LaRevista.ro Priveste lumea altfel
Pernilla Backman – pe care cu toții o cunoaștem sub numele de Meja – a cucerit cu vocea sa nu doar țara ei natală, Suedia, ci și Europa, Statele Unite și Japonia. E o bucurie că am întâlnit-o și că o cunosc încă de la începutul carierei sale, și mă mândresc cu faptul că i-am încurajat viitorul în muzică. În biroul companiei sale Seven Sisters Network din Suedia, am stat de vorbă, bucurându-ne amândoi de o conversație pe care o așteptam de multă vreme. V-o prezint pe Meja, artista care cu siguranță v-a încântat cu hitul ei „All About The Money”, cu duetul ei minunat cu Ricky Martin – „Private Emotion” – și cu alte melodii pe care o lume întreagă le iubește.
Cum a fost copilăria ta?
Am avut o copilărie grozavă! Când eram mică eram foarte creativă și scriam constant poezii și povești sau pictam. Am scris prima mea poezie la vârsta de șase ani, și eram sigură că aveam să devin scriitoare sau actriță. (zâmbește) Ne-am mutat foarte des când eram mai tânără și cred că asta a fost o „încălzire” pentru stilul meu de viață de mai târziu, când eram mereu plecată în turnee și mereu curioasă de locuri noi…
În copilărie îți doreai să fii celebră, precum cineva anume, aveai un model?
Nu mă gândeam deloc la faimă când eram mică. Eram doar creativă și-mi plăceau muzica și teatrul. Credeam că aveam să fiu actriță, nu chiar cântăreață… Am urcat prima oară pe scenă la șapte ani, la City Theatre din Ystad, și am crezut că voi continua să fac asta… Dar muzica mi-a ieșit în cale! (zâmbește)
Îmi amintesc când ne-am întâlnit prima oară, la centrul Fryshuset, în 1987. Tu îți amintești? Căutai o modalitate de a debuta în muzică. Ce te-a făcut să-ți dorești asta?
Da, îmi amintesc de acel moment! Îmi aduc aminte cum ai venit la mine, întrebându-mă dacă puteam cânta și dacă voiam să mă alături trupei tale. (zâmbește) Ei bine, chiar înainte de a ne întâlni mă întorsesem din Spania, trăisem în Mallorca, iar acolo fusesem influențată de prietenul meu, un muzician extraordinar, regretatul Stephen Franckewich. El cânta jazz în cluburile din insulă, iar eu mereu stăteam trează până târziu, ascultându-l alături de trupa lui, până dimineața. Aveam 17 ani, iar muzica aceea m-a atins. De atunci sunt o mare admiratoare a lui Ray Charles și a lui Etta James. Când m-am întors în Suedia, îmi doream să cânt și eu. Și atunci ai apărut tu, Brad, m-ai susținut și ai fost un mentor grozav!
Îți mulțumesc, Milady! A fost într-adevăr o plăcere să te susțin, căci talentul tău era foarte clar pentru mine! Dar îmi amintesc că nu toată lumea era convinsă de capacitățile tale, așa, ca mine…
Știu… Doamne! (zâmbește) Cred că eram tânără și suficient de hotărâtă ca să nu dau doi bani pe asta. Eram foarte, foarte sigură că aveam să reușesc. Și, sincer, părerile acelor oameni nu contau foarte mult, atunci când erau negative.
Îmi amintesc și de determinarea ta de a reuși. De unde-ți venea forța asta interioară?
Oh, cred că era încăpățânare pură! (râde) Știi, astăzi mi-aș dori să-mi scot la lumină latura aceea puțin mai mult. Nu e ciudat cum, uneori, îndoielile cresc odată cu vârsta…? Îți mulțumesc că mi-ai amintit de puterea pe care, de fapt, o am înlăuntrul meu.
Primul tău single a fost „Happy” și cântai într-o trupă numită Legacy of Sound. Cum a luat naștere formația asta?
La vremea respectivă, eram cântăreață de back-up pentru o trupă numită Rob ‘n’ Raz DLC. Iar Christian Svensson, un scriitor minunat, i-a recomandat lui Anders Bagge să vină să mă asculte. Ne-am hotărât să ne întâlnim și să scriem niște cântece, iar primul pe care l-am pus pe hârtie a fost „Happy”. Este despre cum m-am simțit când l-am întâlnit. Era un tip foarte fericit, care făcea mult camping, și m-am simțit foarte legată de el. Am pus negativul piesei pe o casetă (acelea erau vremurile…!), m-am dus acasă și am scris versurile și melodia pe care urma să o înregistrăm a doua zi. Câteva luni mai târziu a fost lansată în 24 de țări!
Mi-a plăcut mult să scriu cu Bagge, iar ceilalți doi băieți, Nevada Cato și James Gicho, erau fabuloși. Au colaborat și ei cu Bagge; deci eram o trupă, dar nu am scris niciodată împreună.
Cum era industria muzicală atunci când ai debutat, în Suedia? Și cum a fost primită Legacy of Sound?
Era distractiv și creativ să faci muzică. Majoritatea companiilor de înregistrări nu aveau aceleași temeri pe care le au azi. Știi, totul se învârte în jurul banilor… și așa a fost mereu în industria asta. Nu e un lucru nou. O putem întreba despre asta și pe Billie Holiday, care e în Rai.
Cele două albume au fost foarte bine primite și difuzate în toată lumea. A fost grozav pentru o primă lansare.
Cum ai făcut trecerea de la Legacy of Sound și ai început să cânți singură, sub nmele Meja?
M-am hotărât să dezvolt un proiect solo și i-am întâlnit pe managerul Lasse Karlsson și pe producătorul Douglas Carr. Am format o echipă grozavă și am muncit mult ca să facem lucrurile să meargă bine pe piața japoneză și în cariera mea solo. Și au mers foarte bine. A fost o nebunie din 1996 până în 2005. Ani nebuni și multă distracție!
Ai fost parte din procesul muzical pentru debutul tău solo? Adică îți puteai impune propriile idei?
Da, absolut. Niciodată nu am cântat ceva care să nu-mi placă sau pe care să nu mi-l asum. Eu și Douglas scriam majoritatea pieselor, iar de-a lungul drumului am făcut echipă cu legende precum Billy Steinberg sau Stephen Lipson, printre alții. Am scris mereu… Și mereu voi scrie. Dar eu nu sunt producător, așa că în ce privește sunetul, a fost totalmente talentul lui Douglas.
Primul tău single lansat sub numele Meja, „All About The Money”, a avut un succes enorm în Europa, în State și în Asia. Cum ai întâmpinat atâta faimă?
Știu, a fost o nebunie! Am simțit-o ca pe o realizare extraordinară, dar avusesem o lansare majoră în Japonia și restul Asiei cu albumul de dinaintea acestuia. „How Crazy Are You” a fost primul single și a urcat în topurile din 1996. „All About The Money” a fost o lovitură în 2008, dacă nu mă înșel, și chiar și azi e fascinant că piesa este încă difuzată în lumea întreagă.
Ai dreptate, a fost lansată în 2008 și am auzit-o recent la radio în Budapesta! Care este amintirea ta preferată din anii ’80 și ’90?
Am amintiri minunate din Mallorca, de la sfârșitul anilor ’80, când mă instruiam în privința jazz-ului cu Stephen. Îmi plăcea să stau în cluburi, pur și simplu absorbind vibrația. Iar o amintire grozavă a fost atunci când mi-am auzit prima dată cântecul difuzat la radio. Eram într-un taxi, mergând în jos pe coasta Californiei, soarele strălucea și dintr-o dată, am auzit „Happy” la radio! (zâmbește)
Dar cea mai neplăcută amintire din anii aceia care este?
Nu pot găsi o amintire neplăcută din anii ’80. Dar în ’90… Ar putea fi prima mea excursie de promovare în 1993, în Germania; compania de înregistrări m-a trimis cu o zi mai devreme decât trebuia. Și iată-mă pe mine, ajungând în Frankfurt, fără ca cineva să mă aștepte, fără să știu unde să merg, cam pierdută… Dar totul s-a aranjat, când prietenul și managerul meu de la vremea aceea mi-a spus: Ai bani de un taxi? Du-te la Four Seasons, închiriază un apartament și spune-i companiei să rezolve dimineață! Așa că asta am făcut!
Următorul tău single a devenit și mai cunoscut, grație duetului pe care l-ai făcut cu Ricky Martin. Cum te-ai simțit să fii aleasă pentru acest proiect cu Ricky?
A fost grozav, e o persoană cu care e minunat să lucrezi, nu pot spune destule lucruri frumoase despre el. Cred că piesa ni s-a potrivit ca o mănușă, din punct de vedere vocal, și tocmai am găsit casetele video private de la înregistrările noastre… E atât de distractiv să le urmăresc…
Ce experiențe și provocări muzicale ai avut de când ai făcut pasul spre cariera solo?
Sincer, am fost atât de adâncită în muncă, încât am devenit cam lipsită de farmec. (zâmbește) Vreau să spun că am făcut un album de jazz bossanova, produs de Hamish Stuart (Average White Band) și am continuat cu pop după aceea. Dar, într-adevăr, chiar am nevoie să fac ceva diferit, să fac ceva mai plin de suflet. Să aduc profunzime eului meu muzical. Sper ca noul album, care va apărea la începutul lui 2014, să fie astfel.
Știu că primul tău album a fost foarte bine primit nu doar în Europa, ci și în Japonia. Cum a fost să ai parte de apreciere din partea unei culturi atât de îndepărtate?
Într-un mod ciudat, în Japonia m-am simțit mereu ca acasă. Arătăm diferit, dar am găsit atâtea asemănări între japonezi și suedezi. Iubesc țara aceea.
Ai călătorit mult acolo, grație popularității albumelor tale. Spune-mi, cum ți-a schimbat asta viața?
Primele 10 călătorii au fost ca într-un vis. Nu am înțeles niciodată că eram cu adevărat acolo. (zâmbește) Totul era atât de diferit, și totuși, atât de ușor de recunoscut. Să merg la muncă însemna să merg în Japonia. Apoi să mă întorc acasă, în Suedia, unde totul era destul de liniștit, nu se compara deloc cu isteria din Japonia. Întreaga mea legătură cu Japonia, faptul că țara aceasta a fost principala mea piață, a fost o experiență minunată, și încă este.
În cel mai recent proiect al meu acolo cu Sony Music am realizat câteva piese la Studio Ghibli care au fost bine primite. Albumul se numește „AniMeja” și conține cele mai cunoscute piese de pe coloanele sonore ale unor filme absolut geniale – Spirited Away, Totoro, Ponyo, Howls Moving Castle, printre altele.
Spune-ne și despre viața ta în afara scenei. Cu ce altceva îți mai ocupi timpul?
Oh, sunt milioane de lucruri. Am început să pictez mult și să organizez expoziții din 2005, iar asta îmi ia mult timp. Continuu să descopăr talente noi, precum Robyn, pe care am găsit-o în 1994; i-am făcut legătura lui Kim Cesarion cu producătorul său, iar acum este în topuri, și mai am un proiect secret la care lucrez. De asemenea, sunt ambasador pentru The Non Violence Project și lucrez cu ei la o piesă de artă. Am început să fac surf și îmi place asta, dar prioritatea mea este să lansez noul album.
Există vreo cauză socială de care te simți legată în mod special?
Da, cum spuneam mai devreme, The Non Violence Project este o cauză grozavă. Totodată, vreme de mai mulți ani, am sprijinit Swedish Tibetan Society și am construit o școală acolo. Sponsorizez un copil din India, Kerala, pe care o vizitez o dată pe an, și cu toții – eu și familia mea – sprijinim orfelinatul unde trăiește.
Ai propria ta casă de producție, Seven Sisters Network. Cum e să conduci o asemenea companie și ce ai realizat cu ajutorul ei?
Ea s-a legat în principal de managementul propriei mele cariere, alături de alte proiecte muzicale la care lucrez. Muzica și arta, dar și crearea de legături între oameni și faptul că am ajutat persoanele potrvite să intre în legătură unele cu celelalte ca să aibă succes. Am adunat o mulțime de contacte din lumea întreagă și îmi place să le fac oamenilor cunoștință, să le creez legături pentru o cauză bună.
Ai reușit să faci un echilibru între carieră și viața personală?
Da, cred că da, dar mai degrabă prietenii și familia mea ți-ar putea răspunde la întrebare.
Ce planuri ai pentru viitor?
Noul album va fi lansat la începutul lui 2014. Un nou single va apărea în octombrie 2013. Se numește Blame It On The Shadows. De asemenea, am plănuit câteva expoziții și lucrez să-mi dezvolt un magazin online, Meja Lifestyle Products.
O să-mi doresc mereu să cânt și sper că voi putea face asta, chiar dacă muzica mea de azi nu este orientată atât de mult către pop, așa cum era înainte. Sper că fanii mei mă vor urma în direcția aceasta și sper chiar să-mi lărgesc puțin universul. Mi-aș dori mult să fac parte dintr-o trupă. Și aș vrea să încep să fac actorie. Dar, mai întâi, vreau să lansez albumul și să-mi duc familia cu mine, să ne mutăm înapoi în Spania și să-mi stabilesc acolo studioul artistic.
Dacă ai putea alege orice loc de pe planetă unde să trăiești, care ar fi acela?
Undeva în California, sau Maui.
Ai fi interesată să vii să cânți în România, dacă ai fi invitată?
O, da, categoric! Provoacă-mă! (zâmbește)
Ce sfaturi le-ai da tinerilor artiști care debutează acum cu un vis ca cel pe care l-ai avut tu?
Munca susținută și concentrarea te pot duce departe, dar, atunci când pui și suflet, asta chiar te poate face să zbori!
CITIȚI AICI ȘI VERSIUNEA ÎN LIMBA ENGLEZĂ A INTERVIULUI
SUSȚINE LAREVISTA.RO, PRINTR-O DONAȚIE
Semnat de Brad Vee Johnson
