintre persoanele care au un cont pe Facebook, atunci când deschid calculatorul, este să se conecteze la rețeaua socială. Persoanele de sex feminin sunt mai active în rețea, petrecând în medie 81 de minute zilnic postând, comentând și citind statusuri pe Facebook, în timp ce la bărbați, media atinge 64 de minute, scrie Business Insider.

Un alt studiu, condus de Universitatea Humboldt şi de Universitatea Tehnică din Darmstadt, Germania, a descoperit că vizionarea pozelor din vacanţe, veştile despre relaţiile şi succesul altora produc gelozie, sentimente de singurătate şi depresie. „Cercetătorii au găsit că una din trei persoane s-a simţit mai prost după ce a vizitat site-ul, şi mai nemulţumită de viaţa personală, în timp ce utilizatorii care au vizionat pagina fără să interacţioneze au fost afectaţi cel mai mult”, notează The Chicago Tribune.

Fotografiile de vacanță fac cel mai rău

De regulă, oamenii uită că prietenii lor virtuali de pe Facebook își cosmetizează existențele, care de cele mai multe ori par aproape de perfecțiune. Majoritatea utilizatorilor rețelei postează, într-un exercițiu de PR personal conștient, lucruri care le cresc capitalul de imagine. Dintre toate, oamenii de știință au stabilit că cele mai dăunătoare pentru starea psihică a celorlalți sunt fotografiile din vacanțe, care stârnesc resentimente – stări de invidie, regret și scăderea stimei de sine. Pe locul doi vin interacţiunile sociale în care utilizatorii văd cum unii primesc mai multe felicitări cu ocazia zilei de naştere, like-uri şi comentarii. Un alt efect negativ pe care Facebook îl poate avea asupra utilizatorilor îl constituie creşterea apetitului pentru consumul de produse alimentare nesănătoase, arata studiul a doi cercetători americani.

„Rapid Information Overlay Technology” sau sfârșitul intimității

Intimitatea este un alt domeniu afectat din viaţa privată a utilizatorilor Facebook. Un articol publicat în The Guardian afişează un material video în care este prezentată o tehnologie ce extrage informaţii de pe pagina de Facebook şi de pe alte site-uri de socializare. Sistemul, denumit „Rapid Information Overlay Technology”, poate afişa unde ai fost, ce îţi place, poate să determine lucrurile şi persoanele asociate şi să prezică un comportament viitor.

Nu în ultimul rând, este ştiut faptul că Facebook încurajează lenea şi amânarea. De cele mai multe ori, proiecte importante sunt încetinite de faptul că cei implicaţi petrec mult timp pe Facebook şi Twitter sau cumpărând online.

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus