miercuri , 25 noiembrie 2020

EXCLUSIV. Maizie Williams, de la Boney M: „Mi-e dor de foștii mei colegi. Când ești într-o trupă, devii ca o familie”

Maizie

Dacă o vezi, în apartamentul său dichisit din Londra, poți avea impresia că o privești pe Cleopatra după o zi lungă de „domnie”. Aceasta este imaginea pe care minunata Maizie Williams de la Boney M o creează în mintea ta. A fost o plăcere aparte să stau de vorbă cu ea pentru un interviu, pe care am discutat să-l realizăm de multă vreme, dar nu avuseserăm prilejul. Ca primă misiune pentru LaRevista.ro, mi s-a părut că discuția cu Maizie ar fi un început potrivit pentru ceea ce va fi o relație lungă și stabilă cu această publicație. Așa încât, fără alte introduceri, aș vrea să v-o prezint, doamnelor și domnilor, pe divina Maizie Williams din legendara trupă disco Boney M.

Cum a fost copilăria ta? Îți doreai să fii cineva anume sau să devii celebră precum un artist sau altul?

Mama iubea muzica, așa că în copilărie era mereu muzică în casă, mereu se cânta și se dansa. Am fost influențată de muzica de școală veche, cum ar fi motown,  jazz, blues, soul, rock’n roll. Am avut parte de o educație minunată! De asemenea, întotdeauna mi-am dorit să activez în industria muzicală, dar nu să devin cineva în mod special. Eu doar iubeam muzica.

Ce te-a determinat să vrei să fii parte din industria muzicală?

În copilărie iubeam scena foarte mult, îmi plăcea să joc, îmi plăceau piesele de teatru care se organizau la școală. Desigur, îmi plăcea foarte mult și să cânt și să dansez. Era ceva ce-mi doream să fac. Fără îndoială. Era calea mea în viață.

Ai reprezentat o parte extrem de importantă a trupei Boney M. Cum s-a produs această legătură?

Am fost la locul și momentul potrivit. A fost, totodată, o binecuvântare de la Dumnezeu. Am mers în Germania pentru o lună; am fost abordată de o persoană care m-a întrebat dacă eram interesată să fac parte din formație. Am profitat de șansă și am înscris! (râde)

Cum a fost să lucrezi cu Frank Farian?

A fost în regulă. O experiență grozavă.

Cum era industria muzicală când ai debutat? Și cum ai descrie efectul pe care Boney M l-a avut asupra publicului și asupra peisajului muzical, în general?

Era în plină creștere, în anii ’70, care a fost o eră a muzicii extraordinare, toate producțiile erau de calitate. Aș spune că muzica era în cea mai bună formă! Exista o mare varietate de muzici – jazz, motown și sunetul Philadelphia, blues și rock. Și reggae, desigur. Așa încât Boney M s-a potrivit de minune. Iar noi eram destul de originali, întrucât aveam câte puțin din toate în muzica noastră. Sosiserăm chiar la timp.

Cum v-ați descurcat cu toate provocările pe care vi le-a adus succesul?

Adevărul este că eram atât de tineri… Pur și simplu, ajungi într-o anumită poziție și nu te oprești să te gândești la cum s-a schimbat totul. Și ne-am distrat atât de mult, încât lucrurile s-au așezat firesc pe făgașul lor. Niciodată nu am acordat acestui aspect prea mult timp de gândire. Eram fericiți și ne descurcam cu orice ne apărea în cale.

Tu participai la procesul prin care se năștea muzica Boney M? Puteai să-ți pui în aplicare ideile asupra direcției muzicale și a materialelor pe care trupa le-a înregistrat și le-a interpretat?

Bineînțeles, cu toții puteam face asta, în mod firesc. Trebuie să faci asta, să fii implicat în mod concret în procesul înregistrării. Lucrul acesta nu se putea face fără noi. Iar sunetul caribian cu siguranță a avut de a face cu propria noastră contribuție!

Cum a fost să cânti în fața tuturor acelor audiențe, în atâtea țări diferite, din lumea întreagă?

La început cântam în locuri mai mici, cum ar fi cluburile de noapte, înainte să avem un hit. Făceam asta pentru a ne promova și totodată, ne-a pregătit pentru scenele mari. Ne-a pregătit și mental. Era absolut uimitor să vezi toate acele mii de oameni – este ceva ce nu poate fi explicat. Era ca un vis. Într-un fel, înfricoșător, dar, pe de altă parte, fantastic!

Anii ’70 au adus multe schimbări, care au pregătit drumul muzicii pentru anii 80. Prin ce schimbări profesionale a trebuit să treci, odată ce deceniul 80 a început în forță?

Ai dreptate, așa a fost, într-adevăr. Așa cum am spus și mai devreme – anii ’70 au reprezentat cea mai propice perioadă pentru muzică, se întâmplau atât de multe lucruri. Trecerea s-a petrecut în mod automat, iar muzica de atunci este în continuare foarte, foarte bună.

Care este cea mai frumoasă amintire a ta din anii ’70 și ’80, și care este cea mai neplăcută dintre ele?

Aminirea mea preferată vine din anii ’70. Totul era atât de minunat și se petreceau atâtea lucruri în același timp! Uneori îmi venea să mă ciupesc și să mă întreb – chiar se întâmplă lucrul ăsta?! Am fost invitați în Rusia; cum încă era o țară comunistă, nimănui nu-i era permis să cânte acolo. Am fost prima trupă pop invitată să cânte acolo de către guvernul rus. Acel moment a fost, cu siguranță, unul dintre cele mai importante pentru noi, în perioada aceea.

Sincer, nu am vreo amintire neplăcută… Nu-mi vine în minte nimic special. Adică, întotdeauna sunt vremuri bune și vremuri rele, dar ale mele au fost în general bune.

Cânți solo de mai mulți ani. Cum se compară asta cu faptul că ai făcut parte din Boney M? Sau cu ideea de a fi într-o trupă, în general?

Mi-e dor de foștii mei colegi. Când ești într-o trupă, devii ca o familie. Ești mereu acolo unul pentru celălalt. Sunt multe lucruri prin care am trecut împreună. Dar viața merge înainte și nimeni nu ne-a spus că vom fi împreună pentru tot restul vieților noastre. Încă merg în turnee cu formația mea, iar asta vine cu beneficii fantastice. Iau cu mine, acum, tot ce am experimentat și am învățat înainte. Acum sunt mai matură și mai pregătită!

Ce experiențe ai avut pe plan muzical de când Boney M s-a destrămat?

Am făcut o serie de lucruri noi, de exemplu, am înregistrat un CD de muzică gospel, un DVD de sport numit „Box It” și un single intitulat „Jo Baker”, care a reprezentat un tribut pentru Bobby Farrel. În prezent scriu o carte despre sănătate și frumusețe.

Când s-a destrămat trupa, în mod oficial?

Ne-a despărțit oficial în 1989, când am cântat pentru ultima dată împreună.

Mai ești în relații bune cu foștii colegi?

Nu sunt în relații rele cu nimeni, vorbesc mult cu Marcia, iar Liz este și ea prezentă în viața mea.

Îmi dau seama că trebuie să fi fost dificil pentru tine să accepți moartea lui Bobby Farrel, dar trebuie să te întreb: tu și celelalte artiste din Boney M luați în calcul un concert „de reuniune” sau, poate, chiar un turneu?

În momentul acesta, nu pot vedea asta întâmplându-se. Dar, poate, în timp – cine știe – vom vedea. Dar nu discutăm despre asta acum.

Povestește-ne și despre viața ta din afara scenei. Cu ce altceva îți ocupi timpul? Ce hobby-uri ai, ce proiecte?

Îmi petrec timpul cu familia, fac proiecte caritabile, din când în când, merg în școli și vorbesc cu fetele tinere pe care le inspir; îmi place foarte mult să stau de vorbă cu tinerii. Mi-ar plăcea să înregistrez un album care să mă reprezinte, anul acesta, dacă va fi posibil.

Mulți artiști își dedică timpul și energia unor cauze sociale. Este vreuna de care te simți legată într-un mod special?

Mi-ar plăcea să-mi dedic mai mult timp copiilor aflați încă la școală – asta îmi oferă o bucurie atât de mare! Deja fac lucrul acesta, dar mi-ar plăcea să mă implic și mai mult în această direcție.

Când ești artist devine dificil, uneori, să ai o viață personală. Ai reușit să găsești un echilibru între ea și carieră?

Este foarte solicitant. Pe de o parte, ai fanii, care sunt foarte importanți, ei sunt cei cărora trebuie să le mulțumești, căci fără ei nu am fi realizat ceea ce am realizat.

Pe de altă parte, sunt turneele, când ești foarte mult timp plecat. Dar, da, am reușit să găsesc un echilibru, de cele mai multe ori; trebuie să faci lucrurile să meargă. Sau să găsești calea cea mai bună pentru tine de a le face să meargă.

Ce planuri ai pentru viitor? Unde te vezi peste cinci ani?

Să fiu sinceră, am o problemă în a vedea atât de departe în viitor! Iau fiecare zi pe rând și, orice ar avea Dumnezeu pregătit pentru mine, mă voi descurca. Mă bucur de ceea ce este aici și acum și aștept să văd ce-mi aduce viitorul.

Dacă ai putea alege orice loc de pe planetă unde să poți trăi, care ar fi acela?

Categoric, ar fi zona Caraibilor sau California. Îmi place oriunde, atâta vreme cât e soare!

România este o țară care-și amintește foarte bine toate hiturile Boney M. Ar fi grozav să te ascultăm cântând în România în viitor. Ai vreun plan în acest sens?

Am fos în România de mai multe ori, avem niște fani extraordinari acolo! Sperăm să putem reveni în cursul acestui an, va trebui să vedem care sunt ofertele. Dar ne-ar plăcea mult să venim! Invitați-ne!

 

CITIȚI ȘI INTERVIUL ORIGINAL, ÎN LIMBA ENGLEZĂ

 

Maizie Williams 1

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus