vineri , 22 septembrie 2023

Filmul „Cel ales”, cu Olimpia Melinte și Bogdan Stanoevici, premiat și la Milano

cel ales

Filmul românesc „Cel ales”, realizat de Cristian Comeagă, a primit premiul pentru cel mai bun film de ficțiune străin și premiul pentru cel mai bun machiaj și cel mai bun hairstyling, la gala de decernare a premiilor acordate de International Filmmaker Festival of World Cinema, care a avut loc sâmbătă, la Milano.

Premiul pentru cel mai bun machiaj și cel mai bun hairstyling a fost acordat pentru performanța echipei compusă din Gabriela Crețan, Olimpia Stoicea, Margo Ștefan și Alexandra Bârlădeanu.

La ceremonie au fost prezenți autorul și actorii Bogdan Stanoevici, Nicodim Ungureanu și Olimpia Melinte, toți trei nominalizați pentru performanțele lor. Filmul a mai primit o nominalizare și pentru cea mai bună coloană sonoră.

Distincțiile acordate la Milano ridică la nouă numărul premiilor internaționale obținute de “Cel ales”, un thriller politic ce se referă fără echivoc la actualitatea românească și acuză existența unui sistem ocult care, de dincolo de gratiile comuniste, ca și din spatele fațadei democratice, ne-a controlat și continuă să ne controleze viața.

Personajul principal, interpretat de Bogdan Stanoevici, e un anonim recrutat de serviciile secrete în anii ’80, în timpul liceului, ce revine în țară și încearcă după mai bine de trei decenii să se elibereze din tentaculele caracatiței care continuă să-i stăpânească existența. Nicodim Ungureanu dă viață personajului ce reprezintă această putere ascunsă, Olimpia Melinte joacă rolul iubitei lui din adolescență, iar Laura Cosoi e necunoscuta care conduce pașii protagonistului pe scurtul și dramaticul său drum prin România de azi.

“Cel ales” e o producție Domino Film realizată cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei.

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *