miercuri , 18 octombrie 2017

Expoziția „Patrimoniul, istoria în mișcare”, la Muzeul Național de Artă

expo

Pentru a marca Zilele europene ale patrimoniului 2015 (19-20 septembrie), Muzeul Național de Artă al României, Ambasada Franței și Institutul Francez din România, în parteneriat cu Association Nationale des Villes et Pays d’Art et d’Histoire et des Villes à Secteurs Sauvegardés et Protégés- Franța, prezintă expoziția Patrimoniul, istoria în mișcare.

Expoziția va fi prezentată pe gardul de incintă al Muzeului Național de Artă al României, în perioada 18 septembrie – 18 octombrie 2015.

Cu această ocazie, Muzeul Național de Artă al României va organiza în ziua de sâmbătă, 19 septembrie 2015, la orele 16.30 și duminică, 20 septembrie 2015, la orele 11.30, vizite ghidate în limba franceză (20 lei/ persoană) în spațiile istorice din corpul central al fostului Palat Regal. Vizitele ghidate în limba română în aceste spații se vor desfășura după programul obișnuit (bilet 20 lei/ persoană, sâmbătă, orele 11.30 și 14.00 și duminică, orele 14.00 și 16.30).

De asemenea, de-a lungul acestor două zile festive vor putea fi vizitate în regim de gratuitate:

  • Muzeul Naţional de Artă al României
  • Muzeul Colecţiilor de Artă
  • Muzeul Theodor Pallady
  • Muzeul K.H. Zambaccian

***

Cele 30 de imagini din expoziția Patrimoniul, istoria în mișcare arată că patrimoniul istoric, natural sau arhitectural este, mai ales, un loc de viață cotidiană, într-o continuă dinamică a strategiilor pentru dezvoltare durabilă, constând în prezervare, respect, restaurare, dar în același timp și transformare și evoluție.

Peisajele naturale și urbane, parcurile, străzile, piețele, fațadele, monumentele, operele de artă, tradițiile sunt elemente constitutive ale noțiunii de patrimoniu, o noțiune care devine tot mai cuprinzătoare.

Expoziția a fost prezentată la Senatul francez din Paris, pe gardul de incintă/Jardins du Luxembourg, între 13 septembrie 2013 și 12 ianuarie 2014, apoi a fost itinerată în mai multe orașe din Franța, dar și la Varșovia în această primăvară.

Association Nationale des Villes et Pays d’Art et d’Histoire et des Villes à Secteurs Sauvegardés et Protégés ANVPAH & VSSP (Asociația Națională a Orașelor și Regiunilor de Artă și Istorie și a Orașelor Protejate) regrupează aproape 200 de colectivități locale, angajate într-un demers de valorificare a patrimoniului.

„ 30 de orașe și teritorii franceze vă invită să le descoperiți peisajele, monumentele, piețele și spațiile de locuit. Patrimoniul, permanent recucerit, este parte intrinsecă din structura orașelor și a zonelor de locuire și conviețuire de mâine.

Cu această expoziție dorim să le mulțumim tuturor actorilor care, în fiecare zi, aduc patrimoniul la viață, îl fac cunoscut, îl restaurează și îl reînnoiesc”, spune Martin MALVY, Președinte al Regiunii Midi-Pyrénées din Franța.

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus