marți , 21 august 2018

Ernest Hemingway: „Odată ce scrisul a devenit viciul tău major, numai moartea îi poate pune capăt”

EHMain

Să fii jurnalist, în anii ’50, la The Paris Review, însemna să fii un tip tare norocos. Cei care au avut acest destin s-au bucurat de șansa de a-i intervieva pe unii dintre cei mai valoroși artiști ai epocii, oameni care au lăsat amprente de neșters în cultura universală. George Plimpton – jurnalist, scriitor, actor și unul dintre fondatorii prestigioasei reviste – a realizat, în 1958, cu trei ani înainte ca Hemingway să aleagă moartea, un interviu revelator pentru felul de a fi al autorului. Întâlnirea celor doi, concretizată într-un dialog fascinant, a fost readusă în atenția cititorilor The Paris Review de curând, când publicația a împlinit șase decenii de la înființare.

George Plimpton descrie, cu o atenție pentru amănunte pe care doar un observator al vieții o poate avea, universul creator al lui Ernest Hemingway, aflat, la momentul realizării interviului, în casa lui (video la finalul articolului) din San Francisco de Paula, o suburbie a Havanei. „Ernest Hemingway scrie în dormitorul casei sale. Are pregătită o cameră specială de lucru, într-un turn aflat în partea de sud-vest a locuinței, dar preferă să scrie în dormitor, urcând în turn doar atunci când personajele îl conduc încolo”, își începe Plimpton incursiunea în lumea scriitorului. Jurnalistul notează și faptul că, atunci când creează, Hemingway stă în picioare, în fața mașinii de scris. „Îi vine greu să vorbească despre scris – nu pentru că ar avea puține idei despre acest subiect, ci mai degrabă deoarece crede cu toată puterea că astfel de gânduri ar trebui să rămână neexprimate. (…) Pentru el, scrisul este o ocupație intimă, privată, care nu are nevoie de martori până ce opera nu e completă”.

Iată, totuși, câteva extrase din mărturisirile marelui scriitor, despre pasiunea care l-a făcut nemuritor.

Despre programul său de lucru: Când lucrez la o carte sau la o povestire, scriu în fiecare dimineață, imediat ce se face lumină. Nu e nimeni care să te deranjeze, e liniște și răcoare și te apropii de munca ta, încălzindu-te în timp ce scrii. Citești ce ai scris și, cum întotdeauna te oprești când știi ce urmează să se întâmple, continui de acolo. Scrii până când ajungi într-un punct în care încă mai ai sevă și știi ce se va întâmpla mai departe; te oprești și încerci să trăiești până a doua zi, când „lovești” din nou. Ai început la șase dimineața, să zicem, și s-ar putea să continui până spre prânz sau să termini înainte de amiază. Când te oprești ești la fel de gol – și în același timp niciodată gol, ci plin – așa cum ești după ce ai făcut dragoste cu o persoană pe care o iubești. Nimic nu te poate răni, nimic nu se poate întâmpla, nimic nu înseamnă ceva până a doua zi, când o faci din nou. Însă e greu să treci de așteptarea până a doua zi.

Despre detașarea de problemele din jur: Da, mă detașez total. Dar e nevoie de disciplină pentru a face asta, iar eu am dobândit această discplină. Ea trebuie să fie acolo.

Despre rescriere și corectură: În fiecare zi rescriu până la punctul în care m-am oprit. Când e totul gata, în mod firesc, treci prin tot ce-ai scris. Mai ai o șansă să corectezi și să rescrii când altcineva bate textul la mașină; astfel, îl poți vedea tipărit. Ultima șansă sunt șpalturile. Ești recunoscător pentru toate aceste șanse.

Cât de mult editează: Depinde. Am rescris sfârșitul la Adio, arme, adică ultima pagină, de 39 de ori până să fiu mulțumit. Problema era că trebuia să găsesc cuvintele potrivite.

Lipsește vreodată inspirația? Firește că da. Dar, dacă te-ai oprit atunci când știai ce urma să se întâmple, poți continua. Atâta vreme cât poți să începi, ești în regulă. Seva o să vină.

Despre locurile sale preferate de scris: Hotelul Ambos Mundos din Havana a fost un loc de lucru foarte bun. Această casă, de asemenea, e un loc splendid, sau a fost. Dar am lucrat bine peste tot. Vreau să spun că am reușit să scriu atât de bine cât am putut în circumstanțe diverse. Telefonul și musafirii sunt cei care-ți distrug munca.

2

Despre starea necesară scrisului: Poți scrie de fiecare dată când oamenii te lasă în pace și nu te întrerup. Sau, mai degrabă, poți s-o faci atunci când ești nemilos în legătură cu asta. Dar cel mai bine scrii atunci când ești îndrăgostit. Dacă e în regulă pentru tine, n-aș vrea să dezvolt subiectul.

Despre importanța siguranței financiare: Odată ce scrisul a devenit viciul tău major și cea mai mare plăcere, numai moartea îi poate pune capăt. Siguranța financiară, în cazul ăsta, e de mare ajutor, pentru că te ține departe de griji. Grija îți distruge capacitatea de a scrie. Boala e și ea rea, pentru că produce griji, care îți atacă subconștientul și-ți distrug rezervele.

Despre momentul în care și-a dorit prima oară să devină scriitor: Nu mi-l amintesc. Mereu am vrut să fiu scriitor.

Care este cel mai bun antrenament intelectual pentru cineva care vrea să scrie? Să spunem că persoana aceea ar trebui să iasă afară și să se spânzure, pentru că descoperă că a scrie bine este imposibil de dificil. Apoi, ar trebui dat jos din frânghie fără milă și forțat de propriul său eu să scrie atât de bine cât poate, pentru tot restul vieții sale. Cel puțin va avea povestea spânzurării cu care să înceapă.

Să încerci să scrii ceva cu valoare permanentă e un job full time, chiar dacă doar câteva ore pe zi le petreci scriind propriu-zis. Un scriitor poate fi comparat cu o fântână. Sunt atât de multe fântâni pe câți scriitori există. Important este să ai apă bună în fântână, și e bine să scoți din ea câte o cantitate moderată, decât s-o seci, și-apoi să aștepți să se umple la loc.

Despre timpul pe care-l dedică scrisului: Ți se pare că se tot scurtează, iar dacă-l irosești, ai senzația că ai comis un păcat pentru care nu există iertare.

Cine sunt oamenii de la care a învățat cele mai multe lucruri despre scris: Mark Twain, Flaubert, Stendhal, Bach, Turgenev, Tolstoy, Dostoyevsky, Chekhov, Andrew Marvell, John Donne, Maupassant, bunul Kipling, Thoreau, Captain Marryat, Shakespeare, Mozart, Quevedo, Dante, Virgil, Tintoretto, Hieronymus Bosch, Brueghel, Patinir, Goya, Giotto, Cézanne, Van Gogh, Gauguin, San Juan de la Cruz, Góngora – ar dura o zi întreagă pentru a-i aminti pe toți. Apoi, ar suna ca și cum aș pretinde o erudiție pe care nu o posed, în loc să-mi amintesc de toți oamenii care mi-au influențat viața și cariera. Asta nu e o întrebare veche și plictisitoare. E o întrebare foarte bună, dar solemnă, și cere o examinare a conștiinței. Am menționat pictori pentru că învăț la fel de multe lucruri despre scris de la pictori, câte învăț de la scriitori.

Ce autori recitește? Îl recitesc pe Shakespeare în fiecare an, Lear întotdeauna. Te înveselește dacă citești asta. Citesc cărți mereu – câte sunt. Mi le pregătesc cu porția, ca să am mereu rezerve.

Despre simbolismul din opera sa: Bănuiesc că sunt niște simboluri, din moment ce criticii le tot găsesc. Dacă nu te superi, îmi displace să vorbesc și să fiu întrebat despre ele. E deja destul de dificil să scrii cărți și povești, fără să ți se ceară să le și explici. În plus, îi privează pe critici de munca lor. Dacă cinci sau șase persoane care interpretează literatura continuă să facă asta, de ce aș interveni eu? Citește orice scriu pentru plăcerea de a citi. Orice altceva descoperi va fi măsura a ceea ce tu ai adus lecturii.

Continui să cred că este foarte rău ca un scriitor să vorbească despre felul în care scrie. El scrie ca să fie citit de ochi, și nici o explicație, nici o disertație nu ar trebui să fie necesară. Poți fi sigur că dincolo de prima lectură se găsește mult mai mult, și nu e datoria scriitorului să explice lucrurile sau să organizeze tururi de ghidaj prin „țara” mai dificilă a operei sale.

3

Despre crearea de povești: Uneori, știi povestea. Alteori, o inventezi și o urmezi, și habar nu ai cum va ieși. Totul se schimbă pe măsură ce povestea se mișcă. Uneori, mișcarea este atât de lentă, încât nimic nu pare că se clintește. Dar mereu există schimbarea, mereu există mișcarea.

Despre competiție: Niciodată nu am intrat în competiție cu alți scriitori. Obișnuiam să încerc să scriu mai bine decât alți scriitori care au murit, scriitori de a căror valoare eram sigur. Dar, deja de multă vreme, am încercat să scriu pur și simplu cât pot eu de bine. Uneori, am noroc și scriu mai bine decât pot.

Sunt personajele sale reale? Bineînțeles că nu. Unele provin din viața reală. De cele mai multe ori, inventezi oameni după ce cunoști, înțelegi și experimentezi relații cu oamenii.

Își citește cărțile? Le citesc câteodată ca să mă înveselesc atunci când mi-e greu să scriu, și apoi îmi amintesc că mereu a fost greu și că, uneori, a fost aproape imposibil.

Despre numele personajelor și titlurile cărților sale: Le aleg atât cât pot de bine. Fac liste cu titluri după ce am terminat o carte – câteodată sunt chiar o sută de variante. Apoi încep să le elimin, uneori pe toate.

Despre scriitorul ca observator al lumii: Dacă un scriitor încetează să observe, e terminat. Dar nu trebuie să observe conștient, nici să se gândească la cum îi va folosi ceea ce observă. Poate că asta ar fi benefic la început. Dar mai târziu, tot ceea ce vede se transferă în rezerva lucrurilor pe care le cunoaște și le-a văzut. Dacă vă folosește la ceva, mereu încerc să scriu pe principiul aisbergului. Pentru fiecare parte vizibilă a lui, șapte optimi se află sub apă. Poți elimina tot ce știi, iar asta va întări aisbergul tău. Însă e vorba despre partea care nu se vede. Dacă un scriitor omite ceva pentru că nu cunoaște acel lucru, atunci se creează o gaură în poveste.

Descrie vreodată lucruri și situații pe care nu le-a cunoscut personal? Un scriitor, dacă e bun de ceva, nu descrie. El inventează sau creează ceva pe baza unor cunoștințe personale sau impersonale, iar uneori pare să aibă cunoștințe inexplicabile, care pot proveni din experiențe rasiale sau de familie uitate. Cine-l învață pe porumbel să zboare așa cum zboară? De unde-și ia un taur de lupte curajul, de unde-și ia câinele de vânătoare mirosul?

De ce scrie? Din lucrurile care s-au întâmplat și din cele care există, din toate lucrurile pe care le cunoști și din cele pe care nu le cunoști, creezi ceva care nu este o reprezentare, ci un lucru cu totul nou, mai adevărat decât orice alt lucru adevărat și viu, și-i dai viață, iar dacă o faci destul de bine, îi conferi nemurire. De asta scrii, și pentru nici un alt motiv. Dar ce spui de toate motivele despre care nimeni nu știe?

Hemingway a scris trei cărți la Finca Vigia

Hemingway a scris trei cărți la Finca Vigia

Interviul realizat de George Plimpton, pentru The Paris Review, a avut loc în casa din Cuba a lui Ernest Hemingway, numită Finca Vigia, care astăzi funcționează ca muzeu. Construită în 1886, de arhitectul spaniol Miguel Pascual y Baguer, locuința a fost cumpărată de Hemingway în 1940, cu 12.500 de dolari. Acolo, artistul a scris două dintre cele mai cunoscute romane ale sale – „Pentru cine bat clopotele” și „Bătrânul și marea”. De asemenea, „Sărbătoarea de neuitat” a fost scrisă tot la Finca Vigia.
Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus