joi , 16 august 2018

Elena Gheorghe, personaj de desen animat

elena gheorghe

Cântăreaţa Elena Gheorghe face primul pas în lumea cinematografiei împrumutându-i vocea sa micuţei Gerda, personajul principal din animaţia ,,Crăiasa Zăpezii, care va avea premiera în cinematografele româneşti pe 13 noiembrie.

,,Am un băiețel care în decembrie împlineşte patru ani. El este foarte entuziasmat când vine vorba despre cinematograf şi desene animate, de aceea s-a bucurat enorm când a aflat că voi pune voce pe o animaţie“, a declarat Elena, entuziasmată de noua sa postură artistică. „În Crăiasa Zăpezii sunt Gerda. Am primit cu mare bucurie această veste, pentru că de mult mi-am dorit să îmi împrumut vocea unui personaj animat. Cred că fiecare dintre noi se identifică într-o oarecare măsura cu Gerda: războinică, ştie ce vrea, pentru ca are mereu un scop bine definit şi luptă pentru el. Consider că toate desenele animate sunt educative.“

O adevărată eroină, Gerda este o fetiţă curajoasă, corectă şi foarte energică. Deşi a crescut la orfelinat, unde a fost mereu silită să muncească şi nu s-a bucurat de prea multă afecţiune, tânăra are o personalitate puternică şi a reuşit mereu să găsească resurse să-şi facă ziua mai frumoasă. Este mai tot timpul în conflict cu adulţii, iar pedepsele pe care le primeşte o transformă într-o persoană şi mai determinată. Luptă fără teamă pentru prietenii ei, pentru familie şi pentru adevăr. Îşi asumă fără şovăială responsabilitatea de a-şi salva fratele răpit de Crăiasa Zăpezii, iar călătoria ei va scoate la iveală secretul destinului măreţ care o aşteaptă.

Condusă de dorinţa de a construi o nouă lume, în care puritatea albului să înlocuiască emoţiile şi gerul polar să îngheţe sufletele oamenilor, Crăiasa Zăpezii va face orice pentru a-şi păstra împărăţia şi a distruge toţi artiştii care nu sunt de acord cu viziunea ei.

Animaţia prezintă călătoria plină de aventuri a micuţei Gerda care încearcă să îşi găsească fratele ţinut prizonier undeva în vasta întindere albă din ţinutul vrăjit de Crăiasa Zăpezii. De-a lungul drumului, Gerda se confruntă cu multe obstacole, dar cunoaşte şi noi prieteni de nădejde.

Așadar, dacă vreți să o însoțiți pe Gerda în aventurile ei pline de suspans și să ascultați vocea Elenei Gheorghe într-un registru artistic nou, sunteți așteptați cu mic, cu mare, în cinematografe, din 13 noiembrie.

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus