luni , 26 iunie 2017

EXCLUSIV. Amanda Erlinger, nepoata lui Frank Sinatra: „Bunicul nu trăia extravagant, avea o viață simplă”

amanda erlinger

Amanda Erlinger – pictoriță, fotografă, fiica celebrei cântărețe Nancy Sinatra – își amintește de copilărie și vorbește cu deschidere despre bunicul său, Frank Sinatra, a cărui memorie o onorează printr-o carte de fotografii publicată recent. Amanda dezvăluie că, atunci când era departe de scenă, artistul ducea o viață lipsită de extravaganțe și ne povestește despre cea mai importantă lecție pe care a învățat-o în studioul de pictură al bunicului ei. O descrie și pe bunica ei, Nancy Sinatra Sr., prima soție a lui Sinatra, o femeie discretă, care a stat departe de lumea mondenă și despre care aflăm mai multe în interviul de mai jos.

Paul Leslie, în exclusivitate pentru emisiunea online The Paul Leslie Hour și www.larevista.ro.

Dacă ți-ai putea desena copilăria, cum ar arăta?

Ar fi plină de toate culorile curcubeului. Am fost foarte binecuvântată să cresc într-o familie cu părinți extraordinari, cu o soră mai mare minunată. Părinții mei au avut grijă ca eu și sora mea să rămânem mereu cu picioarele pe pământ și să avem parte de o educație bună. Eu și ea am mers la facultate, ceea ce a fost o premieră în familia noastră.

Ne-am distrat foarte mult, am avut parte de multe vremuri bune împreună. Ambii bunici din partea mamei – bunicul Frank și bunica Nancy – au petrecut mult timp cu noi și ne-am bucurat de multe momente frumoase.

Familia tatălui meu trăiește pe Coasta de Est, așa că n-am avut ocazia să petrecem la fel de mult timp cu ei când eram mai mici, dar am amintiri dragi din copilărie și le sunt mereu recunoscătoare părinților și bunicilor mei pentru faptul că s-au asigurat mereu că sunt cu capul pe umeri. Asta li se datorează în mare parte, eu nu am cine știe ce merit la acest capitol. A fost o experiență minunată să cresc într-o astfel de familie, sunt cu adevărat binecuvântată și norocoasă.

Povestește-ne, te rog, o amintire foarte vie din primii tăi ani de viață.

Îmi aduc foarte bine aminte de perioadele pe care le petreceam în Palm Springs cu toată familia. Sunt amintiri din timpul diferitelor sărbători, cum ar fi Crăciunul sau Revelionul, când eram împreună cu tata, cu bunicul, cu mama și sora mea, cu mătușa și unchiul, cu bunica, bucurându-ne de timpul petrecut împreună, relaxați și fericiți. Bunicul era mult plecat, așa că de fiecare dată când era acasă ne spunea să mergem să-l vizităm. Bunicul nu trăia foarte extravagant, avea o viață simplă când era acasă, așa că pur și simplu ne simțeam bine împreună, mergeam la câte o plimbare sau înotam în piscină. Suntem o familie americană-italiană numeroasă, iar mare parte din amintirile mele sunt de acolo sau din Los Angeles. Am multe amitiri grozave, mi-e greu să aleg una, dar îmi vine în minte mai ales perioada sărbătorilor.

Cum a început pasiunea ta pentru arte vizuale?

Eram în școala primară când am început să mă îndrept către artele vizuale. Cei din familia mea sunt cu toții extrem de creativi, dar s-au dus mai ales către artele de scenă, eu sunt un pic mai timidă și îmi place să stau mai mult în spatele scenei. Îmi amintesc că eram mică atunci când mi-am luat primul set de pictură și am început să învăț să pictez, și mereu mi-am dorit să merg pe drumul ăsta și să pot avea propriul meu studio într-o zi. Apoi, la facultate, am studiat artele, cu specializare pe pictură și fotografie, dar și istoria artei, care mi-a plăcut mereu, deopotrivă.

Ai spus, într-un articol recent, că ai învățat unele lucruri despre pictură de la bunicul tău, Frank Sinatra. Care a fost cea mai importantă lecție pe care și-a oferit-o?

Bunicul avea studioul lui de pictură, în casa lui de la Rancho Mirage. A început să picteze devreme, când n-avea mai mult de 20 și ceva de ani. A fost o preocupare spre care s-a dus înainte și-napoi, nu era atât un hobby, cât o pasiune. Cred că pictura îi oferea prilejul să facă ceva în afara a ceea ce făcea în mod obișnuit. Îi plăcea să picteze acasă, unde era familia lui.

În studioul lui din Rancho Mirage, eu și sora mea ne-am petrecut mult timp cu el și acolo m-a învățat să pictez și cum să lucrez cu materialele și cu diferite tehnici. Lecția pe care am învățat-o de la el, și pe care încă o port cu mine, a fost respectul pentru materiale. Îmi spunea mereu: Ai grijă de pensule, de cuțite, de vopsea, ai grijă să menții mereu totul curat și organizat în studioul tău. Nu aștepta să curețe alții după tine, trebuie să cureți singură. Fii mândră de munca ta, dar totodată, ai grijă de materialele tale și nu le lua ca pe un dat! Era foarte pedant, foarte curat. Avea oameni care să-l ajute, dar când era vorba de studioul lui, curăța totul singur și se mândrea cu asta. L-am respectat pentru asta. Așa era și în profesia lui.

Ce te-a inspirat să publici cartea care a apărut recent, „Sinatra”?

Am avut mare noroc să am un co-editor care să lucreze cu mine, Robin Morgan din Regatul Unit, foarte priceput la ceea ce face. A fost un mare avantaj pe care l-am avut. Întreaga mea familie a fost o inspirație pentru mine. Vorbiserăm despre faptul că nimeni nu a mai publicat o carte de acest fel, o carte cu fotografii artistice de înaltă calitate care să celebreze viața bunicului meu și care să fie realizată dintr-o perspectivă foarte personală. Pentru că timp de ani de zile eu eram responsabilă să mă ocup de arhiva familiei, ai mei au venit și mi-au spus: Ai fi interesată să faci tu cartea? Bineînțeles că am fost foarte onorată.

Bunica are o arhivă foto uimitoare, pe care nimeni nu o mai văzuse vreodată, nici măcar eu. Multe dintre acele fotografii sunt incluse în carte. Mi le-a dat și a fost extraordinar să mă uit la ele. E o carte frumoasă, realizată cu gust, și cred că echipa cu care am lucrat a făcut o treabă excelentă. Sper ca oamenii să se bucure de ea. E o ediție limitată, sunt doar 1.000 de exemplare publicate și e scumpă, dar fanii Sinatra care sunt dispuși să investească într-un obiect ca acesta sper să fie fericiți.

sinatra amanda erlingerFrank Sinatra, în 1986, alături de nepoata sa Amanda Erlinger (centru), pe atunci în vârstă de 10 ani, în casa lui din Rancho Mirage, California. Sursă: ACC Publishing Group, thehollywoodreporter.com

Nu există prea multe informații despre Nancy Sinatra Sr. Ce fel de om este?

Bunica mea e grozavă! Are 98 de ani și încă se ține tare. E sufletul familiei noastre. E inteligentă, amuzantă, are un simț al umorului extraordinar, e puternică, organizată, pricepută, iubitoare, generoasă și are un suflet atât de bun! Sunt așa norocoasă că e bunica mea. Și cred că ea e mare parte din motivul pentru care bunicul a putut să-și atingă obiectivele. Bunicul, dacă ar mai fi în viață, ar fi de acord când aș spune că, datorită a ceea ce a făcut bunica și a felului în care și-a trăit viața, și a felului în care a avut grijă de familie și de prieteni și de viața ei și a lui, el a putut să-și vadă multe obiective atinse. E o persoană minunată, unul dintre cele mai autentice suflete pe care le cunosc. Sunt onorată s-o cunosc și să-i spun „bunică”. O iubesc foarte mult, la fel ca fiecare dintre noi.

Este vreo poză în carte la care te surprinzi uitându-te din nou și din nou?

Sunt câteva. Îmi plac mai ales fotografiile mai vechi, este una cu el de când era foarte tânăr, înotând în ocean, în New Jersey, e o poză pe care bunica i-a făcut-o. Și îmi place pentru că și eu trăiesc lângă plajă și înot și fac surf. E așa de frumos că avem pozele astea cu el, erau câteva pe care nu le mai văzusem niciodată!

Îmi mai plac și câteva dintre imaginile clasice cu el din anii 1950. Mai târziu în viață a avut posiblitatea să se relaxeze mai mult și sunt câteva fotografii făcute de John Bryson, la Rancho Mirage, care-mi plac foarte mult. Arăta așa de relaxat și de fericit, ca și cum s-ar fi aflat în locul lui preferat atunci când nu era plecat. Mai e o poză cu bunicii mei împreună, la sfârșitul anilor 1990. Doar se salută, cred că era în ziua când sora mea a absolvit facultatea. Au rămas prieteni pentru tot restul vieții.

Ce anume ai vrea să primească în schimb cei care vor cumpăra cartea „Sinatra”?

Viziunea mea, atunci când am creat această carte, a fost să dezvălui părți ale bunicului meu pe care oamenii nu le cunosc, unele din viața lui personală, altele din cariera lui. E un volum de lux și un obiect destinat colecționarilor, așa că mi-am dorit ca oamenii să simtă că primesc ceva cu adevărat special, iar familia și editorii mei au avut aceeași intenție. Sunt multe persoane care au scris texte pentru carte – unii dintre prietenii lui Frank Sinatra, familia lui, oameni din industria muzicală. Sper ca cititorii să aibă senzația că au aflat ceva ce nu știau despre Frank Sinatra.

Sunt atât de mulți oameni care au contribuit la această carte – Martin Scorsese, Quincy Jones, Billy Joel, George Clooney. Care dintre texte a fost pentru tine cel mai emoționant?

Îmi plac foarte mult toate. Textul lui George Clooney a fost extraordinar, Quincy Jones e atât de personal și de onest. Dar cel care mă mișcă cel mai mult este cel al bunicii mele – o serie de declarații pe care chiar eu le-am înregistrat și le-am transcris. E atât de emoționant, ador ceea ce spune. A fost o plăcere să stau s-o ascult, timp de două ore, în acea zi, vorbind despre viața ei și despre bunicul și despre cum își amintește de toate astea și ce simte acum vizavi de toate. Ce mi-a spus bunica e cel mai aproape de sufletul meu.

Sunt în această carte câteva fotografii pe care chiar Frank Sinatra le-a făcut. Ai observat anumite lucruri care apar constant în stilul sau în subiectele lui?

Cred că era un permanent observator. Și cred că avea și un simț ludic – unele dintre imaginile lui sunt jucăușe, distractive. Îi plăcea să le facă poze copiilor lui. Era mai degrabă un documentarist și cred că ar fi foarte modest cu privire la priceperea lui de fotograf. Probabil că ar spune: Am mereu o cameră foto cu mine, pentru că vreau să surprind oamenii din viața mea și locurile în care merg. Ador să mă uit la pozele lui, pentru că ele arată, categoric, o altă latură a lui.

Ce ai vrea să le spui celor care ascultă sau citesc acest interviu?

Ceea ce bunicul obișnuia să-mi spună: Lecția cea mai importantă în viață e să nu-ți fie frică de nimeni și de nimic. Îmi amintesc de el spunând asta și cred că e un lucru bun de reamintit atunci când ești dărâmat. Să nu-ți fie frică și să mergi mai departe, să-ți trăiești viața și să te bucuri de fiecare minut! El asta a făcut, iar eu încerc să fac la fel.

Puteți citi interviul integral, în limba engleză, AICI. Și îl puteți asculta pe YouTube, mai jos:

Amanda Erlinger are 39 de ani și este fiica artistei Nancy Sinatra cu cel de-al doilea soț al său, Hugh Lambert, decedat în 1985.

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus