Curatorul Edgar González (edgargonzalez.com), architect stabilit în Madrid, aduce în atenţia publicului larg expoziţia „EXPORT. Arhitectură spaniolă în străinătate”, o prezentare grafică a tot ceea ce înseamnă talentul arhitecţilor spanioli care în ultimii 15 ani au realizat proiecte înafara graniţelor Spaniei.
Inaugurarea expoziţiei va avea loc în data de 18 mai, la orele 19:00, și va fi găzduită în spaţiul expoziţional al Universităţii de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu din Bucureşti (UAUIM). „EXPORT” va rămâne deschisă publicului larg până în data de 30 mai, putând fi vizitată zilnic, între orele 09:00 – 19:00.
Curatorul spaniol Edgar González este la București de azi, 17 mai, până duminică dimineața, și va sta de vorbă cu jurnaliștii interesați de eveniment. González este de asemenea arhitect, blogul său, edgargonzalez.com, fiind foarte cunoscut în Spania.
Despre „EXPORT. Arhitectură spaniolă în străinătate”
Expoziţia, proiectată de arhitectul mexican stabilit la Madrid Edgar González, pentru Muzeul ICO, trece în revistă principalele repere ale arhitecturii spaniole de dincolo de graniţele ţării din ultimii 15 ani. Concret, „EXPORT” se axează pe perioada de timp cuprinsă între construcţiile Terminalului Maritim de la Yokohama (2002), lucrare a lui Alejandro Zaera şi a lui Farshid Moussavi, şi câștigarea Premiului Pritzker 2017 de către studioul catalan de arhitectură RCR.
Împărţită în două segmente, expoziţia pune în discuţie atât practicile tradiţionale, cât şi sectoarele emergente în arhitectură şi ajută privitorii să perceapă provocările deosebite cu care arhitecţii spanioli se confruntă la ora actuală.
Ea aduce o viziune istorică a lucrărilor realizate de arhitecţi în afara Spaniei, incluzând opere etalon în arhitectură, precum Catedrala Primada din America din secolul XVI, Pavilionul Expoziţiei Internaţionale de la Bruxelles, de Corales şi Molezún, sau Catedrala din Los Angeles, de Rafael Moneo.
„EXPORT” prezintă, totodată, aproape 200 de proiecte actuale desfăşurate de mai bine de o sută de birouri de arhitectură în care lucrează arhitecţi spanioli. Expoziția face o trecere în revistă cuprinzătoare a activității desfășurate de arhitecți talentați în afara Spaniei, remarcându-se nu doar nume consacrate, cum ar fi Moneo, Lamela, Bofill sau Calatrava, ci și tineri ce se bucură de recunoaștere internațională.
Terminalul maritim de la Yokohama, proiect al Foreign Office Architects (2002) şi lucrările de renovare a Rijksmuseum din Amsterdam, realizate de arhitecţii Cruz și Ortiz (2014), servesc drept puncte de reper cronologice ale expoziţiei.
Pe de altă parte, „EXPORT” implică un concept mai amplu, descentralizat și modern privind arhitectura din ziua de azi, punând accentul pe noile generații și interesele lor multidisciplinare. Expoziția face o analiză detaliată a profilurilor arhitecților spanioli în străinătate, grupându-i după cum urmează:
Insiders, profesionişti implicaţi în angrenajul marilor companii internaţionale
Young Achievers, cei care s-au remarcat prin câştigarea unui premiu în străinătate
Producers, arhitecţi consacraţi nu doar prin recunoaşterea internaţională de care se bucură, dar şi prin prezenţa în reţelele sociale
Scholars, profesori şi cercetători spanioli care lucrează în universităţi din întreaga lume
Healers, tineri dedicaţi cooperării internaţionale din perspectiva dezvoltării proiectelor arhitecturale
Outsiders, cei care găsesc alte moduri de a face arhitectură prin design, modă sau artă.
În cea de-a doua parte va fi evidențiată importanța agenților externi datorită cărora arhitectura spaniolă a luat avânt: limba spaniolă (Soft Power), marile firme de construcții (Giants of Construction) sau companiile multinaționale din industria textilă (Retail Empire) din Spania.
Semnat de LaRevista.ro