marți , 26 septembrie 2017

Femeile care au relații fericite nu își mai fac griji legate de greutatea lor

Iubire

Femeile care au relații fericite sunt mulțumite de felul în care arată și nu își mai fac griji în legătură cu greutatea lor, chiar dacă aceasta nu este întotdeauna cea pe care și-o doresc, arată un nou studiu.

Când vine vorba despre imaginea de sine a femeilor, contează mai mult ca ele să fie fericite și mai puțin numărul de kilograme afișat pe cântar, au concluzionat cercetătorii de la Universitatea din Tallinn, Estonia, care au derulat acest studiu.

Peste 250 de femei, cu vârste cuprinse între 20 și 45 de ani, au fost de acord să răspundă la întrebările specialiștilor. Dinte acestea, două treimi locuiau cu iubiții lor, iar celelalte erau căsătorite. Răspunsurile oferite au demonstrat că femeile care erau implicate în relații fericite erau mulțumite de greutatea lor, chiar dacă au mărturisit că și-ar mai dori să slăbească. „Aceste cercetări sugerează că satisfacţia în ceea ce priveşte greutatea, mărimea, forma corpului are mai mult de-a face cu cât de fericiţi suntem în momentele importante ale vieţii noaste, cum ar fi relaţiile amoroase, decât cu ce arată cântarul”, a spus cercetătorul Sabina Vatter, de la Universitatea din Tallinn, Estonia, citată de Daily Mail.

Pe de altă parte, femeile aflate în relații neîmplinite pot simți o presiune din partea partenerilor pentru a-și îmbunătăți aspectul fizic. „Femeile nu ar trebui să fie atât de obsedate de greutatea lor. Sunt multe alte lucruri mai importante decât greutatea. Cel mai important lucru este să mănânce sănătos şi să facă exerciţii în mod regulat. De asemenea, exerciţiile ajută la creşterea încrederii în sine a femeilor, pentru că acestea simt că pot face ceva bun pentru corpul lor”, a mai spus Sabina Vatter.

Foto: wallippo.com

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus