vineri , 21 iulie 2017

Festivalul de teatru urban: încă două week-end-uri de spectacole și concerte

teatru urban

Festivalul de teatru urban #teatrusubluna are în program încă două serii de spectacole și concerte, în perioadele 22 – 24 iulie și 29 – 31 iulie, în aer liber, în grădina Quantic Pub, din zona Grozăvești.

Ediția de anul acesta a festivalului organizat de Teatrul InDArt și conceput de regizorul Bogdan Gagu a adus deja în fața publicului 20 de spectacole de teatru independent, teatru pentru copii, improvizație, piese ale studenților și absolvenților de teatru, precum și concerte de jazz și blues și expoziții de arte vizuale.

În partea a doua a festivalului, urmează încă 20 de spectacole și evenimente.

La sfârșitul acestei săptămâni, publicul bucureștean va avea ocazia să vadă câteva spectacole deosebite: vineri – super-comedia Soț de vânzare, cu actorii Marius Gâlea, Ana Odagiu și Maria Radu, iar sâmbătă – un show de improvizație excelent cu trupa Grupa Mică și invitații săi.

Seara de duminică, 24 iulie, va fi momentul unui alt gen de premieră InDArt: o nouă reprezentație cu piesa RED, după John Logan, dar în care rolul pictorului Mark Rothko va fi jucat de actorul Cristi Martin, cunoscut publicului și ca artist plastic. Un obișnuit al zonei de comedie, Cristi Martin va schimba acum registrul pentru a intra într-o partitură cu totul specială, în care îl va avea alături pe actorul Alin Brancu, pe care publicul îl cunoaște atât de pe scenă, cât și din show-urile de televiziune în care joacă.

După teatru, spectatorii sunt invitați să prelungească distracția la concerte cu Aeon Blank, Trupa Barter și Alex.

Pentru ultimul week-end al lunii iulie, #teatrusubluna vine cu încă trei propuneri de umor: vineri, improvizație cu trupa Grupa Mică (adică actorii Cristi Martin, Alexandra Timofte, Alexandru Zob, Gabi Bîrsan și Andrei Negoiță), într-un show în care spectatorii creează poveștile împreună cu improvizatorii, sâmbătă, teatru – Aventură în patru, o producție InDArt în regia lui Bogdan Gagu (cu Emanuel Bighe, Adelina Mihalcea, Silvia Gagu, Alin Brancu, Cristina Diaconescu), iar duminică seara, comedia Divorț în ziua nunții, în regia lui Cătălin Stelian-Shanks, un spectacol cerut constant de public încă de la premieră, cu Silvia Gagu, Adelina Mihalcea, Cristina Diaconescu, Alin Brancu, Emanuel Bighe.

Festivalul #teatrusubluna se va închide cu o petrecere în aer liber.

Spectacolele de teatru independent vor începe la ora 20:30 și se vor desfășura în aer liber, în curtea Quantic Pub2, din Grozăvești.

Biletele și abonamentele se găsesc pe site-ul www.mystage.ro și la Quantic Pub.
Elevii și studenții au 50% reducere, având acces câte doi pe un bilet; aceste bilete se pot achiziționa la intrarea în locație, nefiind disponibile online.

Toate informațiile despre program și alte detalii se găsesc pe site-ul www.indart.ro, precum și pe pagina de Facebook a festivalului: https://www.facebook.com/teatrusubluna.

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus