EXCLUSIV. Rick Allison, din culisele unui hit: Când înregistram „Je t’aime”, Lara Fabian a plecat din studio

Este compozitorul unor cântece care nu vor muri niciodată. Je t’aime, Humana sau Si tu m’aimes, interpretate de Lara Fabian, au fost scrise de Rick Allison, în momente de inspirație pur și simplu divină. El este și cel care a produs nouă dintre albumele celebrei artiste belgiene, vândute în milioane de exemplare. După 14 ani în care au format un cuplu extraordinar, atât pe plan artistic, cât și personal, Lara Fabian și Rick Allison și-au despărțit drumurile, însă planeta întreagă continuă să asculte, cu aceeași bucurie, piesele pe care le-au compus împreună. În premieră pentru o publicație românească și în exclusivitate pentru LaRevista.ro, Rick Allison vorbește despre viața sa de compozitor, precum și despre istoria sa comună cu Lara Fabian.

Aveți descendență irlandeză și rusească. În ce fel v-a influențat asta muzica, creația, stilul?

Este o întrebare foarte bună, pentru că încă încerc să găsesc răspunsul la ea. Când vine vorba de aceste două influențe – cea vestică, englez-irlandeză din partea mamei, și cea rusească, mai profundă – amândouă contează. Dar ideea este să încerci să le amesteci fără să te gândești la asta. Când intru în ritm îmi place entuziasmul, îmi place ca audiența să-l simtă, am abordarea asta irlandeză. Aș spune că sunt un chitarist irlandez și un pianist rus. Nu gândesc niciodată rusește când am o chitară în mână, și niciodată nu gândesc ca un irlandez când cânt la pian. Încerc să găsesc cel mai bun răspuns la întrebarea ta, dar cred că, până la urmă, nu există un răspuns; lași lucrurile să vină către tine atunci când vin.

Un lucru e sigur: dragostea este principala temă în compozițiile dvs. Asta are legătură cu moștenirea irlandeză sau cu cea rusească? Sau dragostea e ceva ce nu se leagă de astfel de elemente, precum naționalitatea?

Nu, nu cred că se leagă. Dragostea e universală. Am avut șansa să fiu crescut de părinții mei, care au fost persoane foarte iubitoare, dar nu cred că acesta ar fi răspunsul. Cred că e mai simplu de atât: în tot ceea ce văd în jurul meu, în tot ce pot simți când vine vorba despre relații – de familie, de cuplu, cu copii sau orice alte ființe – elementul de bază este întotdeauna dragostea. Totul se reduce la dragoste și la ceea ce se naște din ea; poate fi furie, sau ură, sau intensitate, sau pasiune. Toate vin din dragoste, ea este cea care ne motivează și care ne dictează felul în care simțim lucrurile în viață și cum răspundem la ele.

Nu sunt un mare credincios, dar dacă cineva ca Dumnezeu ar veni în mijlocul unui grup de oameni, ar spune: Tu vei avea grijă să vorbești și să scrii despre dragoste. Ăsta vei fi tu, personalitatea ta se potrivește cu asta, pentru că ai un simț aparte de a te uita la oameni și de a încerca să traduci asta emoțional. Și acea persoană sunt eu. Simt că mă aflu în locul potrivit atunci când vine vorba despre dragoste și despre povești dintre femei și bărbați. Mă simt bine când fac asta; bănuiesc că sunt mulți alți oameni care se simt bine făcând asta, așa că, dacă îmi pot aduce și eu contribuția aici, sunt fericit.

Există ceva mai important pe lume decât dragostea?

Nimic care să-mi vină în minte. Dragostea te va determina să faci orice. Suntem făcuți din dragoste și trăim în jurul ei în fiecare secundă din viața noastră.

Știu că multă vreme ați trăit în Montreal. Acum locuiți la Paris?

Nu acum, dar plănuiesc să mă stabilesc la Paris în următoarele trei luni. Am stat aici foarte mult timp, iar apoi am fost mereu între Montreal și Paris și am călătorit în Los Angeles, sau New York, sau Londra. Dar principalele locuri unde stăteam erau Paris și Montreal. În ultimii cinci ani, m-am hotărât să stau în Montreal, să am grijă de o afacere pe care voiam s-o experimentez la acea vreme; era o mare clădire multimedia pe care am echipat-o complet cu un studio de sunet, unul de imagine, o cameră de repetiții, una de montaj…

Vorbiți despre Espace dell’Arte.

Da. Am condus acel loc timp de cinci ani, dar l-am vândut în urmă cu doi ani. A fost un angajament serios, o aventură minunată, dar după un timp, mi s-a făcut dor să scriu cântece și să mă implic în producția de albume și de spectacole, așa că am decis să iau o pauză de un an și să-mi reiau studioul din Montreal.

Dar acum m-am hotărât să mă întorc la Paris. Am scris piese, acum lucrez la două albume franțuzești. M-am întors în muzică, practic. Lucrez cu doi artiști minunați; una este Lola Dargenti – facem împreună un album francez și unul spaniol, care vor fi gata în aprilie. Iar celălalt este Mickael Petrau. Am terminat producția albumului lui și îl vom lansa tot în aprilie – primul single și primul videoclip.

De ce preferați să lucrați la Paris, când toată lumea privește America drept cel mai bun loc pentru o astfel de afacere?

Ei bine, nu te lăsa înșelată de ceea ce înseamnă o producție americană. Acum avem 60 % muzică rap și R&B, country, câteva trupe rock și alte câteva proiecte de adolescenți. Asta este, în mare, industria muzicală americană de astăzi. Muzica pop și genul acela de repertoriu middle of the road e ceva diferit în America azi. Nu mai suntem în vremurile în care Billy Joel și Elton John erau în topuri în fiecare săptămână. Și nu e tocmai în ADN-ul meu să fac acest gen de producție muzicală specifică unor orașe precum Los Angeles, New York sau Londra. Ceea ce fac eu, cu precădere, este muzică franțuzească; o să mă concentrez pe colaborări în Statele Unite, dar nu acum. În prezent, artiștii care mă pasionează sunt aici, în Paris. Și copiii mei sunt aici, așa că iată două motive importante ca să stau aici. Îmi place să stau cu copiii și cu prietenii mei. O să merg la Los Angeles la vară, probabil. Este o artistă foarte talentată, Romina Arena o cheamă, și tocmai am colaborat cu ea pentru un album care se cheamă Morricone Uncovered. Albumul a fost lansat recent și are mare succes. A fost grozav pentru mine să pot scrie un cântec alături de Ennio Morricone pentru acest album. Asta duce la noi posibilități, dar America nu este prioritatea mea, nu am nevoie de ea chiar acum.

Cum a fost să lucrați cu Ennio Morricone?

A fost ca un vis devenit realitate. Am avut mari emoții în timpul acestei colaborări, pentru că era întâia oară când muzica lui avea să fie ascultată cu versuri… Și am fost foarte impresionat și de restul albumului. El a făcut în așa fel încât să-mi fie simplu să lucrez, prin Romina Arena. Ea a scris celelalte cântece, ea cântă albumul, iar producția a fost și ea foarte avansată. Îmi va rămâne în minte drept unul dintre cele mai mari momente din cariera mea de compozitor, asta e sigur.

Ați început să cântați la o vârstă foarte fragedă, într-o trupă rock din Bruxelles. Când v-ați răzgândit și v-ați hotărât să deveniți compozitor?

Cred că niciodată nu am luat cântatul prea în serios. Am început ca și cântăreț într-o trupă, apoi am continuat să cânt în formații și în piano-baruri. Genul acesta de activitate – de star pop care își face treaba – nu mă reprezintă, nu e ceea ce-mi place; nu pot să stau la televiziune o zi întreagă, așteptând să cânt și eu 10 minute, pur și simplu nu pot s-o fac. Personalitatea mea e mult mai implicată în artă atunci când compun muzică. Și, atunci când compui, începi să fii de folos altor talente, începi să fii impresionat de talentul altor oameni. Felul meu de a fi îmi dictează să-mi fiu credincios mie însumi. Talentul meu este să descopăr talentul în alți oameni, și sunt fericit cu asta.

E interesant, pentru că oamenii din showbusiness de regulă abia așteaptă să ajungă la partea cu celebritatea – să apară la TV, să fie promovați peste tot…

Celebritatea m-ar scoate din singurătate, iar mie îmi place singurătatea mea. Îmi plac și relațiile pe care le am, îmi place să fiu cu prietenii și cu familia, dar nu mi-ar plăcea să fiu atât de expus. OK, aș putea să încerc să mă promovez pentru o vreme, dar n-ar fi corect față de casa de producție și față de public, pentru că m-aș gândi numai la cum să fac să merg mai repede acasă și să fiu singur. Îmi pot trăi viața așa cum vreau s-o fac, fără să fiu forțat să ofer cuiva vreo scuză. Ceea ce trebuie să plătești pentru toată expunerea aceasta și pentru tot succesul… Trebuie să fii pregătit să plătești acel preț.

Și nu întotdeauna merită, nu-i așa?

Cred că nu. Iar cei care aleg să-l plătească au, de obicei, pe cineva pe care să dea vina. Eu nu am de ce să dau vina pe cineva pentru nimic, sunt fericit. Am fost cu adevărat binecuvântat până acum, și cred că următorii 20 de ani vor fi chiar și mai buni, pentru că am mai multă experiență vizavi de ce pot aduce alți artiști în zona de care mă ocup – producție și compoziție muzicală. De restul nu-mi rămâne decât să mă bucur.

Și, totuși, ați lansat și un album propriu, Je suis un autre.

Proiectul acesta a apărut foarte spontan. Studioul era la mine acasă și erau o mulțime de lucruri pe care voiam să le experimentez. Începusem să lucrez la cântece cu multă vreme înainte să le lansez, pentru că nu aveam timp, fiind mereu ocupat cu altceva. Mi-am dat seama, când am terminat albumul, că era grozav, dar că nu era ce voiam să fac: nu vreau să fac albume. Casa de producție, Universal, a insistat să-l predau. Am avut o întâlnire și am discutat despre promovare, dar am fost foarte sincer cu ei în legătură cu asta și le-am spus că nu pot face toate aceste lucruri. Am făcut atât cât am putut, dar nu mă reprezintă, îmi place mult mai mult să compun decât să fac eu însumi albume.

CITEȘTE MAI DEPARTE, PE PAGINA URMĂTOARE

Semnat de Corina Stoica