miercuri , 28 iunie 2017

EXCLUSIV. Care Santos: „Este imposibil să trăiești cu spatele la trecut”

SONY DSC

Scriitoarea spaniolă Care Santos, într-un interviu exclusiv LaRevista.ro, în care vorbește despre cărțile și personajele sale, despre ritualurile sale artistice și plăcerile cotidiene și în care ne invită la o plimbare tihnită prin Barcelona, prin intermediul romanelor sale minunate, Încăperi ferecate și Aerul pe care îl respiri, publicate în România de Editura Humanitas Fiction. 

De ce vă temeți cel mai mult atunci când începeți să scrieți o carte?

De faptul că nu voi fi capabilă să-i emoționez pe ceilalți la fel de mult pe cât sunt eu de emoționată de idee. De faptul că voi pierde ceva pe drum.

Și ce vă bucură cel mai mult, chiar dacă știți că vă așteaptă o muncă atât de grea?

Faptul că învăț ceva nou cu fiecare rând pe care îl scriu.

În opinia dvs., de ce are nevoie un scriitor ca să scrie?

Trebuie să aibă ceva de povestit. Fără poveste nu există nimic. Apoi, trebuie să aibă talent, un birou, multe ore pentru lucru, dragoste pentru limbaj…

Dintre toate personajele pe care le-ați inventat, care este cel mai fidel alter ego al dumneavoastră?

Toate au multe din mine. Îmi este foarte drag Guillot (Aerul pe care îl respiri/Deseo de chocolate)

Mi-au plăcut mult vocile feminine din Încăperi ferecate și Aerul pe care îl respiri. Chiar fără să vă cunosc, am avut senzația că atât Violeta, cât și Virginia au ceva din propria dumneavoastră personalitate. Așa să fie? A fost ceva deliberat?

A fost, într-adevăr. Și, da, au multe din mine însămi. Violeta împărtășește cu mine obsesia de a înțelege trecutul. Virginia, pasiunea pentru cărți. Ambele sunt minți curioase până la obsesie, ca mine însămi. Avem aceeași vârstă (vârsta pe care o aveam când am scris romanele). Cu toate astea, nu vă lăsați înșelată: și restul personajelor au trăsături de-ale mele.

Cum alegeți titlurile romanelor dumneavoastră și numele personajelor? E important numele unui personaj?

Ambele sunt lucruri foarte importante. Titlurile, uneori, se nasc în mod spontan, altele presupun o tortură.Trebuie să te lași dus de instinct, de multe ori. Personajele își revendică numele. Le botezi așa cum alegi numele propriilor tăi copii.

Ați subliniat în mai multe rânduri cât de important este să ne cunoaștem trecutul, iar personajele romanelor dumneavoastră tocmai asta fac: încearcă să-l descopere, aș spune ca aproape se văd obligate să-l descopere. Ce element din trecutul dumneavoastră v-a ajutat să înțelegeți mai bine prezentul?

Pentru mine trecutul este foarte prezent. Sunt foarte conștientă de faptul că sunt produsul trecutului acumulat. Cred că toată opera mea se supune acestui sentiment. Chiar acum lucrez la un roman despre propriul meu trecut. Cred că este imposibil să trăiești cu spatele la trecut; cine o face nu se va înțelege pe sine însuși, în totalitate, niciodată.

Mi se pare minunată atmosfera Barcelonei din Încăperi ferecate. Nu am vizitat încă orașul, așa că aș vrea să vă întreb: ce a rămas neschimbat de atunci, din acele timpuri?

Bănuiesc că Barcelona, cea din ambele romane, este ușor de recunoscut în orașul de acum, chiar dacă anumite lucruri nu mai există. Din Încăperi ferecate, v-aș recomanda să dați o raită pe Paseo de Garcia, fără grabă, și să vizitați Via Layetana și străzile adiacente. De acolo puteți intra direct în lumea romanului Aerul pe care îl respiri și să ajungeți la Carrer Ample, care e frumos și necunoscut. Și apoi, să traversați din nou Via Layetana ca să vă plimbați pe străzile din Desig de Xocolata. Toate romanele mele sunt o plimbare prin Barcelona.

Unde vă beți cafeaua în Barcelona?

Ies deseori la cafeneaua Hotelului España sau la cea de la Hotel 1989, ambele situate pe las Ramblas. Cafenelele acestor hoteluri sunt oaze de pace, de aceea îmi plac.

Aveți vreun ritual artistic în absența căruia nu puteți scrie?

Tot mai des mi se întâmplă să am nevoie să scriu în biroul meu, cu muzica mea și cu una dintre pisicile mele în poală.

Care e partea cea mai dificilă a profesiei de scriitor?

Cel mai greu este să pui mereu munca pe primul loc. Să scrii înseamnă să te resemnezi că nu ai niciodată sfârșituri de săptămână, nici vacanțe, nici timp liber. Cu toate astea, am cel mai bun birou din lume.

De ce scrieți?

Ca să păstrez acele lucruri care, altfel, ar fi pentru totdeauna pierdute.

Care sunt marile dumneavoastră plăceri cotidiene?

Cafeaua de la micul dejun, lectura îndelungată, o plimbare bună fără itinerariu fix.

Ce e grozav în faptul că sunteți Care Santos?

Faptul că pot fi oricine îmi doresc să fiu atunci când scriu.

Spuneți-mi, vă rog, trei cuvinte care vă plac foarte mult.

Azul, mañana, escribir. (n.r. albastru, mâine, a scrie)

Ce înseamnă fericirea pentru dumneavoastră?

O liniște prelungită, fără suișuri și coborâșuri.

CITIȚI INTERVIUL NOSTRU ȘI ÎN ORIGINAL, ÎN LIMBA SPANIOLĂ, PE PAGINA URMĂTOARE

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus