duminică , 19 noiembrie 2017

Fascinația Întunericului: despre „Regatul umbrelor”, de Leigh Bardugo

regatul umbrelor

De mai multă vreme aveam chef să citesc un roman de aventuri care să mă țină în fotoliu câteva ore bune. Mi-au atras atenția câteva titluri din noua colecție a Editurii Trei, „Young”, și am ales de acolo Regatul umbrelor de Leigh Bardudo. O alegere inspirată, după cum s-a dovedit, cu excepția unui mic aspect pe care nu l-am remarcat când am luat cartea, și anume faptul că face parte dintr-o trilogie. Și acum am rămas în suspans până la apariția următorului volum. Care sper să fie cât mai curând.

Regatul umbrelor e un fantasy pentru adolescenți care are tot ce-i trebuie unei povești de succes: o iubire cu (multe) obstacole, magie, suspans și un personaj negativ diabolic de … atrăgător. Doi prieteni orfani, Alina și Mal, care au crescut împreună la orfelinatul unui duce mărinimos, se trezesc în mijlocul luptei pentru putere care se dădea în ținutul lor de sute de ani. Inițial o ființă costelivă și timidă, Alina se dovedește a fi înzestrată cu o putere ce o ajută să intre în lumea elitei din regat, Grisha, și o transformă în egala celui mai puternic dintre ei, cel căruia i se uitase numele și i se spunea, pur și simplu, Întunecatul. Un fel de vrăjitori înzestrați fiecare doar cu anumite aptitudini și organizați în caste cu ierarhii foarte bine definite, Grisha sunt de mai multe feluri: Sfâșie-Inimi (soldați), Vindecători, Furtunoși, Inferni, Iscă-Valuri sau Fabrikatori. Și toți erau conduși de acest personaj misterios și atrăgător, ce năștea în toți un amestec de fascinație și frică, Întunecatul.

Puterile Alinei încep să iasă la iveală în momentul când garnizoana în care ea era ucenic cartograf, iar Mal soldat-iscoadă, trebuie să străbată Falia Umbrei (sau Nemarea), un ținut pustiu ce străbătea de la un capăt la altul regatul Ravka, teritoriu al beznei absolute și al volcrelor, niște monștri-păsări de o voracitate înspăimântătoare: „Singurul răspuns a fost un fâlfâit de aripi, căci o altă volcră s-a năpustit asupra mea. M-am lăsat repede pe spate, evitându-i cu greu ghearele, și am întins cuțitul în față cu mâini tremurânde. Volcra s-a repezit iarăși spre mine, cu flăcările Grisha strălucindu-i în ochii orbi, de culoarea laptelui, cu gura deschisă înțesată de șiruri de dinți ascuțiți și diformi, de culoare neagră”. Adaptate la bezna absolută în care trăiau, volcrele au, se pare, un singur punct slab: nu suportă lumina. Și aici intervine super-puterea Alinei. În momentul în care Mal este în pericol de a fi mâncat de o volcră, o lumină orbitoare țâșnește din interiorul ei alungând toți monștri și salvându-l pe prietenul ei și pe toți ceilalți. Alina se dovedește a fi o Invocatoare a Soarelui, singura Grisha a cărei putere o poate egala pe cea a Întunecatului, fiindu-i, în același timp, complementară: în timp ce Întunecatul are puterea de a aduce întunericul (printre altele), ea o are pe cea de a aduce oriunde lumina. Lumină și întuneric, bine și rău, cruzime și milă, alb și negru, toate contrariile se unesc în cuplul format de cei doi.

Câștigându-i încrederea și convingând-o de faptul că, unindu-și puterile, ei doi vor putea pune capăt războaielor cu ținuturile învecinate și vor învinge Falia, Alina se lasă cu totul pe mâna acestui personaj misterios, urmându-l în palatul său unde începe pregătirea pentru a dobândi înțelepciunea Grisha și antrenându-se în fiecare zi pentru a-și putea controla și folosi puterea abia descoperită. Ajunși aici, acțiunea pare a se transforma dintr-un roman fantasy de aventuri, într-un fel de romance. Orfană singuratică și ignorată de toată lumea (mai puțin de prietenul ei Mal, pe care-l iubește în secret, dar care se pare că are ochi pentru toate celelalte fete mai puțin pentru ea), Alina nu poate rezista farmecului celui mai atrăgător și misterios bărbat din regat care nu face nici un secret din faptul că este favorita lui. Și tocmai în momentul în care deja începeam să mă simt ca într-un roman din saga Amurg (fata neîndemânatică fără nici un talent devine iubita celui mai frumos și mai puternic personaj masculin), totul se schimbă. De aici nu mai spun ce se întâmplă, vă las să descoperiți singuri ca să nu stric (de tot) suspansul.

Ca de obicei în astfel de romane, personajele negative sunt cele mai interesante, iar Întunecatul nu face excepție, cu atât mai mult cu cât, până la finalul volumului, nu reușești să te convingi că ar fi în totalitate rău. Având aparența unui tânăr („Mă uitam țintă la el, oscilând între frică și fascinație. E prea tânăr, mi-am spus în sinea mea. Întunecatul îi conducea pe Grisha dinainte să mă nasc eu, dar bărbatul care stătea în jilțul de pe platformă nu părea să fie cu mult mai în vârstă decât mine. Avea o față frumoasă, cu trăsături pronunțate, păr des și negru, ochi limpezi și cenușii, ce străluceau precum cuarțul. Se spunea că cei mai puternici dintre Grisha trăiau mai mult, iar Întunecații erau cei mai puternici dintre toți”), are, după mărturiile sale, 120 de ani și și-a petrecut viața încercând să repare greșeala făcută de stră-stră-străbunicul său, Ereticul Negru, din prea multă lăcomie: crearea Faliei Umbrei, singurul loc în care și cei mai puternici Grisha, chiar și el, erau neputincioși. Întunecat, puternic, misterios, irezistibil, uneori aparent intangibil, alteori de o umanitate înduioșătoare („S-a uitat la mine. Părul îi era încă ciufulit și, în lumina intensă a dimineții, era mai frumos și mai uman decât îl văzusem vreodată”), are puterea de atracție a tuturor demonilor romantici. Ce-l face diferit față de alte „eminențe cenușii” (sau negre, cum vreți), din alte romane asemănătoare (cum ar fi, de exemplu, Sauron din Stăpânul inelelor sau Valdemort din Harry Potter), este faptul că, prin ambiguitatea și fărâmele de umanitate pe care le întrezărești în el, Întunecatul e un personaj de care te poți îndrăgosti. Și de care te și îndrăgostești până la urmă. E prea greu să reziști farmecului lui, așa că mai bine n-o faci.

M-am adâncit cu plăcere în aventurile și intrigile din Regatul umbrelor. E o carte care în mod sigur va plăcea împătimiților genului fantasy, adolescenți sau nu, pentru că reușește să ofere ceea ce trebuie să găsim, până la urmă, în orice poveste bună: certitudinea că „există ceva bun în lumea asta și că merită să te lupți pentru el” (presupun că nu trebuie să spun cărui personaj îi aparține replica asta, nu? ).

Cartea „Regatul umbrelor” se găsește și pe site-ul librăriei online Libris, de unde o puteți achiziționa la preț redus.

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus