miercuri , 24 ianuarie 2018

EXCLUSIV. Tracy Chevalier: „Am rămas acea fată ciudată, care se simte puțin în contratimp cu societatea”

Tracy1

Își scrie cărțile cu migala și răbdarea unui bijutier. Inventează oameni și povești fascinante, pe care le împletește cu evenimente istorice reale, în broderii literare ce rămân pentru totdeauna în mintea cititorilor săi. La scurtă vreme după apariția în România a celui mai nou roman al său, Ultima fugară, celebra scriitoare Tracy Chevalier ne-a acordat un interviu exclusiv, în care vorbește despre chinul și splendoarea vocației sale.

Tracy Chevalier, în dialog cu LaRevista.ro.

Ați spus odată că stabiliți acțiunea romanelor dvs. în trecut ca să „evadați din propria persoană”. Ce ați vrut să spuneți prin asta?

Oamenii citesc deseori ca să evadeze din viețile lor de zi cu zi. Și eu citesc din același motiv și scriu pentru asta, de asemenea. Nu vreau să-mi analizez viața cotidiană în cuvinte, vreau să explorez lumi pe care nu le cunosc. Unii scriitori fac asta mutându-se într-o altă țară, călătorind în viitor (science fiction) sau abordând anumite genuri (crimă). Eu o fac pășind în trecut.

Unde și când vă place să scrieți?

Scriu în timpul zilei, când fiul meu este la școală. Uneori scriu în biroul meu, alteori la masa din sufragerie, dacă am nevoie de mai mult spațiu. Am scris chiar și pe scări, când pătrunde lumina soarelui. Scriu de mână, cu un stilou blue fountain dacă se poate (iar apoi transcriu totul la calculator), așa că teoretic aș putea scrie oriunde – într-o cafenea, așa cum J.K. Rowling a făcut cu primul său Harry Potter, într-un tren sau în parc. Dar prefer să fiu acasă, când casa e liniștită.

De regulă citesc ce am scris în ziua precedentă, ceea ce mă transpune în starea necesară unei noi zile de scris. Încerc să scriu 1.000 de cuvinte pe zi – în jur de trei pagini. Nu pare mult, dar dacă încerc mai mult, încep să scriu tâmpenii.

Scrieți chiar și când nu aveți dispoziția potrivită pentru asta?

Da, scriu chiar și când nu am chef. Altfel n-aș mai termina o carte niciodată!

„Nu e nimic special în legătură cu scrisul. Tot ce faci este să stai în fața mașinii de scris și să sângerezi”. Sunteți de acord cu ce spunea Ernest Hemingway? Câtă suferință există în scris?

Știu ce vrea să spună! E cu adevărat dificil să te confrunți cu o pagină goală în fiecare zi și să încerci să extragi din tine o lume nouă. Știu că, din afară, poate părea că e cel mai grozav job din lume, și este. Dar este și dureros – trebuie să te lași deoparte pe tine însuți, să lași deoparte viața ta, să te concentrezi și să reușești un echilibru între a spune a poveste și a folosi cuvintele potrivite, care să aibă cel mai bun efect, pentru a spune acea poveste. Greu! Mă simt ca o idioată în fiecare zi în care scriu. Am crezut că, după ce o să scriu câteva romane, o să devină mai ușor, dar fiecare carte a devenit tot mai greu de scris.

Pentru ce vă criticați cel mai mult când vă citiți propriile cărți?

Sunt cel mai aspru critic al meu. Pun la îndoială în mod constant felul în care spun lucrurile prin cuvinte. Propozițiile mele sunt așa de lipsite de fantezie. Mă mândresc că scriu simplu și cumpătat, dar uneori mi-aș dori să pot veni cu niște metafore proaspete, neobișnuite. De curând am citit Wolf Hall și Bring Up the Bodies, de Hilary Mantel, și în fiecare pagină există câte o minune de metaforă. M-a făcut să vreau să renunț!

Care dintre personajele dvs. ați spune că vă este cel mai fidel alter-ego?

În fiecare dintre cărțile mele este câte un personaj care are puțin din mine: Griet din Fata cu cercel de perlă, Jem din Simetria de temut, Elizabeth Philpot din Făpturi uluitoare. Personajul care-mi seamănă cu cea mai multă acuratețe cred că este Maude Coleman din Îngeri căzători: o fată ciudată, deșteaptă și sinceră, care își pierde mama și trebuie să învețe să aibă încredere. Deși pe dinafară par încrezătoare la evenimente publice, a trebuit să învăț cum să fac asta. Însă pe dinăuntru am rămas acea fată ciudată care se simte puțin în contratimp cu societatea.

Am citit despre momentul dvs. de inspirație pentru Ultima fugară – erați pe o stradă din New York, încercați să dați un telefon și ați realizat că nu auzeați nimic, pentru că locul era atât de aglomerat și de zgomotos. Cum vă găsiți liniștea în lumea asta agitată?

Mă duc la întâlniri ale quakerilor în unele duminici. Acolo stau, preț de o oră, în tăcere, și este o binecuvântare. De asemenea, avem o cabană la țară, în Anglia, și îmi place liniștea de acolo. Câțiva prieteni din New York au venit în vizită la noi și nu au dormit bine, pentru că spuneau că e PREA liniște – fără sirene, fără trafic, doar păsări și un cer negru plin de stele.

În viața de zi cu zi, încerc să nu mai vorbesc atât de mult. Sunt concisă în ceea ce spun (oricum, în conversații ne repetăm deseori) și gândesc înainte să vorbesc, întrebându-mă dacă liniștea poate fi un răspuns la fel de eficient, câteodată. (Este – încercați, pe oameni îi surprinde când nu vorbiți!)

Am remarcat un pasaj foarte frumos în Ultima fugară, legat de credințele quakerilor. În copilărie, Honor fusese învățată că „fiecare poartă în sine un dram de Lumină și că, deși măsura ce sălășluiește în noi poate fi mai mare sau mai mică, trebuie să încercăm cu toții să fim vrednici de dramul nostru de Lumină”. Când ați simți că v-ați descoperit dramul de Lumină în viață?

Încă îl caut! Uneori cred că l-am găsit, apoi am o zi proastă și urăsc oamenii și simt că a dispărut. E o luptă permanentă.

Știu că, pentru fiecare nou roman, urmați cursuri în domeniul despre care urmează să scrieți. Pentru Ultima fugară ați luat cursuri de quilting. Ce v-a învățat asta despre dvs.?

Quilting-ul este o modalitate de a ajunge la liniștea interioară. Îl ador pentru că îmi oferă un mod de a mă exprima non-verbal. Cea mai mare parte a vieții mele cuprinde cuvinte – cititul, scrisul, vorbitul – și e minunat să găsesc o cale către un loc unde nu trebuie să gândesc în cuvinte. Când fac lucrul ăsta îmi amintește că am nevoie de asta ca să fiu un om echilibrat.

Se aseamănă în vreun fel lucrul la un quilt cu scrierea unui roman?

Da, să faci un quilt se aseamănă cu scrierea unui roman. Cred că arta creației este asemănătoare, indiferent ce realizezi. Uneori, când lucrez la un quilt, îmi amintește de scris: acea concentrare pe un lucru micuț (câteva cusături, o fâșie de material), în timp ce încerc să fiu atentă la felul în care se potrivește într-un întreg. Fac același lucru atunci când scriu o propoziție – doar o propoziție între mii de propoziții care compun un roman; și, cu toate astea, e important să o nimerești.

Cum vedeți, astăzi, romanul dvs. Fata cu cercel de perlă?

Mă simt incredibil de norocoasă pentru faptul că am scris Fata cu cercel de perlă. Dacă aceea este cartea pentru care am să fiu, probabil, cunoscută întotdeauna, atunci sunt norocoasă că are un subiect de care sunt încă pasionată. Iubesc în continuare picturile lui Vermeer și continuu să mă uit la Fata cu cercel de perlă în fiecare zi (o copie a ei stă agățată pe perete în biroul meu) și o găsesc surprinzătoare și misterioasă.

Ce v-a adus cartea aceasta? Și ce v-a răpit?

Cartea (și filmul) mi-au adus cititori, pentru care sunt atât de recunoscătoare. Totodată, a creat multă presiune asupra mea, presiunea de a produce lucruri noi, iar asta poate fi greu. Chiar astăzi am primit un email de la un fan care-mi spunea: „Mi-a plăcut Ultima fugară. Unde-i următoarea? Scrie mai repede!” Eu mă simt de parcă abia am terminat cartea aceea!

Despre ce va fi următoarea carte?

Scriu la un roman despre imigrația dintre Marea Britanie și Statele Unite, și despre cum oamenii luau și aduceau copaci de colo-dincolo. Odată am descris cum poți încerca să faci fosilele să fie sexy, în Făpturi uluitoare. Vreau să fac același lucru în privința copacilor în această nouă carte.

Care sunt plăcerile dvs. cotidiene?

Cafeaua, liniștea, verdeața. Și televiziunea de calitate – The Killing, The Bridge, Breaking Bad, Mad Men. Este o epocă de aur pentru televiziune.

CITIȚI INTERVIUL ȘI ÎN LIMBA ENGLEZĂ

SUSȚINE LAREVISTA.RO, PRINTR-O DONAȚIE

Tracy Chevalier a scris, până în prezent, șapte romane minunate. Hitul său literar, vândut în milioane de exemplare în lumea întreagă, este Fata cu cercel de perlă, povestea în care și-a imaginat cum s-a născut faimoasa pictură a lui Johannes Vermeer. Scriitoarea trăiește la Londra, alături de soțul său, Jonathan Drori, și de fiul lor, Jacob. Îi puteți urmări activitatea pe site-ul oficial și pe pagina sa de Facebook.

Mulțumiri speciale doamnei Eva Papastratis/Curtis Brown, Londra.

FOTO: SVEN ARNSTEIN

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus